De pomină!


În general m-am abţinut în a face referiri la subiecte neserioase, găselniţe de presă şi altele asemeni.
Vizionând însă imaginile care ilustrează ce s-a petrecut la conferinţa de presă a preşedintelui Băsescu şi a ministrului Marga în SUA, simt nevoia de a le reţine, motiv pentru care le prind aici cu un ac.
Încerc să nu comentez, fiecare este în măsură a-şi face o părere. Cred însă că va veni şi ziua în care, învăţând să apreciem la justa valoare şi să punem la locul său fiecare exemplu ce ni se oferă, vom avea cu toţii aceeaşi părere despre maimuţe!

Anunțuri

Nu ne duce pe noi în ispită! Andrassew Iván


e Prin bunăvoinţa lui Rus Pop Nicolae, un mureşean cunoscător şi de limba maghiară, putem citi traducerea textului original în maghiară, pe care l-am preluat şi publicat în postarea anterioară, în care căutam un etnic maghiar care să cunoască româna. Mi-am permis să fac o sumară corectură textului pe care-l găsiţi în original la postul precedent, sumară şi pentru faptul că nu prea am avut ce corecta în afara grafiei cu diacritice şi mici scăpări de dactilografiere.
Precizez că articolul original, în limba maghiară, a fost publicat la Budapesta, sub semnătura lui Andrassew Ivan, el anunţând apariţia unei cărţi în care eroul declanşator al revoluţiei din decembrie 1989 este prezentat într-o lumină nouă, necunoscută nouă, dar nici electoratului de limbă maghiară care l-a văzut cu totul altfel, până acum cel puţin.
Închei introducerea şi vă las în compania textului traducerii.

