Staţi liniştiţi, e numai… nărod!

De două-trei zile nu mai fac faţă ştirilor transmise de televiziuni. Cum blogăreala presupune să fii la curent, mai ceva ca un jurnalist, cu evenimentele din politică, mărturisesc c-am fost depăşit, ba chiar, la un moment dat, m-am simţit complet descurajat de viteza cu care apăreau, da’ se şi schimbau ştirile, aşa că m-am lăsat pradă tentaţiei de-a tăcea şi-a vedea ce s-alege!
Păi ce să mai zici când afli că PC (Partidul Antenelor) iar o coteşte, cum a mai făcut-o, da’ de data asta n-a avut răbdare nici să profite de alegeri! Ei, aici nefiind nimic nou, mi-am zis că merită văzut cum o-ntoarce Voiculescu şi dup-aia mai vorbim.
Da’ era cât p-aci să ies din nehotărâre când am aflat de la Wikileaks ce grijă-l freca pe dom’ preşedinte Băsescu prin 2008, după ce „pretinul” lui, Saakashvili, pe care-l străbătuse tot un gând din ăsta, o luase-n barbă şi nu oricum! Păi da, era treabă serioasă, Băse se gândea că muscalu’ era gata să facă ceva prin Transnistria, de să-l oblige pe el să riposteze militar.
Ei, da’ asta a fost, că după o zi ne-a dat răspunsu-n direct, la TVR, când cu un umor demenţial ne-a povestit că se gândea să-l atace pe muscal cu nişte prăştii cu rază medie de acţiune cu care tocmai dotase armata română. Din asta am tras concluzia că el, Băse, îl cam lua peste picior pe pretinu’, cam cretinel, Saakashvili, pe care nu prea-l dusese capu’ şi crezuse că o să sară imediat occidentu-n capul rusului, de-o să avem al treilea răzbel mondial.
Măi să fie, eram gata să ies din tăcere. Norocu’ meu a fost c-am avut pană de Net când tocmai voiam să mă produc. Am mai tăcut o zi şi uite c-am aflat că iar s-a schimbat direcţia, acu’ Băse nu mai nega că-l frecase grija de ruşi şi de cum o să-l provoace ei în Transnistria, da’ asta a fost doar aşa, o caterincă. De fapt el a vrut să-l testeze pe american, da’ şi pe ioropean, cum că dacă-l apucă şi pe el o dileală cum l-a apucat pe Saakashvili şi dă cu praştiile-n muscal, ăştia o să-l lase şi pe el cu curu-n baltă cum l-au lăsat pe portocaliu’ georgian, de era să-şi înghită ăla cravata?
Ei, bine că am stat să aştept, că se pare că Băse tot la o zmecherie se gândise, jucăuş cum îl ştim, hă, hă, hă!
Noi trebuie să nu ne agităm. Bine că nu delira, că nu se dilise, că doar voia omu’ să ştie pe ce se poate baza la o adică! Cum care adică? Păi să ştie la ce se poate aştepta dacă nu l-ar duce capu’ (ca pe amicu’ Saakashvili) şi l-ar pune dracu’ să trimită „prăştierii” s-atace pe muscal…
În concluzie, staţi liniştiţi, nu se dilise, e numai… nărod!

Publicitate

Felicitări, Monica Tatoiu!

Anunţat cu surle şi trâmbiţe, la emisiunea Stoiceascăi, 100 minute, „dizidentul” Constantin Răuţă, a cărui condamnare la moarte de care-a făcut rost prin 1973 nu i-a fost revizuită, deşi pedeapsa cu moartea a fost abolită în România, şi-a făcut apariţia în studioul Antena 3, împreună cu Monica Tatoiu şi Alina Gorghiu.
Deşi subiectul emisiunii nu mi s-a părut câtuşi de puţin atrăgător, am ascultat răbdător cum se lăuda Răuţă că el n-a trădat ţara ci că l-a trădat pe Ceauşescu, că el nici nu ştia ce-i aia DIE (am mai auzit pe unul Dăianu, fost ministru liberal, că fuga lui Pacepa i-a produs fericirea de a putea „scăpa” de obligaţia de a fi ofiţer DIE, iar altul, cu pretenţia de „intelectual de marcă” care căuta să ne povestească cum ajunsese el la DIE, în stagiul militar!! 😯 !).
După aia ne-a povestit cum DIE lucra pentru KGB, melodie dragă şi lui Pacepa, care uitase că fusese factor decident la înfiinţarea structurilor anti-KGB în cadrul DIE, celebre şi-n SUA. Mai mânca ceva borş dl Răuţă şi povestindu-ne cum jurământul militar pe care-l depusese domnia sa nu se referea la România, ci la poporul muncitor şi la conducerea de partid şi de stat.
Când Stoiceasca se pregătea să dea tonul la declanşarea şuvoiului de lacrimi vărsate de mila invitatului, vocea Monicăi Tatoiu m-a făcut atent, când am auzit-o afirmând că de fapt dl. Răuţă nu l-a trădat pe Ceauşescu ci şi-a trădat propriul jurământ depus ca militar. Culmea e că a ţinut-o aşa şi n-a admis să fie contrazisă.
Ce să zic, ultimul lucru la care mă aşteptam era să ajung să susţin ceea ce-a susţinut Monica Tatoiu! Dar trebuie să admit că rezonez cu cele afirmate de ea.
Nu prezintă niciun interes dacă dlui C-tin Răuţă îi va fi revizuită pedeapsa, oricum nu-l va executa nimeni, dar ce este cert este faptul că el rămâne un trădător şi este normal să existe o sentinţă care să-l deosebească de cei faţă de care s-a dorit diferit.

