Comici vestiţi ai… politicii băsiste!


Azi, Vasile Blaga, noul preşedinte ales al PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, că a fost felicitat telefonic de premierul Victor Ponta, însă a precizat că democrat-liberalii nu vor colabora cu USL câtă vreme această formaţiune încearcă să confişte statul, notează Mediafax.

Aşa este, Vasile Blaga pune astfel la punct USL-ul care se milogea la uşa PDL-ului după colaborarea „competenţilor” din PDL. 😆 😆 😆

Anunțuri

Mai există ceva nefăcut?


În republica procurorilor care a devenit România, tupeul şi obrăznicia au ajuns valori naţionale în momentul în care nimeni altcineva decât Procurorul General al României dă interviuri din care vedem cum asistă impasibil la modul în care DNA calcă-n picioare legile în vigoare, comiţând abuz după abuz, răspunzând comenzilor instigatoarei naţionale Monica Macovei.

Procurorul general Laura Codruţa Kovesi susţine că s-a început anchetarea medicilor care s-au ocupat de cazul Năstase pentru ca ar exista suspiciuni privind diagnosticul. Medicul Şerban Brădişteanu a fost ridicat şi dus la DNA pentru declaraţii…

Baschetbalista noastră consideră normal că Monica Macovei a avut o nelinişte, ca urmare Daniel Morar a manifestat brusc o suspiciune legată de diagnosticul pus lui Adrian Năstase şi a rezolvat cu celeritate neliniştea Monicăi cu săltarea doctorului Brădişteanu. Sigur, Codruţa confirmă caracterul medical al acţiunii lui Morar aplicată doctorului Brădişteanu cu efecte secundare asupra neliniştii Monicăi Macovei.
Trebuie să ţinem cont deci, că oricând este posibil ca procurorii să aibă suspiciuni cu privire la vreun diagnostic pus de medici, motiv pentru care este indicat să ţinem cont şi-n caz de nevoie să apelăm la serviciile medicale ale vreunui procuror de preferinţă Daniel Morar.
Nu suflă nimeni nicio vorbă despre competenţele medicale ale procurorilor de a se îndoi sau ba de corectitudinea unui diagnostic pus de unul care are tot dreptul să-l pronunţe. Nu se consideră necesar a se apela la serviciile unui specialist îndreptăţit să emită păreri referitoare la acel diagnostic. Nu, suficientă a fost „neliniştea” Monicăi Macovei, autoritate supremă în materie, şi s-a şi deschis un dosar ce studiază „favorizarea infractorului”, împotriva doctorului Brădişteanu şi a 3 poliţişti!
Ce jurământul lui Hipocrat, ce contează că pentru un medic nu există infractori ci pacienţi? Ia să treacă doctoru’ Brădişteanu la DNA să dea cu subsemnatu’! Cum adică de ce la DNA? C-aşa vrea muşchii lu’ Morar ş-ai lu’ Baschetbalista!
+++
Citez din „Profesiunea de credinţă” a premierului Ponta, publicată pe blogul domniei sale sub titlul Lupta pentru revenirea la normalitate:

Sunt prim-ministru, sunt co-presedinte al Uniunii Social Liberale si am o datorie, un angajament pe care l-am luat: acela de a repara nedreptatile comise in acesti ani si de a construi un nou proiect, bazat pe solidaritate, care sa uneasca romanii, care sa ii faca din nou mandri de tara lor.
….
Romania are nevoie sa depaseasca aceasta faza a dihoniei si a urii. Sigur, pentru aceasta, este nevoie sa dam la o parte sursa raului. Si in aceasta consta o parte din misiunea noastra – ca guvern, ca uniune politica si ca oameni.

