După lansarea unui apel la urgenţă, lansat de miniştrii de externe ai Germaniei, Franţei, Italiei, Olandei, Belgiei şi Luxemburgului, apel adresat bineînţeles Marii Britanii, conform căruia dacă tot a făcut-o lată cu referendumul, acu’ să facă bine să se grăbească, că dacă s-a votat Brexit, adică ieşirea, să facă bine să n-o lungească, ce să vezi?
După o reuniune a partidului conservator al lui Merkel, aceasta dă o declaraţie contrară. Astfel, „negocierile ar trebui să aibă loc într-un climat bun, profesional” (evident, este vorba de negocierile legate de Brexit UE-Marea Britanie). „Marea Britanie va rămâne un partener apropiat, cu care suntem legaţi din punct de vedere economic”, a mai declarat ŞEFA, neuitând să adauge că nu există nicio grabă ca Marea Britanie să invoce articolul 50 din Tratatul UE – primul pas pe care trebuie să-l ia pentru a pune în mişcare procesul de ieşire. „Este adevărat că nu ar trebui să dureze o veşnicie, dar eu nu mă lupt acum pentru un interval de timp scurt” mai z’se „liderul” german. (Reuters preluat de Agerpres). Cum s-ar zice pe la noi, a dat-o cotită!
Acu’, fiecare citeşte şi-nţelege ce vrea, nu că n-ar fi destul de clar, da’ dac-ar fi altfel la ce ne-ar mai trebui analişti de toate felurile?
Arhivele lunare: iunie 2016
Sărmanul Pirus…
După alegerile locale de… alaltăieri, din declaraţiile celor două jumătăţi ale „noului” PNL, Alina Gorghiu (PNL) şi Vasile Blaga (PDL), rezultă nici mai mult nici mai puţin că de fapt PNL a obţinut cele mai bune rezultate din istorie! Adicătelea ar fi repurtat o răsunătoare victorie!
Nu-i nicio noutate, în istorie au mai existat asemenea „victorii”, e chiar celebru cazul celor obţinute de regele Pirus împotriva romanilor la Heracleia și Ausculum. Noutatea-i alta: Cei doi sunt gata s-o pună de-un chef, să sărbătorească „victoria”, în vreme ce sărmanul Pirus, de departe mai realist, exclama: „Încă o victorie ca aceasta și suntem pierduți!”