Ce agendă încărcată!

Cum cine-o are? Guvernul dom’le! Între două reprize de „do nothing”, premierul Boc îşi găseşte timp să se revolte împotriva ministrului muncii care şi el, după o repriză de „do nothing” de la numire până acum, şi-a amintit de Albă ca Zăpada şi… pac cu ea la Resboiu! Pardon, la Gândul. Şi tocmai acum, când ministerul începuse să se redreseze în urma lipsei de activitate a ministrului, hopa şi Boc că-l demite şi-o pune-n loc pe Sulfinica, care-i (hm) fată-n casă, adică bună, bună la toate.
Acum, săracu’ Lăzăroiu nu bătuse câmpii mai grav decât a făcut-o până acum, dar se pare că s-a schimbat ceva: Boc nu mai admite să bată câmpii altcineva decât EL!
Altfel uitaţi acilea interviul în 3 reprize, înţelege cine, ce vrea:
Primul episod: http://www.youtube.com/watch?v=XiMHJX_7Coc&feature
Al doilea episod: http://www.youtube.com/watch?v=QhnJ2-A13RA&feature
În fine, al treilea şi ultimul episod: http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=JQuVUY1JXqA

Gura Păcătosului Adevăr Grăieşte!

Ziarele titrează: „Gafa monumentală a ministrului Valerian Vreme”, „Corina Creţu cere demisia ministrului” etc.
Asta cam înseamnă că oamenii nu prea înţeleg că nu e vorba de nicio gafă, când a spus ce-a spus ministrul comunicaţiilor a exprimat dorinţa, nici măcar secretă, a „jucăuşului”. Că doar el e Şefu’ Statului, doar muşchiu’ lui contează.
Devenind tot mai evident că plata pensiilor încurcă la maximum toate programele prioritare ale guvernului, „Bani pentru Partid”, „Pentru noi ca Pentru Mine!” etc, guvernul, şi prin persoana ministrului comunicaţiilor, Valerian Vreme, ne spune cu claritate ce trebuie să aşteptăm, aşa că lansează mobilizarea pentru îndeplinirea comandamentului major al zilei:
Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine!
Putem observa că se doreşte angrenarea tuturor cetăţenilor.
Surprinde indignarea Corinei Creţu, ce ne sugerează că domnia sa credea ca guvernul Boc se gândeşte la sporirea contribuţiei bugetului la fondul de pensii!

Despre Teoria Relativităţii!

