A venit timpul…?

De la memorabilul „Dragă Stolo…” comportamentul lui Traian Băsescu a fost mereu la limită. Permanent a întins coarda, permanent a plusat, de parcă a vrut să ştie până unde o poate face sau până unde îşi poate permite s-o facă.
Parc-a fost un cascador politic, permanent în căutare de depăşirea performanţei cascadei anterioare. După atâtea evoluţii din care a scăpat cu bine, conform principiului „ceea ce nu te omoară te întăreşte”, a ajuns în momentul în care se crede pur şi simplu invulnerabil, protejat de zei, aşa că a închis ochii şi, ameţit de succesul pe care-l întrezărea, i-a ars un pumn sub centură unuia pe care credea că-l va face praf din prima. Sau cine ştie, poate s-a bazat pe nebăgarea de seamă a spectatorilor, ca la scena cu… pixelu’ albastru. Doar că Funeriu, e ocupat acum cu nu ştiu ce reclame pe la TV-uri, şi a uitat că ar trebui să producă o demonstraţie cum că, vezi Doamne, viteza maxim admisă în universul nostru fiind cea a luminii, nu se poate ca pumnul lui Băse s-o depăşească…, ba-n plus, nimeni nu l-a pus pe Băse să jure pe Biblie că nu l-a lovit pe Arafat… să poată să ne spună că „nu a dat cu pumnu’, nici în faţă şi nici în plex…”! Ce să mai, cascadoria asta i-a ieşit rău de tot. Şi-a luat avânt aşa de mare încât, la săritura peste cal, nu i-a reuşit aterizarea, astfel c-a căzut în cap şi şi-a rupt gâtul. I s-a întâmplat adică ceea ce urma, inevitabil, să i se-ntâmple.
Se dovedeşte că premisele de la care a pornit, oricare or fi fost ele, au fost false, ceea ce ne vesteşte începutul sfârşitului „animalului politic” Traian Băsescu. Şi pentru că sunt unii care contestă asemănarea acestuia cu Ceauşescu, să observăm numai că şi unul şi celălalt s-au închipuit a fi aşa de iubiţi, unul de oamenii muncii iar celălalt de „popor” încât au crezut că-şi pot permite orice. Ba parcă ăsta, din urmă, parcă chiar mai mult decât primul, şi-a-nchipuit că ţine să-i prostească pe români… fără număr.
A venit deci timpul să fie înfrânt de stradă, teritoriul în care era cel mai tare cu ani în urmă. Din acest moment busuiocu’ nu mai poate fi dres, nu mai are nicio şansă de-a mai fi ce-a fost, urmează declinul, urmează sfârşitul. Şi dacă e adevărat că „Finis coronat opus!”, la aşa sfârşit e clar că „opera” a fost de… tot rahatu’!