Este un lider [Tőkés László] care îşi umileşte în mod sistematic familia şi subordonaţii (angajaţii). Un soţ neserios care subordoneaza chiar şi viaţa soţiei şi a copiilor lui intereselor propriei sale cariere politice. Un conducător de cult şi om politic care – ca sa ne exprimăm elegant – jonglează în stil mare cu banii publici. O astfel de imagine se creionează din volumul de documente al carui actor principal este: Tőkés László.
In anii 90 Tőkés László a fost un erou, simbolul libertăţii, iar meritele lui incontestabile în căderea regimului Ceauşescu nu au fost puse în discuţie de nimeni până în prezent. Pastorul reformat, unul dintre vicepreşedinţii în funcţie ai Parlamentului European, a fost considerat un exemplu de conduită umană, dar la fel ca multe alte lucruri în care am crezut atunci şi imaginea pe care ne-am format-o despre el s-a deformat în ultimele două decenii. Tőkés, care in 1990 a fost propus la premiul Nobel pentru pace, cel care era considerat odinioară simbol al maghiarilor din afara graniţelor, cel care întruchipa unitatea naţională a devenit, astăzi, prototipul politicianului separatist, certăreţ, acuzator. Despre cum a eşuat o carieră ce promitea a fi triumfătoare, vom afla din volumul de documente al lui Andrassew Iván ce va apărea săptămâna viitoare; simpla parcurgere a documentelor făcute publice, este suficientă pentru demascare.
O parte însemnată a cărţii prezintă cititorului o imagine şocantă a divorţului lui Tőkés. Din fragmentele publicate în presa maghiară şi română putem afla o imagine cu totul inedită a politicianului – pastor. Scrisorile fostei sale soţii, Joó Edith, dezvăluie adevaratul ego al pastorului reformat ce părea integru, îl vedem eşuând moral tocmai acolo unde unui oficial al bisericii nu îi este permis să eşueze. Episoade uluitoare se inşiruie unul dupa altul. „S-a întâmplat de două ori să fumeze în timp ce ne întorceam acasă de la Budapesta, iar eu l-am rugat sa nu mai fumeze, caci fiind gravidă mi se face greaţă de la fum. A oprit maşina şi mi-a cerut să cobor şi să merg mai departe cu autostopul, căci maşina este maşină de serviciu a Episcopiei Reformate de Piatra Craiului (al carui episcop era Tőkés ) şi nu eu comand aici”, îşi aminteşte în scrisoare fosta soţie a pastorului. Putem sa credem ca acestea sunt acuzaţii nefondate ale soţiei, dar mult mai uimitoare sunt scrisorile de răspuns ale pastorului, sau indicatiile scrise ale acestuia adresate familiei. Tőkés nici macar nu încearcă, in cadrul familiei, sa nege infidelitatea sa.
Soţia îi aduce acuzaţii dure:„ căsătoria cu tine a reprezentat un pericol permanent, am fost contaminată cu o boala venerică”. Reacţia: “»adulterul« nu este doar un concept sexual (a). În această concepţie ea a fost cu adevarat »adulteră« (b). Gelozia şi acuzaţiile sale erau frenetice”. Nu este nici o greşeala, scrisoarea a fost scrisă de pastor lui Joó Edith, dar vorbeşte de ea la persoana a treia. Înscrisul a fost trimis şi copiilor săi, iar conform obiceiului său a păstrat un exempar şi pentru el. Joó Edith aflată într-o situaţie precară, a trimis anul trecut o scrisoare prin care cerea ajutorul Protopopiatului Reformat din Oradea. Iată ce scria: „…abuzând de dragostea copiilor săi şi folosindu-se de puterea şi influenţa sa politică, tatăl îşi şantajează din punct de vedere material proprii copii. Acordarea ajutorului material lunar acordat copiilor săi este legat de anumite condiţii impuse de el, santajandu-i cu aceea că oricând poate să le retragă acest ajutor, inducându-le în acest fel o nesiguranţă existenţială”. Fosta soţie mai afirmă că Tőkés a declarat că nu este dispus să asigure cheltuielile de întreţinere a locuinţei şi cu hrana fiului său, obligându-l în acest fel pe băiat să se mute înapoi la parohia din Oradea. Faţă de aceste afirmaţii, Tőkés, de cele mai multe ori, a reacţionat afirmând că soţia sa este robul unor “forţe obscure” care “o folosesc pe aceasta împotriva mea”.
Mai pomeneşte de metode ale securităţii şi de intenţii politice ascunse. Joó Edith a scris un scurt remember despre episoadele căsniciei sale, “În umbra luiTőkés László”. Iată cum îşi aminteşte fosta soţie despre împrejurările în care a luat sfârşit relaţia lor: „In 2009, de Paşti, în mod neaşteptat şi definitiv s-a umplut paharul. M-a invitat la restaurantul Da Luca .
Cu aceasta ocazie a declarat că în cei 20 de ani de când suntem la Oradea nu m-a invitat la restaurant pentru că sunt “o femeie imposibilă”.
