Supralicitând, propaganda băsistă, probabil pentru a-şi face curaj, a şi îngropat şansele USL-ului, ca perdant la ultimul referendum. În sunet de hăhăială triumfalistă, ne prezintă imaginea românului imbecil care odată ce USL-ul a „pierdut” la referendum, a dat în amor nebun de băsesc şi-acu’ PDL-u a revenit pe cai mari, recuperând, în capul lor, procente importante.
Sigur, numai în nişte laboratoare de-ale unei propagande proaste, românu’, după ce-a fost ignorat de Comisia Europeană şi de CCR, ordinea nu contează, de ăştia au ajuns să-i numească un fel de Guvernator, batjocorit la greu şi dezamăgit pe drept şi de unele hotărâri luate anapoda de decidenţii USL, se va întoarce cu 180 de grade şi va vota entuziast cu ăla pe care l-au alungat de la Cotroceni. Păi nebunia asta nu poate fi decât în capul lor, care de altfel am mai văzut ce mai poate scorni.
Şi nu numai atât, cântându-şi marşul „triumfal” (spre dezastru), au mai scornit şi niscai partiduleţe, cică de dreapta, cu care la o adică să se unească şi să rupă gura târgului, să scoată de-o victorie la legislative.
Şi cum în tabăra PDL-istă s-a stins lumina, nici chiar declaraţiile belicoase ale lui Blaga sau Videanu nestârnind altceva decât zâmbete, cum Băsescu, oricât tupeu ar avea, e conştient că nu mai deţine nicio urmă de legitimitate, motiv pentru care consideră că-i mai bine să stea mai ascuns, nesuportând totuşi să nu mai provoace circul cu care ne obişnuise şi cu care nu vrea să ne dezobişnuim, l-a inventat pe DD ca licitator pentru OLTCHIM. Băseală ieftină care s-a şi fâsâit, din care se pare că în loc să câştige capital electoral, numitul DD va ieşi cam şifonat, arătându-se că nu prea are banii cu care să-i mulţumească pe cei ce visează că le va da câte 2.000 € când va câştiga alegerile.
Extrem de îmbucurător este faptul că au ajuns şi ei să creadă în succesul nebun pe care-l vor repurta în 9 decembrie, când uniţi, vor repurta o victorie zdrobitoare, câştigând alegerile cu… 20%! Toţi la un loc!
Poate să vină iar Barroso? Reding? Emisaru’? Ce gaşcă!
Arhivele lunare: septembrie 2012
Pentru el n-a mai rămas timp!
Venea pe aici destul de des. Mă vizita din Bangkok, Thailanda. E-mailul lui era de fapt pe numele soţiei lui.
Am aflat azi că s-a dus! Pentru el timpul a intrat în… sac!
Semna Mircea C.
Să-l odihnească Dumnezeu!
Să fim serioşi!
Multă discuţie pe tema: Va reuşi ministrul justiţiei, Mona Pivniceru, să-i schimbe, la termen, pe procurorul general şi pe şeful DNA?
Ce şanse ar avea?
Răspunsul corect, pe care-mi permit să-l anticipez, este NU va reuşi, n-are nicio şansă, să fim serioşi!
Sigur, acesta va fi unul din şirul de insuccese ale USL în acţiunea de debăsificare, acţiune începută dar abandonată jalnic. Să ne amintim că fostul „ministru al justiţiei”, la Titus Corlăţean fac referire, pur şi simplu a refuzat să facă o propunere de nume la expirarea uneia din prelungirile mandatului lui Daniel Morar, deşi o asemenea propunere fusese solicitată de chiar procurorul şef, Codruţa Kovesi. La ce bun acum învârtoşarea guvernului, când a ieşit în faţă, la guvernare, cu oameni slabi ca Ponta, Corlăţean şamd?
Singurul câştig ar fi, să zicem, intrarea în politică a doamnei Mona Pivniceru, deşi pentru domnia sa pare că a făcut mari sacrificii cam inutil, guvernul Ponta nici nu se arată doritor de a o susţine, cum nu s-a arătat doritor de a câştiga referendumul.
Acum problema se pune că d-na Pivniceru va propune două nume care sigur nu vor primi aviz favorabil de la CSM, fie după 30, fie după 100 de zile, iar Traian Băsescu va invoca neacceptarea de către CSM, aşa consultativ cum e avizul, şi nu va numi niciuna din cele două persoane propuse. Evident că atâta vreme cât e preşedinte, legitim sau nu, Traian Băsescu nu va numi pe cineva la Parchetul General şi la DNA, alţii decât din cei obedienţi lui. Şi e momentul să ne obişnuim cu faptul că nu va căuta să afişeze nicio urmă de respect faţă de Constituţia care a permis reînscăunarea lui cu forţa, de către Metropolă!
La fel, nu va promulga niciuna din legile votate-n parlament, dacă acestea-i vor fi în vreun fel defavorabile.
Interesant, singura hotărâre a parlamentului care poate fi promovată, nefiind necesară promulgarea de către Traian Băsescu, rămâne hotărârea de suspendare!
Altfel, să fim serioşi!
Stăpânu’ băselelor!
Şcoala europeană scoate numai tâmpiţi!
Parcă parafrazându-l pe fostul preşedinte Traian Băsescu când afirma că „şcoala românească scoate numai tâmpiţi” avem ocazia a constata că, pentru a nu rămâne mai prejos, figuri proeminente de politicieni europeni cată a ne dovedi că nu e cazul să ne fudulim cu şcoala românească, putând vedea că şi înalte şcoli europene scot imbecili pe bandă rulantă, ba aceştia mai şi ajung politicieni de frunte. Ciudat e numai faptul că, nu ştiu cum se întâmplă dar parcă se înghesuie toţi în PPE, pe filierele lor naţionale bineînţeles. Ştia Băsescu ce ştia!