Da, mi se pare corect că aveţi datoria să faceţi ceea ce este într-adevăr datoria dumneavoastră, doar că mi se pare că nu faceţi nimic pentru a da la o parte sursa răului. Altfel, este la îndemâna dumneavoastră, a ministrului justiţiei, să demiteţi pe şeful DNA şi pe Procurorul General (Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi). Atâta vreme cât sunt în funcţie aceştia vor executa ordinele Monicăi Macovei, deci ale lui Traian Băsescu şi în consecinţă nu vom putea vorbi de repararea nedreptăţilor comise în anii anteriori mandatului dumneavoastră, ci de continuarea comiterii altor nedreptăţi, nu anterior ci contemporan guvernului Ponta.
Deocamdată datoria, angajamentul şi altele, legate de „un nou proiect” le putem marca la categoria „bla, bla, bla!”
PS. Subţire, extrem de subţire, luarea de poziţie a şefului Colegiului Medicilor, doctorul Astărăstoaie şi penibilă lipsa de solidaritate de breaslă a corpului medical de la Spitalul de Urgenţă cu doctorul Brădişteanu, în condiţiile în care şeful DNA pretinde că e în drept a aprecia corectitudinea diagnosticelor medicale.

De la ăştia nu-i nevoie să furi…


Zicala întreagă spune: De la ăştia nu-i nevoie să furi, e suficient să-i urmăreşti şi să aduni ce pierd ei!
Cam aşa s-ar traduce concluzia privitoare la marea realizare grafică ce vrea să marcheze înfiinţarea „partidului” Noua Republică, afişul ce anunţă victorios că odată cu data de azi le-a început sfârşitul!

Cugetarea e foarte profundă, gravidă cu înţelesuri grele de genul: odată născut e sigur că vei muri sau viaţa-i o sinucidere lentă! Pe măsura ‘telectualului nepereche MRU. Monica nu se pune, ea e în starea naturelă, beată mangă, iar restul, Neamţu, Vasilache, Papahagi şi cu Leşe îi ţin locul lu’ Cristian Preda.
E adevărat că gurile rele spun că afişul parc-ar fi comandat de USL, da’ vorba ceea, gura lumii slobodă!

Vom mai auzi de aceste nume!


Sunt de reţinut numele celor 5 judecătoare membre ale completului de judecată a recursului în dosarul Trofeul Calităţii. Dar nu numai ele. Cred că în fruntea acestei liste ar trebui să se afle altă magistrată, cea care la fond a ajuns din funcţia de consilier al şefului DNA, Daniel Morar, direct în cea de judecător la ICCJ, în acelaşi dosar.
Se pare că la ICCJ este mare secetă de judecători din moment ce în această cauză ne lovim numai de judecătoare. Mai mult, în urma desemnării aleatorii judecătorilor în completele de judecată, în instanţa de fond, ajunge Ioana Bogdan, cea care participase la instrumentarea dosarului la DNA, iar în instanţa de recurs, preşedinta completului de 5, prin acelaşi sistem de repartizare aleatoriu, ajunge Livia Stanciu, cea care printre altele este preşedintele ICCJ dar şi membră a CSM. Iar CSM-ul este cel care, ca for superior, a indicat direcţia în judecarea recursului în acest dosar, declarându-l pe Adrian Năstase ca fiind duşmanul justiţiei.
Reţineţi deci numele:
Ioana Bogdan, procuror „transferat” ca judecător la ICCJ!!
Livia Stanciu, membru al CSM, preşedintele ICCJ!!
Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrascu si Ioana Alina Ilie executante conştiincioase, disciplinate.