„El ar fi divorţat de mult, la timpul lui, chiar de la inceput, dar nu a putut să o facă fiind faţă bisericeasca .”A mai precizat: divorţul lui a depins de faptul că era o înalta faţă bisericească şi o persoana publică şi nu îşi permitea acest lucru. L-am întrebat când era timpul sa divorţeze, mi-a răspuns: “chiar la început, înainte să se nască cei trei copii”.
A declarat ritos: “pe noi nu ne leagă nimic”. L-am întrebat: dar familia, dar cei trei copii? Raspunsul lui a fost: „nu”.
Pe baza acestora, fosta soţie şi-a format următoarea părere despre Tőkés László: „păarerea mea ferma este ca m-a luat de sotie forţat de împrejurarile politice, iar după eliberarea noastră din 1989 nu i-am mai fost necesară ca şi consoartă. Privitor la felul în care s-a comportat cu mine nu găsesc o altă explicaţie”.
Reacţia lui Tőkés László: „de obicei doar o consoartă cu mintea bolnavă şi cu psihicul tulburat este capabilă să blameze, în public , în modul celor formulate în scrisoare citată, pe tatăl copiilor ei”.
Mai mulţi martori independenţi, care nu aparţin de familia lui Tőkés, dar care cunosc foarte bine relaţiile din familie, au relevat modul autoritar in care acesta a dirijat viata familiei sale. Documentele din cartea demascatoare prezintă imaginea unui om care a pierdut simţul realităţii, un om care zilnic a exercitat abuzul de putere, chiar şi în sânul familiei sale. Dupa toate acestea, nu mai este surprinzator scandalul pe care l-a provocat cand, în calitate de europarlamentar, a adresat o scrisoare cu antetul Parlamentului European Asociatiei Judetene de Fotbal Bihor, cerând modificarea scorului final al meciului de fotbal din liga a 5- a, pe care echipa în care juca fiul său l-a pierdut.
Setea sa de putere, precum şi abordarea materialistă din activitatea sa politica, se dezvăluie cu pregnanţă din corespondenţa personală. Spre exemplu în 2007 adresează o scrisoare primarului oraşului Esztergom (Ungaria n.tr.), Meggyes Tamás prin care îi cere sprijin material. În scrisoare îi descrie primarului – care ca urmare a unor scandaluri a demisionat mai tarziu – situaţia grea a eparhiei sale şi motivele scăderii veniturilor sale. Aparent cere sprijin financiar pentru a-şi putea continua misiunea culturala. Tőkés enumeră pentru ce anume ar folosi donaţiile primite: organizarea de conferinţe, editarea de cărţi, festival de muzică bisericească, dezvelirea de statui, iar ca ultim punct scrie: „nu în ultimul rând trebuie să vorbesc despre acele acţiuni dcampanie care vor avea loc cu privire la alegerile de deputaţi în Parlamentul European”. Meggyes nu a stat pe gânduri, a iniţiat o hotărâre de urgenţă pe care a depus-o la Comisia de finanţe din Esztergom, care bineînţeles că nu s-a opus, iar primăria care mai târziu a dat faliment a pus la dispoziţia lui Tőkés un milion de forinţi. Din carte reiese că acest un milion de forinţi “servit” drept bani de buzunar, au dispărut din bugetul unei acţiuni de mare amploare dirijate de Tőkés . În 2002 Episcopia de pe lângă Piatra Craiului, al cărei episcop era Tőkés, a fost gazda Adunării Generale europene a Uniunii Mondiale a Reformaţilor. Pentru organizarea acestui eveniment de anvergură s-a adresat statului maghiar, mai precis Oficiului Pentru Maghiarii din afara Graniţelor (HTMH) cu un proiect prin care solicita o subvenţie de 242 millioane de forinţi, sumă ce i-a fost acordată. Suma primită în luna februarie a şi dispărut în mai puţin de o jumătate de an. Nu ar fi fost nicio problema dacă primul guvern Orban nu ar fi pierdut alegerile, iar noul cabinet nu ar fi făcut verificări în cauză. Aşa s-a descoperit că Tőkés şi ai lui au cheltuit cu generozitate banii, încercând să acopere risipa cu facturi dubioase. La cererea HTMH, Both László, expert contabil independent, a stabilit că suma de 25,5 millioane de forinţi nu poate fi justificată. Mai mult, la 6 luni după Adunarea Generala nu exista niciun fel de act justificativ cu privire la cheltuirea câtorva milioane de forinţi. Nu intimplator, expertiza de specialitate a concluzionat: „este o contradicţie evidentă între faptul că pe de o parte episcopul Tőkés László solicita credincioşilor şi guvernului maghiar donaţii şi sponsorizări în interesul maghiarimii, iar pe de altă parte el risipeşte valorile ce i-au fost incredinţate, folosind o parte din banii publici pentru constituirea unei clientele”.