Oricine ştie că există două feluri de posibilităţi: Posibilităţi care se poate şi, posibilităţi care nu se poate. Mai departe putem vedea cum o posibilitate care nu se poate, s-a putut totuşi!
Motivele pentru care un om poate ajunge în închisoare, să ispăşească o pedeapsă, pot să n-aibă nimic comun cu faptele imputate, cu actul de justiţie. Nu! Când cei puşi să înfăptuiască actul de justiţie sunt stăpâniţi de suficienţa cu care îşi admiră propria excelenţă, umflaţi în pene de infailibilitatea cu care i-a învestit societatea nu mai e obligatoriu. De la cercetarea unei infracţiuni, strângerea probelor şi întocmirea dosarului, apoi a rechizitoriului, la judecarea în instanţă şi apoi la punerea în aplicare a prevederilor sentinţei, în tot acest lanţ, există la fiecare nivel posibilitatea ca eroarea să fie înlăturată, cu condiţia să existe atenţia şi grija ca totul să nu se transforme într-o uluitoare bătaie de joc poliţieneasco-juridică unde o groază de oameni cu mari răspunderi s-au făcut că-şi fac datoria. Toţi o apă şi-un pământ unii-n Franţa, alţii-n România.
Este cazul lui Marius Murariu, condamnat pentru furt în Franţa, arestat în România pe baza unui mandat „European”, trimis pachet în Franţa pentru a executa pedeapsa de 2 ani închisoare. Cu chiu cu vai, după aproape 3 luni, francezii ajung la concluzia că au închis pe cine nu trebuie şi-l eliberează pe MM. Cum acesta fusese adus cu forţa la Paris, nu face nimeni greşeala să creadă că va fi dus acasă cu scuzele de rigoare. Nu, e lăsat pe străzile Parisului, să se descurce cum ştie. Ambasada României? Care ambasadă? Consulatul? ‘Aida-de!
Cum spuneam, pe tot parcursul desfăşurării acestei istorii putea interveni competenţa, cea care-ar fi putut împiedica producerea acestei… imposibilităţi.
Identificarea de către poliţie a unui infractor care se legitimează cu acte false, o fi ceva frecvent în practica poliţiei franceze? Mai probabil că aici a fost vorba de un imbecil, urmat de alţii care n-au sesizat incompetenţa primului.
Îmi place să cred că în România până şi un controlor de bilete RATB (autobuz, tramvai) ştie să deosebească un fals de un act veritabil. Pe baza dosarului întocmit instanţa n-are nicio străbatere în a condamna un nume, cu atât mai bine dacă era un nume de român, aşa că emite sentinţa, urmând executarea. Nicio expertiză, nimic! E criză şi-n Franţa!
Mandatul ajunge la poliţia română, unde Pristanda îl citeşte în poziţie de drepţi şi trece la executare. Ce întrebări? Ce îndoieli? Are cineva timp de aşa ceva când acolo scrie negru pe alb „Umflaţi-l?”
Ţinut în arest din 24 mai până-n 14 iunie. În acest timp, chipurile, se emite o hotărâre de extrădare de către instanţa română. Avocata împricinatului tot încearcă să le transmită judecătorilor că acesta n-a fost niciodată-n Franţa, că cu acte poate dovedi că la data comiterii faptei incriminate el era în România, unde era angajat cu contract de muncă. Aceştia, plictisiţi, nici nu se uită la ea, ba îi şi sugerează să facă ciocu’ mic că altfel… . Culmea, mandatul conţinea şi ADN-ul făptuitorului, iar compararea acestuia cu cel al lui Marius Murariu ar fi stabilit clar că nu el e cel căutat şi lucrurile s-ar fi lămurit, măcar în faza aceasta.
Ei da! Marius Murariu e expediat la Paris, la dispoziţia parchetului, unde este imediat închis. După nenumărate proteste, în sfârşit se decide efectuarea testului ADN, în urma căruia franţuzii realizează ce tâmpiţi au în poliţie şi-n justiţie. Iar cum Marius Murariu începea să-i enerveze, l-au dat afară din puşcărie!
Revoltă pe cineva? Consideră altcineva că nu se mai poate aşa? Poate mai vine încă unul să-mi spună că trebuie făcut ceva!
Între timp la Ambasada României în 5, rue de l’Exposition, 75343 Paris cedex 07, se desfăşoară activitate intensă. Dl Ministru Plenipotenţiar Radu Băjenaru (consul), dar şi dl Subcomisar Cătălin Chiriac (Ataşat de Afaceri Interne), sau poate dl Comisar Radu Corozel cu aceleaşi îndatoriri (fix oamenii care ar fi trebuit să-i acorde asistenţă lui Marius Murariu şi să dialogheze direct cu organele poliţieneşti dar şi judiciare, acesta fiind motivul pentru care se află la Paris), muncesc zi şi noapte în urma primirii unei depeşe de la cabinetul Ministrului de Externe, direct de la dl Ministru Baconschi, care le spune: Lăsaţi totul baltă Stop! Interesează listele electorale Stop Îndepliniţi neîntârziat Stop Raportaţi negreşit de îndeplinire Stop.
Şi la urma urmelor cine-i acest Marian Murariu dom-le? A ajuns acasă? Foarte bine, să fie sănătos! Că nu ştie de ce-a fost închis 3 luni? Ei şi ce? Credeţi că despre Teoria Relativităţii ştie ceva?

Ce ne mai distrează?

