Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!


Ce să mai, a găsit o nouă cale să dea tonul la scandaluri, să facă agenda presei române, să ţină prima pagină cu titluri de scandal. Doar că se iroseşte cu atâtea cacialmale, ar trebui să facă puţină economie, hai, una la două săptămâni ar fi mai eficient. Bănuiesc că nici nu va avea suflu pentru prea multe subiecte, că dacă astea ar umbla pe toate drumurile am avea numai autori de Pulitzer.
Acu’ a scos-o la vopsea, în vizită-n Moldova i-a lăsat fără grai pe naţionalişti, de emoţie, cât p-aci să se-nece. A descoperit mersu’ pe jos: Dac-o cereţi se face! (asta-i veche, de când cu 1918), iar aia cu cetăţenia moldovinească pur şi simplu ne-a lăsat vorbind singuri şi imaginându-ne fel şi fel de scenarii. Cu asta părerile erau împărţite, unii i-au urat succes şi i-au dorit să nici nu se mai întoarcă-n România! Nici nu s-a băgat de seamă că asta n-a fost vizită de stat ci colo-şa în nişte judeţe…
Da’ numai bine ce s-a-ntors şi alta-i beleaua, că cică urmare a unei acţiuni „neautorizate” pe teritoriul unui alt stat, Omar Haissam, teroristu’ lu’ peşte, a fost adus în România. Fraierii chiar visează, cu ochii deschişi, cum o gaşcă de 007, rupere de pregătiţi, l-au răpit pe Haissam, numa’ aşa, să nu-l facă de râs pe băsău’ naţional! Şi erau mulţi sirienii, înarmaţi până-n dinţi, fundamentalişti cum îi ştim, da’ serviciile noastre nu şi nu, ce să vezi, fără să piardă un strop de sânge l-au găbjit şi numa’ ce s-au sumeţit că l-au şi adus acasă (la Bucureşti).
Acu’ bine-bine, aşa zic ei, că l-au adus în România, da’ până una alta nu l-a văzut nimeni, nu l-a arestuit nimeni, n-a fost prezentat niciunei instanţe, nici la procu’, nici la poliţie, nimica, nicăria!
Asta-i încă una! Ar zice bădia Creangă. Doar că el nu auzise de băsău’, că altfel ar fi avut o rubrică de genul „una pe zi de Băse”!
Dom-le, ideea e că dacă l-au adus de ce nu ni-l arată şi nouă? Ar putea face ş-o conferinţă de presă, că doară nu s-o fi lăudat degeaba cu „serviciile!” Acu’ e de-nţeles că dacă a fost o acţiune „neautorizată”, adică ilegală, n-o să spună ce şi cum a fost, da’ nici să se laude c-a făcut-o, fără să-l arate pe „terorist”, se cheamă că nu poate s-o facă, asta-nsemnând că se şi ne expune degeaba, neautorizat, iresponsabil adică!
Şi iarăşi nu observă nimeni că pe noi, românii, nu ne doare nici măcar în pix de soarta lui Omar Haissam!
PS
Cine doreşte să vază ce-i aceea o acţiune ca cea visată de Băse, citiţi:
1. Motivaţia acţiunii!
2. Acţiunea „neautorizată”!
Asta se-ntâmpla pe vremea Direcţiei I din DGSS! Şi asta, e adevărată, chiar dacă „confirmă” sau nu cacialmistu’ naţional.

Publicitate

Sesizarea Asociaţiei de Locatari!


În ultima vreme în rândul magistraţilor de la vârful ierarhiei, conducerea CSM carevasăzică, face ravagii un microb, nu se ştie de unde venit, cu răspândire prin aerul rarefiat de la înălţime. Deocamdată se pare că prin răspândire şi molipsire efectele nu sunt periculoase, deşi sunt spectaculoase. Ele constau în prostirea totală a bolnavilor, cu manifestări autiste. Acolo, în CSM, la vârf, se manifestă prin uitarea completă a rolului şi a competenţelor instituţiei de către unii membri ai săi. Astfel, „conducerea” CSM sesiza pe 3 iunie 2013 Inspecţia Judiciară (din CSM), cum că moderatorii de la Antena 3 au o atitudine denigratoare! Mai ieri, judecătorul Cristi Vasilică Dănileţ, repus cu forţa în drepturi de către CCR (da’ ce mai contează Vasilică faţă de Băse), tot acolo, la CSM, sesiza aceeaşi Inspecţie Judiciară de faptul că primul-ministru, Victor Ponta, se atentează la independenţa justiţiei! Dar vârful agitaţiei produse de microbul ce provoacă autismul, „grupul reformiştilor” din PDL, adică cei ce-o admiră pe Monica 209, au adresat şi ei o sesizare tot Inspecţiei Judiciare, tot cu amestecul lui Ponta în treburile Justiţiei, sesizare ce-a fost înaintată de Procuroarea Oana Hăineală compartimentului respectiv din CSM (inspecţia judiciară).
Acu’ de ce zic eu că-i vorba de un microb care prosteşte? Păi este evident că un ditamai judecătorul (cazul lui Vasilică), sau procuroru’ (Oana Hăineală), trebuie musai să cunoască legea 317/2004 care reglementează existenţa şi activitatea CSM şi articolul 74, care stipulează atribuţiile Inspectorilor Judiciari. Ca atare, ei trebuie să ştie foarte bine că a sesiza Inspecţia Judiciară împotriva unor moderatori ai unui post de televiziune sau împotriva primului ministru, poate avea exact acelaşi efect ca în cazul în care ar fi sesizat Asociaţia de Locatari din str. XXX nr. y, bl. z din Bucureşti sau de aiurea. Şi asta pentru că atât Asociaţia de locatari citată cât şi Inspecţia Judiciară, au exact aceleaşi competenţe în a-i critica pe Mircea Badea sau pe Victor Ponta, adică niciuna!
Şi atunci se ridică nişte întrebări foarte întemeiate asupra nivelului de competenţă a membrilor CSM, a pregătirii lor juridice şi-n final în ce măsură se justifică plătirea de către contribuabili a acestor indivizi, ca magistraţi, nu oriş’cât! Unu-i procuror, iar altu-i judecător. Mâine, poimâine ajung să pronunţe, unul propuneri, iar altul sentinţe pentru oameni vii, cu familii şi responsabilităţi, presupunând că sunt competenţi, cunosc legea şi veghează la aplicarea ei. Despre cât cunosc ei legea şi cât o aplică, până una-alta, cu ocazia sesizării Inspecţiei Judiciare, ne-am lămurit!
Eu nu l-aş vota pe niciunul ca preşedinte al Asociaţiei de Locatari! Păi ăla n-are voie să nu ştie ce şi cum e cu Asociaţia, că dau locatarii cu el de pământ de nu se vede!