(Andrassew Iván, Nu ne duce pe noi in ispita
Budapest, Noran Libro, 2012. p.280 )

Caut un etnic maghiar care cunoaşte româna!


Da, am citit în „Pe surse” un articol interesant din punctul meu de vedere şi cred că la fel de interesant şi pentru alţii. Din păcate am înţeles numai introducerea, restul fiind o traducere imposibilă din maghiară, care sună cam aşa… În anii ’90, Laszlo Tokes a fost un erou, un simbol al libertăţii, meritele durată de căderea regimului lui Ceauşescu în ziua de azi nimeni nu se dispute. Reformat suflet Estonia, Parlamentul European, unul dintre actual vice-presedinte de ore umane de model a fost păstrată, dar, ca atât de multe lucruri, în care se consideră că, în imaginea lui este distorsionată în trecut de două decenii.
„Traducerea” continuă în acelaşi stil inconfundabil, Google Translate, imposibil de înţeles.
Acesta este motivul pentru care m-am gândit să preiau textul original şi să încerc să găsesc un traducător serios. E cineva care are pe cineva…?

Egy családját és beosztottjait rendszeresen megalázó vezető. Egy csalfa férj, aki felesége és gyermekei életét is alárendeli saját politikai karrierjének. Egyházi vezető és politikus, aki finoman szólva is nagyvonalúan bánik a közpénzekkel. Ilyen kép rajzolódik ki abból a botránygyanús dokumentumkötetből, amelynek főszereplője: Tőkés László.

A ’90-es években Tőkés László hős volt, szimbóluma a szabadságnak, elévülhetetlen érdemeit a Ceauşescu-rendszer bukásában a mai napig senki nem vitatja. A református lelkészt, az Európai Parlament egyik jelenlegi alelnökét az emberi tartás példaképének tartottuk, de mint oly sok minden, amiben akkor még hittünk, a róla kialakult kép is eltorzult az elmúlt bő két évtized alatt. Az 1990-ben Nobel-békedíjra jelölt Tőkés, aki egykor a határon túli magyarság jelképeként a nemzeti összetartozást testesítette meg, mára a megosztó, széthúzó, vádaskodó politikus mintapéldánya lett. Hogy miként siklott ki a diadalmasan induló karrier, arra is választ kapunk Andrassew Iván jövő héten megjelenő dokumentumkötetéből; a nyilvánosan hozzáférhető iratok puszta összefűzése is elegendő a leleplezéshez.

A könyv jelentős része Tőkés válásának megdöbbentő képét tárja elénk. A magyar és román sajtóban ízekre szedett történetből a lelkész-politikus egy egészen új arcát ismerhettük meg. Az egykori feleség, Joó Edith levelei leleplezik a feddhetetlennek tűnő református lelkész igazi énjét, és éppen ott látjuk erkölcsileg elbukni, ahol az egy egyházi tisztviselő esetében megbocsáthatatlan. Dermesztő epizódok tucatjai sorjáznak. „Két esetben történt meg, hogy Pestről hazafelé utazva cigarettázott, és én megkértem ne tegye, mert terhesen hányingerem volt a füsttől. Megállította a kocsit, felszólított, hogy szálljak ki, menjek autóstoppal, mert ez a KERK (a Királyhágómelléki Református Egyházkerület, amelynek Tőkés püspöke volt) szolgálati autója, ahol nem én parancsolok” – emlékszik vissza egy levélben az asszony. Gondolhatnánk persze, hogy a feleség alaptalan vádaskodásai ezek, de az igazán elképesztőek mégis sokkal inkább a lelkész válaszlevelei, vagy a családjához írott utasításai. Tőkés a családján belül meg sem próbálja tagadni például a hűtlenségét.