Cel mai cunoscut acum în România este cel ce i-a dat dicteu în 11 puncte lui Ponta, pe tema de mare actualitate: Ce are şi ce nu are voie să facă Guvernul României!
Toată lumea e lămurită, e vorba de celebru Jose Manuel Barroso.
Cel care acum, după vizita în Bulgaria, trebuie să ceară un premiu pentru că a emis ideea separării Bulgariei de România în ceea ce priveşte admiterea în spaţiul Shengen, dovedind întregii planete că habar nu are despre ce înseamnă spaţiul Shengen şi nici elementarele cunoştinţe de geografie nu-i ocupă prea multă memorie. Dac-ar fi ştiut n-ar fi spus o asemenea tâmpenie, Bulgaria în Shengen da’ România nu!
Evident, dl Barroso se bucură de o veche tradiţie Salaz… pardon, democratică, şi de solide studii absolvite la Lisabona, Geneva şi, la fel ca Eba, la Georgetown Universitiy. Pentru cei ce nu ştiu ce vreau să spun când îl asemăn cu Eba, să detaliez. N-a absolvit nimic acolo, da’ a fost înscris la un PhD, la un doctorat în filozofie, ce mai! Asta în urma absolvirii la Universitatea din Lisabona a facultăţii de Drept şi luării unui MSc (Master of Science) la Geneva, în Economie şi Ştiinţe Sociale!!!!! (Un fel de: a absolvit Fac. Transporturi, şi-a dat masteratul în drept şi a vrut să-şi dea doctoratu’n Medicină).
Pentru ideea cu Bulgarii-n Shengen, românii nu, Barroso nu poate dect să spere a fi citat în Guinness Book, având în vedere că în materie de tâmpenii nu se mai omologhează recorduri, acestea fiind zilnic doborâte!
La aceeaşi categorie candidează o altă celebritate (pentru români), tot comisar european, la Justiţie, d-na Viviane Reding. Cam tot atât de proastă ca şi Barroso, doar că fiind cetăţean Luxemburghez, reprezintă mai mult decât acesta, cantitativ vorbind, raportându-se la o populaţie microscopică, produs al unei înalte şi vechi democraţii, şi al unei înalte şcoli, de vreme ce a obţinut un doctorat la Sorbona, e drept în nimic, adică în „ştiinţe umaniste”, da’ oriş’cît, la Sorbona!!!
Cu ce tâmpenii se laudă „doamna”?
Păi pe când i se lua un interviu de către cunoscuta publicaţie Le Monde, doamna-n cauză bătea câmpii despre ce n-o priveşte, despre posibila nouă amânare a admiterii României în spaţiul Shengen. Asta fiind ca şi cum Ministrul de Externe ar da un interviu în care-ar face referiri la distanţa de plantare a porumbului în marile plantaţii. Da’ asta mai treacă-meargă, putem admite la urma urmelor că doamna-n cauză n-a dormit noaptea precedentă, venind la interviu direct de la o beţie mare! Da’ în declaraţia următoare nu mai e vorba de bătut câmpii, e imbecilitate în stare pură 100%. Când guriţa ei spune: … după lupta politică teribilă din iulie şi august. Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Păi duduia nu ştie nici ce-i acela un „puci”, da’ n-are idee nici un parlament cu ce se ocupă!! Cum s-a cocoţat duduia în funcţia de comisar european? Păi cred că la fel cum a ajuns Eba parlamentar european!
Da, da’ ea are doctoratu’ la Sorbona dom-le.
Venind tare din urmă, să prindă trenu’, hop şi un românaş.
E licenţiat al Facultăţii de filologie (Anglistică!!!!) la Cluj, la Babeş-Bolyai (1999), da’n fix acelaşi timp şi la Universitatea Paris IV-Sorbonne (1998) şi n-o să credeţi frecventa şi cursurile la Ecole Normale Supérieure (Paris) (1997-2000), iar ca cireaşă pe tort, ia şi masteratul în studii medievale la Universitatea Paris IV-Sorbonne (1999) și doctoratul în studii medievale („summa cum laude”) la aceeași universitate. Oricine vede cât de tare e băiatu’ ăsta. De altfel o şi dovedeşte şi la capitolul tâmpenii unde e parcă şi mai tare decât Barroso şi Reding.
Vă spun cine e după ce vedem despre ce ne vorbeşte domnu-n cauză. Iată cugetarea: Domnul Nistor nu are niciun studiu trimis la ISI, în timp ce eu am de şase ori mai multe.
Păi domnu’ Papahagi (că despre el e vorba), matale depăşeşti prostia celorlalţi, care ş-aşa-i esenţă pură, da-n plus stăpâneşti şi o logică monstruoasă, că ş-un analfabet conştientizează că de şase ori nimic tot nimic face! Sau să fie gura păcătosului, care adevăr grăieşte?
+
Sper că e clar, ceea ce trebuia demonstrat s-a demonstrat, înaltele şcoli europene sunt asemenea şcolii româneşti, adică produc tâmpiţi! Se mai observă că rivalizează, în acelaşi timp, cu celebrele fabrici de diplome româneşti. Dar deh, nu pot să închei înainte de a o cita din nou pe duduia Reding: Tinerele democraţii din Est trebuie să realizeze în scurt timp ceea ce vechile democraţii au îndeplinit în câteva decenii. Duduia se referă la tâmpenie?