Pentru cei ce au dubii în ceea ce priveşte definiţia termenului aleatoriu, acesta este sinonim cu întâmplător, iar realizarea unui asemenea eveniment este exemplificat cel mai bine (dar primitiv), prin tragerea la sorţi, din căciulă. Mai modern tragerea asta la sorţi, la ICCJ, se face cu ajutorul unui calculator care-i la fel de nevinovat ca şi căciula faţă de numirea celor 6 graţii în cele două complete de judecată, doar că asemeni oricărui calculator, şi acesta aflat pe post de căciulă se conduce după un program în care, atunci când e nevoie, băieţi intelijenţi introduc diverse „filtre” ca: Subiectul să fie „pe fază”, Subiectul să fie obedient, Subiectul să fie de-al nostru, după care totul este cu totul şi cu totul „aleatoriu”!
Altfel, ce probabilitate ar fi ca din „ţ” judecători la ICCJ să fie aleasă tocmai Ioana Bogdan la instanţa de fond, într-un complet de 3, şi Livia Stanciu, ditamai şefa ICCJ, la recurs, într-un complet de 5? (unde „ţ”=numărul total al judecătorilor ICCJ)
De aceea spun că ar fi bine să reţinem numele astea. De ce? Păi unii le pot pune pe acatiste, rugându-se de sănătatea lor, alţii pe alte liste, dorindu-le multă căldură. Cert este că într-o societate care-ar vrea să se însănătoşească ar cam trebui ca numele astea să mai fie pomenite pe nişte liste de destituiri, eventual urmate de ceva ani de penitenţă petrecuţi în lăcaşurile în care, cu largheţe, îi trimit pe alţii, nu totdeauna pe cei care trebuie!
Merită citit cu atenţie şi articolul semnat de Răzvan Savaliuc în Lumea Justiţiei, intitulat Cazul Nastase impune interventia politicului in Justitie.

I se spunea… URECHILĂ!



În ultima vreme, după căderea lui MRU şi instalarea guvernului Ponta, mai toţi aşteptam să vedem ce va urma, ce se va schimba, cum va accepta Băse să fie contrat de unul pe care-l dispreţuieşte.
A fost un pic de linişte până a realizat şi piratu’ că e groasă şi că trebuie să facă ceva.
Hărţuiala cu miniştrii de la învăţământ, Corina Dumitrescu şi Ioan Mang ar fi putut fi luată drept un semnal pentru ce va urma, aceasta nereprezentând o nemulţumire pentru desemnarea acestor persoane. Nu, a fost vorba de hărţuirea lui Ponta, şi pentru asta a fost agăţat de unde a fost mai lesne. A fost mai întâi Corina Dumitrescu, apoi Ioan Mang şi-n fine, Mircea Diaconu.
Dar staţi liniştiţi, fabrica de diversiuni a lui Băse nu s-a oprit, pe ţeavă urmează alţi miniştri, niciunul nu trebuie să stea liniştit.
Mai ales acum, că PDL e-n degringoladă şi nu treabuie să se bage prea mult în seamă, guvernul trebuie tocat mărunt, nu trebuie să i se lase niciun moment de respiro. Şi cum odată cu Ioan Mang s-a descoperit o metodă, uite că Băse şi-a mai adăugat o armă în panoplia unde figurau la loc de cinste, până acum, ameninţarea, şantajul, DNA-ul şamd. Ce să mai…, când ai unul care are studii şi dacă l-a pus dracu’ să-şi mai dea şi doctoratul, cel mai simplu e să instrumentezi o acuzaţie de plagiat.
E o modă? Şi da, şi nu! Într-un fel arma asta nouă va fi epuizată prin acest atac. Ea va fi într-atât de compromisă încât nu va mai fi folosită de nimeni, dar nu contează, cu atât mai bine, că prea începuseră unii să ridice ochii şi la Codruţa. Sigur, ăştia n-au avut suficientă snagă, s-au lăsat păgubaşi, da’ n-au avut nici „şcoala” şi nici posibilităţile lui Băsescu. Ce ştie Ciuvică cum se lucrează o chestie ca asta? Păi de-acu’ nici n-o să mai încerce. Şi după codul de onoare a borfaşilor a urmat prevenirea:
– Dottore, stai cuminte că te aranjez! He, he, he! Dottore!
Toţi stăteau cu ochii pe Băse, ca pe butelie, să vază ce va mai întreprinde. Doar că el voia o umbră de compromitere în Europa, acolo unde, la Bruxelles, Ponta urmează, dacă se duce, să dea nas în nas cu ceilalţi prim-miniştri. Şi cum să realizeze aşa ceva? Simplu, doar la uşa lui se aude cum bate din călcâie Mele, nerăbdător să primească ordine!
– Măi, Mele, ai tu p-acolo nişte oameni care cunosc la ziarişti măi! Ia vezi tu, cum faci să dea sfoară-n… Europa, că l-am prins pe imaturu’ ăsta de Ponta copiind la doctorat!
– Cum să nu, şefu’, floare la ureche. Era mai greu dacă-mi cereai să fac să ne vorbească ăia de bine, da’ asta se face numa-ndecât!
Şi uite-aşa a început totul. Mai întâi la Nature, că acolo era mai ieftin, da’ şi mai uşor. Odată lansată chestia, că la o simplă preluare altu’ e preţu’, c-a urmat FAZ-u, da’ şi Le Monde şi ce-o mai fi. Ce mai…, scandalu-i gata.
L-a preluat şi presa internă? Păi ce-are? Cu atât mai bine!
Ceee? Întreabă cineva dacă nu are România de pierdut? Şi dacă are, ce? N-are decât să piarză, România-i victimă colaterală, că Băse-l voia lovit pe Ponta, acu’ doar n-o să-l facă cineva iresponsabil. Şi la urma urmelor dac-o să-l facă tot aia e, lui i se fâlfâie!