A feleség keményen szegezi neki a vádat: „a veled való házasság örökös veszélyt jelentett megfertőződnöm valamilyen nemi betegséggel”. A reakció: „a »paráznaság« nem csak szexuális fogalom (a). Ilyen értelemben Ő volt igazából »parázna« (b). Féltékenységei és vádaskodásai őrületesek voltak”. Nem tévedés: a levelet a lelkész Joó Edithnek írta, de egyes szám harmadik személyben beszél róla. Az írást egyúttal a gyerekeiknek is elküldte, és szokásához híven magának is megtartott belőle egy példányt. Joó Edith szorult helyzetében tavaly a nagyváradi Református Esperesi Hivatalba is segítségkérő levelet küldött. Ebben így írt: „…a gyermekek szeretetével visszaélve Apjuk politikai hatalmát-tekintélyét is felhasználva az anyagiak terén zsarolja őket. Havonta nyújtott anyagi segítségét az általa szabott feltételekhez köti, azzal zsarolva a gyermekeket, hogy bármikor megvonhatja tőlük támogatását, ezzel egzisztenciális bizonytalanságot váltva ki bennük.” Ide tartozik a volt feleség állítása, miszerint Tőkés közölte: nem hajlandó a fia rezsiköltségét és élelmiszerpénzét biztosítani, így kényszerítve a fiát arra, hogy költözzön vissza a nagyváradi parókiára. Az állításokra Tőkés legtöbbször úgy reagál, hogy volt feleségét valamely „sötét erők” kiszolgálójának állítja be, amelyek „őt használják fel ellenemben”.

Securitatés módszereket és politikai hátsó szándékokat emleget. Tőkés László árnyékában címmel egy rövid visszaemlékezést is írt Joó Edith a házassága stációi­ról. A kapcsolat befejezésének körülményeire így emlékezett a volt feleség: „2009 húsvétján váratlanul és végérvényesen betelt a pohár, mely alkalommal meghívott a Da Luca vendéglőbe.

Megállapította, hogy nagyváradi 20 évünk alatt ő azért nem hívott meg vendéglőbe, mert „egy lehetetlen fehérnép vagyok”.

„Ő elvált volna már rég, még idejében, még az elején, de nem tehette, mert egyházi személy volt.” Pontosított: csak azon múlott a válása, hogy egyházi főméltóságként és közéleti személyiségként nem engedhette meg magának. Azt kérdeztem tőle, hogy mikor volt „még idejében” a válás? A válasz az volt, hogy „még a legelején, a három gyerek születése előtt”.

Minket nem köt össze semmi, jelentette ki. Azt kérdeztem, hogy a család, a három gyerek sem? Válasza az volt: „nem”.

Mindezek alapján a volt házastárs véleménye ez Tőkés Lászlóról: „kiforrott véleményem, hogy politikai kényszerhelyzetből vett el feleségül és 1989-es felszabadulásunk után nem kellettem, mint hitvestárs. Más magyarázat nincs arra nézve, ahogyan viselkedett velem”. Tőkés László reakciója: „rendszerint csak egy bomlott elme és zavart idegállapotú hitves képes a saját Gyermekei apját a világ előtt a hivatkozott levélben foglaltak módjára cégérezni”.

Tőkésnek a több független, a családhoz nem tartozó, de azt jól ismerő tanú által is megerősített vezetői módszerét jól jellemzi, ahogy családja életét irányította. A leleplező könyvben közölt dokumentumok egy, a realitásérzékét elveszített ember képét rajzolják meg, aki a hatalmával visszaélést naponta gyakorolta, még a saját családján belül is. Ezek után nem is meglepő emlékezetes botránya, amikor is fia focicsapatának vesztes mérkőzése után EP-képviselőként, az Európai Parlament fejlécével ellátott levélben kéri az ötödik ligában játszott meccs végeredményének felülbírálását a Bihar Megyei Futball Egyesülettől.