În fiecare zi există o mulţime de evenimente de scandal, reflectate pe larg în presă da’ şi-n blogosferă. Scandaluri au fost, sunt şi vor mai fi. Ele nu vor face însă agenda unui „simplu cetăţean”, intră la capitolul mirări de moment după care nu mai există.
Seara am program de uitat în sticlă, la TV adică. De regulă văd şi o emisiune „de genul pamflet, numai aşa, nejustificat, c-aşa vreau io!
De-a lungul timpului, funcţie de starea de spirit a realizatorului, am asistat, în direct, la distrugerea unor aparate, prin trântirea lor de pământ şi, dacă-mi amintesc bine, călcarea lor în picioare. Şi aseară am urmărit un asemenea program, victima fiind mouse-ul care, se pare, îi făcea „figuri”. După ce l-a trântit de masă, pe jos, în toate felurile, în finalul emisiunii acesta a fost şutat înspre sofitele studioului, fără a mai cădea, rămânând probabil agăţat pe undeva. Când parcă se potolise furia realizatorului împotriva tehnologiei care-l stresa, n-a avut de lucru şi a citit un mesaj al unui fan, care-i spunea că, în vremuri bune, nu de criză, am fi putut asista la distrugerea unui laptop!
Parcă atâta aştepta, s-a trântit în scaunu directorial şi a lovit odată scurt, cu piciorul, laptop-ul ce se afla pe masă. Cum probabil a considerat lovitura ca fiind nereuşită, i-a mai ars una, tot cu piciorul, de sus în jos în tastatură, după care, trântit, l-a închis şi a încheiat emisiunea.
Mă gândesc că după regula conform căreia scenele de violenţă sunt anunţate anterior, pentru a-i proteja pe cei mai impresionabili, tot aşa ar fi normal ca, scene de genul acestora, în care bunuri inaccesibile unora sunt distruse ca divertisment, să fie anunţate anterior!
Cine ştie, poate că dacă aşa ceva generează audienţă, s-ar putea să apară un nou format de emisiune cu terminators de tehnologie de ultimă generaţie. S-ar putea organiza pe categorii: Telefoane, i-pad-uri, laptop-uri, dar şi maşini sau orice altă categorie de valori. Ar fi doar de dorit, pentru ca distracţia să fie veritabilă, ca bunurile ce urmează a fi distruse să aparţină obligatoriu „terminatorului” realizator.

High Diva

Aseară, la emisiunea Sinteza Zilei, Invitata lui Mihai Gâdea, în partea a doua a emisiunii, a fost soprana Angela Gheorghiu. Este una din artistele care nu fac de ruşine titlul de Divă. De altfel aşa o numeşte întreaga Anglie, unde de 20 de ani cântă pe scena lui Royal Opera House. De fapt o mai numesc şi The Magnificent Angela Gheorghiu.
Nu voi insista pe detalii biografice, cine simte nevoia poate pune numele ei pe Google şi va găsi orice detalii doreşte. Nu postez aici niciun clip, deşi pe Youtube oricine tastează numele ei poate asculta cât îi pofteşte inima ariile pe care le interpretează, înregistrate pe diverse scene ale lumii.
Ceea ce vreau să remarc este altceva. La un moment dat Mihai Gâdea, setat pe „valorile” în vogă acum în România, face o tentativă de a fi măgulitor şi pomeneşte despre faptul că din publicul care-o ascultă şi-o apreciază fac parte capete încoronate, în primul rând familia regală a Angliei, Regina, dar şi Prinţesa Diana şi prinţul Charles, referindu-se şi la… faimă. Răspunsul Angelei Gheorghiu a fost a fost superb. Astfel, nu fără oarecare maliţie „naivă”, a întrebat: vă referiţi la faima lor sau la a mea? A ţinut apoi să precizeze că atunci când e pe scenă, pentru ea, oricare spectator din sală e la fel de important (ca şi Regina).

Bine, bine, o facem, da’ după aia?

Toată lumea ştie că lozinca fraza aia pe care unii şi-o amintesc ca pe un îndemn, de genul Trăiască lupta pentru pace!, scris la încheierea unei cereri, sau Trăiască PCR în frunte cu…, deasupra tablei în clasa de şcoală, scrisă cu cretă pe o fâşie de hârtie roşie, sau purtată pe un panou de către manifestanţii de la 23 August.
Ei bine, şi aia e lozincă, dar definiţia din DEX ne spune mai multe, ce-am spus până acum se-ncadrează doar la partea a doua a definiţiei, în timp ce, mai cuprinzătoare dar şi mai dificilă este prima definiţie din DEX:

LOZÍNCĂ, lozinci, s. f. Formulare concisă și pregnantă a unei idei, destinată să rețină atenția și utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc. ♦ Placardă, afiș etc. pe care se află o inscripție cu un astfel de conținut. – Din germ. Losung.