Crede cineva că-i uşor?


Să citeşti presa, indiferent de suport, poate fi dăunător uneori. Că înainte vreme, puteai citi un ziar întreg şi pe dungă că nu găseai o greşeală. În fiecare noapte (că noaptea se tipăreau ziarele), era de serviciu în tipografie câte un „ziarist”, de regulă învăţăcel, numit „cap limpede”, care răspundea cu salariu pentru corectitudinea ediţiei ce se tipărea. Dacă mai scăpa câte-o greşeală, hai să zicem, mergea, dar dacă erau mai multe, dracu’ al lui era! Păi să fi scăpat vreo greşeală printr-o cuvântare de-a geniului carpatin? Nici nu se concepea aşa ceva. Acum, când citeşti un articol dintr-un ziar te iei cu mâinile de cap de câte greşeli poţi găsi, ba şi texte deformate devenite aproape de neînţeles. Mai sunt articole din care nu se-nţelege nimic, altele în care textul e total fără legătură cu titlul, iar de ieri am văzut o nouă categorie, cea mai greu de realizat, aceea în care autorul îşi etalează în toată splendoarea ignoranţa, autismul, în ultimă instanţă prostia nemărginită, strălucitoare! La un asemenea articol ar trebui să apară şi un comentator şi mai dus, care să-l acuze pe autor de intenţii manipulatoare.
Citesc eu aşa, de vreo câteva ori pe zi, pentru informare, şi cotidianul online http://www.dcnews.ro. Publicaţiile online au avantajul că sunt reactualizate când apare o noutate, motiv pentru care ar cam fi normal să fii la curent cu ultimele ştiri. Ieri, pe la orele 18.00, „frunzărind” publicaţia, îmi sare-n ochi un titlu:
Muncitorii români din Marea Britanie vor plăti asigurări de sănătate
Imediat mi-am dat seama că autorul, pe nume Bratu Iulian, are convingerea că pân-acu’ ei, muncitorii români din Marea Britanie, beneficiau de o scutire de la plata asigurărilor de sănătate. Curios să văd pe ce temei îşi formase convingerea asta încep şi citesc articolul şi constat că acelaşi Bratu Iulian, publicist, ce mai, nu a aflat că România e membră UE de ceva vreme. Păi uite ce puteţi citi:

Străinii din afara Uniunii Europene care aplică pentru vize de peste șase luni în Marea Britanie vor fi nevoiți să plătească o taxă prin care să contribuie la Serviciul Naţional de Sănătate (National Health Service, NHS).

Păi care va să zică acu’ se introduce plata asigurărilor pentru „străinii din afara UE” care pân-acu’ nu plăteau, românii erau din afara UE, deci ei nu plăteau pân-acu’, punct!
Acu’, dincolo de prostia autorului, dacă acesta ar fi scris pe blogul propriu, n-ar fi fost niciun necaz, la urma urmelor fiecare e liber să etaleze calităţile în care-i cel mai tare. Totuşi pe site-ul unei publicaţii cu oareş’ce pretenţii, mă gândeam că mai vine câte unu’ să vază ce mai scriu minunaţii. Că scriu acolo S R Stănescu, Val Vâlcu, Bogdan Chiriac şi alţii, care or’ş’cât… Pe lângă faptul că eu unul, naiv fiind, gândeam că se mai uită chiar ei, minunaţii, să mai citească comentariile cititorilor, dacă nu să se verifice câte greşeli au în articolu’ pe care l-au scris. Da’ probabil că se sperie de cariatidele puse la intrarea-n site, cu care „Fashion Days” îşi face antireclamă.
D-aia nici eu nu le-am mai scris nimic acolo, că dacă dă vreunu’ căutare la numele lui poate citeşte aici ce-am avut să le zic, ş-o fi astfel mai cu folos decât acolo unde nu se mai uită nici dracu’.
Ş-ar mai fi una, tot pentru Iulian ziaristu’ minune, care vrea să ne transmită că el e vorbitor de engleză şi că româna o foloseşte aşaa, în scârbă şi că d-aia nu ştie el ce zice-n DEX despre verbu’ a aplica, că l-aş trimite la învăţătorul lui să-i aplice pe obraji câteva perechi de palme drept corecţie şi pe urmă să ne spună dacă mai aplică el şi pentru altele!
Prostie
Cine nu crede are linku’ aici
PS Dacă la linkul acesta nu veţi mai găsi articolul la care mă refer, aş da o notă bună site-ului!
Dacă e cineva curios să vadă un blog la care m-am gândit când am citit articolu’ lu’ ziaristu’ minune, uitaţi aici.