Hatalmi ambíciója és a családi levelezésekből is átütő anyagias szemlélete a nagypolitikai ténykedésében talán még inkább megmutatkozik. 2007-ben például Esztergom akkori polgármesteréhez, Meggyes Tamáshoz fordul levélben anyagi támogatásért. A később botrányok közepette elbukó városvezetőnek vázolja egyházkerületének nehéz helyzetét, forrásainak megcsappanását. Látszólag arra kér pénzügyi segítséget, hogy kulturális missziójukat folytathassák. Tőkés felsorolja, mennyi mindenre is fordítaná az adományt: konferenciaszervezésre, könyvkiadásra, egyházzenei fesztiválra, szoboravatásra, majd utolsó pontként a következőt írja: „nem utolsósorban pedig szólnom kell azokról, a várható kampány-rendezvényekről, melyekre az EP-képviselői választásokra nézve kerül sor”. Meggyes nem habozott, sürgősségi indítványt nyújtott be Esztergom pénzügyi bizottságához, ahol természetesen nem akadékoskodtak sokat, és az utóbb csődbe jutott város egymillió forintot gyorsan Tőkés rendelkezésére is bocsátott. A könyvből kiderül, hogy ez a „talált” millió zsebpénz ahhoz képest, ami egy Tőkés által irányított nagyszabású esemény költségvetéséből tűnt el. 2002-ben a Református Világszövetségének európai nagygyűlésének a Királyhágómelléki Református Egyházkerület – melynek Tőkés volt a püspöke – adott otthont. A nagyszabású esemény megrendezéséhez a magyar államhoz, egész pontosan a Határon Túli Magyarok Hivatalához (HTMH) pályázott támogatásért – sikerrel: 242 millió forintos keretet használhattak fel a nagygyűlés megszervezésére. A februárban elnyert összeg alig több mint fél év alatt el is tűnt. Nem is lett volna probléma, ha közben nem bukja el a választásokat az első Orbán-kormány, és az új kabinet nem piszkálta volna meg az ügyet. Ekkor azonban fény derült rá, hogy Tőkésék meglehetősen nagyvonalúan bántak a kerettel, és az elkönyvelt kiadásokat gyanús számlákkal próbálták fedezni. Both László független mérlegképes könyvelő a HTMH felkérésére megállapította, hogy 25,5 millió forint elszámolása hibádzik, ráadásul fél évvel a nagygyűlés után még néhány millió forint elköltéséről semmilyen igazolás nem létezett. Nem véletlenül szögezte le a szakértői vizsgálat végül: „szembetűnő ellentmondás rejlik abban, hogy Tőkés László püspök egyrészt a magyarság érdekében adakozásra, támogatásra szólítja fel a híveket, a magyar kormányt, másrészt ő pazarlóan bánik a rábízott javakkal, klientúra építésére használva fel a közpénzek egy részét”.

(Andrassew Iván, Ne vígy minket a kísértésbe
Budapest, Noran Libro, 2012. 280 o.)

Sacrificiul suprem!


Ce nu credeam să apuc să văd, pe Băsescu sacrificându-şi cea mai mare plăcere pentru binele poporului, a ţărişoarei noastre!
La depunerea jurământului de către guvernul Ponta, acţiune prezentată şi ca ademenire a imaturului Ponta să-şi rupă gâtul, animalul politic care este, Băsescu evident (da’ cine credeaţi?), a suportat cu eroism lunga ceremonie, la finalul căreia toţi se aşteptau la obişnuita (în asemenea ocazii) cupă cu şampanie. Ştiut fiind că acesta este punctul din protocol în care preşedintele se însufleţeşte brusc, nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit spunându-i lui Ponta că „n-am şampanie!” În aşa situaţie de criză, în care a cerut tuturor să strângă cureaua, unora cu 25%, altora cu slujba, el, preşedintele nostru, ne face dovada modului extrem în care înţelege să-şi impună austeritatea. Ce-i cu obiceiul ăla, să dai la 200 de indivizi să bea şampanie? Câte sticle se risipesc? Şi mai ales că obiceiu’ ăsta prost e să-ţi moi numai buzele în cupă, după care s-o laşi jos. Ce ştie ţăranu’? Să strice orzu’ pe gâşte? Stop risipei!
PS. De fapt gestul vrea să semnifice supremul dispreţ pe care-l putea arăta cuiva. Refuzul de a ciocni o cupă cu ocazia evenimentului arată de fapt dorinţa sa ca acesta să fie sortit eşecului!
PPS. Nicio grijă, după ce toţi au plecat, în biroul lui îl aştepta sticla de whisky şi nelipsitele cuburi de gheaţă în cantitate suficientă.