Sub forma de „formulare concisă şi pregnantă a unei idei” găsim o mulţime de asemenea „obiecte”, ce nici nu par a fi de acelaşi fel. Sigur, după definiţie, formularea concisă este o calitate în comunicare, iar „concisă şi pregnantă”, cu toate că pare uşor pleonastic, ar fi idealul oricărui retor, carevasăzică”. Până aici nimic deosebit, toate bune şi frumoase, doar că să nu uităm să citim până la capăt: destinată să reţină atenţia, un fel de mantră, rostirea sau citirea ei fiind echivalentă cu apăsarea unui buton, iar efectul fiind acela că subiectul devine, brusc, vigilent deschis pentru ceea ce urmează, iar ceea ce urmează ar fi utilizarea lozincii pe care o găsim tot în definiţie: utilizată pentru propaganda politică, publicitate etc.
Excelent. Necazul este că dacă publicitatea e uşor de recunoscut, la TV reprizele publicitare fiind anunţate ca atare, propaganda politică nu este, din păcate, anunţată la fel. O găsim în presă, în blogosferă, la cafenea, peste tot unde există măcar un subiect dispus să nu bage de seamă despre ce e vorba.
Lozinca este concepută special pentru un public ţintă anume, de aceea este de mai multe feluri:
a. Cea pentru adepţi este mai simplă, poate fi formată dintr-un singur cuvânt cu efect declanşator, un fel de bec al lui Pavlov, ce declanşează salivarea câinelui la aprindere, celebra definiţie pentru reflexul condiţionat. Exemple pot fi multe, dar unul ajunge: numele Băsescu poate provoca urale sau huiduieli, funcţie de mediul în care este pronunţat.
Acum trebuie acceptată ideea că nu toţi cei declaraţi a fi înregimentaţi sunt în totalitate dispuşi să accepte ideea că ei trebuie să susţină necondiţionat, odată adoptată, politica formaţiunii din care fac parte. Există aici o categorie de lozinci cu acţiune transpartinică , care folosite acţionează asupra membrilor taberei adverse. Astfel, Nu uitaţi Minerii!, din aceeaşi categorie, va încrâncena, musai, mare parte a membrilor USL de apartenenţă PNL.
b. Cea pentru nehotărâţi e mai complicată, ea trebuie să conţină un truism care corespundă unor preocupări, aspiraţii , frustrări ale subiectului ţintă. Obligatoriu este ca aceasta să nu aibă, aparent, nicio legătură cu anumite interese ale unor cercuri, reprezentate de o formaţiune politică, să pară a nu fi politică. Deşi mesajul e foarte uşor de înţeles, odată descifrat el provoacă o „satisfacţie intelectuală” de genul: ce dom’le, credeai că nu mă prind? După aceea ea (cinstita lozincă) este dezvoltată, transformată într-o adevărată filozofie, de preferinţă în „tocşoaie” TV, unde diverşi invitaţi, în general analişti, imparţiali, ca tot românu’, o dezbat, fără ca niciunul din „specialişti” să observe că de fapt dezbat o lozincă, deci au devenit din material de îndoctrinare îndoctrinatori.
Exemplu tipic pentru acest tip de lozincă este acesta: Ce punem în locul lui Băsecu?!
Singurul care a demontat această lozincă a fost Mugur Ciuvică, cu celebra sa replică: Nu mi-am pus problema cine vine după Ceauşescu, dacă e bun sau e rău, dacă e de dreapta sau de stânga.
Probabil aici ar trebui ca cineva să strige EVRIKA!, cam acesta ar fi motivul pentru care nu s-a reuşit antrenarea unui număr mai mare de demonstranţi la manifestările ce ar fi trebuit să exprime nemulţumirea oamenilor, aceste lozinci stimulatoare de neîncredere şi incertitudine, pe care nimeni, dintre cei cu expunere suficientă vreau să spun, nu le recunoaşte ca atare şi nu încearcă să le demonteze. Culmea e că cei ce le dezbat au credinţa că desfăşoară activitate intelectuală.
Ce e adevărat este că atunci când “a explodat mămăliga”, nu s-a întrebat nimeni Bine, bine, o facem, da’ după aia? Mai mult ca sigur că dacă s-ar fi întrebat, Ceauşescu ar fi fost ales şi la al XV-lea Congres!
Dar câţi dintre noi ar exista, dacă părinţii şi-ar fi pus, la momentul decisiv, întrebarea aceasta?