Somnu’ de frumuseţe!


Ieri după-amiază, toropeală mare, şi după o masă mai subţire, aşa, ca pentru mai puţine calorii, m-a toropit un pui de somn de nu se poate. Şi unde nu se făcea că tocmai se votase moţiunea de cenzură a USL, care ce să vezi, a trecut!
Nici nu s-a stins bine lumina-n cameră, acolo unde se votase moţiunea de cenzură, nici n-ajunsese MRU acasă, Ponta şi Antonescu la USL, că se şi porni furtuna care mai-mai să devină uragan.
În timp ce până miercuri seara toată presa făcea şi desfăcea guvernu’ Ponta, toţi îşi dădeau cu presupusu, ba se şi certau, că ce să caute ăia din vechiul guvern în guvernul USL, alţii erau profund nemulţumiţi că din start, Ponta n-a pornit să-l dea jos pe Băsescu, că doar ăsta era obiectivu’ număru’ 1. Ce să-i lămureşti că mai întâi e nevoie de un preşedinte în faţa căruia să se depună jurământu’, nimic, cică Ponta face blatu’ cu Băsescu şi uite-aşa până când Ponta anunţă lista guvernului!
După aia, să te ţii. Da’ ce caută Marga la Externe şi aia de la fabrica de diplome la învăţământ? Da’ ce-i cu Cepoi ăla, l-a luat de bun de la Băse, că doar ăsta lăuda noua lege a sănătăţii, ce-o fi zicând Arafat de treaba asta? Cel ce-a întrunit toate opţiunile la înjurături a fost însă Ioan Rus, care gata, i-a făcut pe unii să se roage ca guvernu’ să nu treacă. Mă rog, cu ocazia asta ar fi trebuit măcar să observe că da, deocamdată e numai pe hârtie! Ori, ori!
Da’ nu s-a răcit bine discuţia asta cu Ioan Rus şi restul găştii, că se dezbate bugetu’, dacă sunt sau dacă nu sunt bani pentru restituirea către pensionari a banilor opriţi „neconstituţional” şi pentru reîntregirea salariilor bugetarilor.
Ş-aici alte dispute, supărări, interpretări, ameninţări, care mai de care mai categoric tranşant, ori-ori!
Pe urmă altă belea: cum mama dracu’ şi-a permis Ponta ăsta să bată palma cu Izmană, că doar UNPR-u’ ăsta nici nu există, nu trebuie recunoscuţi, c-aşa e drept, cinstit şi moral. Că doară ce e drept nu stă-ntr-o parte!
Ori, ori!
Sigur, prin ori, ori, fieş’care-nţelegea că ori îşi bagă Ponta minţile-n cap, ori îi pierde pe respectivii de susţinători, că ce mama dracului, ce-am avut şi ce-am pierdut!
Se făcea că de frică Băse-şi dăduse demisia, UNPR-u’ demisionase în bloc din Parlament şi acu’ rămăsese ca guvernu’ interimar Ungureanu, să organizeze alegerile în noiembrie, sau când o fi să fie, că Blaga ca interimar şi el nu putea dizolva parlamentu’ ca să facă alegeri anticipate, Ungureanu avea altă treabă, şi Ponta nu putea fi instalat că n-avea cine să-l voteze ş-apoi cine să-l pună-n scaun.
Norocu’ a fost că m-am trezit, cel puţin io şi văz că încă nu s-a ajuns acolo, da’ nici mult nu mai e. La urma urmelor mai e puţin până luni, când vom vedea de va trece, nu va trece, va trece, nu va…, va…
Cum cine? Guvernul Ponta fireşte. Pe urmă să sperăm că Băse-şi va reveni din spărietură şi-şi va amâna demisia pe după ce va primi jurământul aceluiaşi guvern Ponta, după care n-are decât… .
E de belea!