Ce să mai zici?


Îmi povestea un amic cum, pe patul de spital fiind, după un infarct, în patul de alături a fost adus un tânăr de 27 de ani, pentru aceeaşi suferinţă.
Producea amicul o cugetare: Dacă eu, la 60 am păţit necazul ăsta şi mi se pare nedrept de devreme, ce să mai spun când văd tânărul ăsta? Dar ce zice el?
Da, dar se întâmplă şi mai rău, se pare că nici Doamna cu Coasa nu alege totdeauna după vârstă. Deşi citim frecvent în presă, panegirice ale unor oameni de valoare, decedaţi la o vârstă oarecum înaintată, deplin realizaţi, care lasă-n urmă regrete multe, ce putem spune când se stinge un tânăr de 29 de ani, care avea în mod normal un viitor strălucit, anunţat printr-o activitate scurtă, dar de excepţie. 29 de ani şi ajuns printre primii 20 cei mai premiaţi oameni din lume la Olimpiada de Informatică!
Mare pierdere. Am pierdut cu toţii ceea ce nu a apucat să creeze informaticianul Mihai Pătraşcu.
Păcat!

Ne mai ştim… rostul?


Sunt destui concetăţeni de-ai noştri care sunt nemulţumiţi de ce li se „oferă” în România. Şi-n materie de politicieni. Se zburlesc pentru faptul că n-au de ales decât „cel mai mic rău”, de parcă ei musai ar merita să-l găsească pe lista de candidaţi pe însuşi Iisus. Şi nu aşa, unul singur, că-n toată ţara n-ar ajunge, pretenţiile sunt ca-n fieş’care colegiu să poată fi votat candidatu’ minune, să ne mântuiască pe noi pentru meritul că i-am oferit şansa de a câştiga un loc de ales cu 48, eventual cu 51%. Dom-le, pretenţia e justificată zic unii, dacă ne gândim la cinstea alegătorilor, toţi oameni integri, care-au tot făcut sacrificii pentru alţii ş-acu’ vor şi ei să vadă pe unu’ sacrificat pentru ei, şi nu un fitecine, multiplicat, aşa încât să aibă tot românu’ posibilitatea să voteze pe cel mai bun dintre cei mai buni, nu pe ăla mai puţin rău’!
Dacă ne-ar duce capu’ am realiza că nea Caisă, ăla care votează pentru un kil de orez şi unu’ de făină i-ar face opoziţie celui mai bun dintre cei buni. Da’ nu numai, că doară mai sunt şi ăia care se sumeţesc găsind pete-n soare, d-ăia care tre’ să fie altfel decât restul lumii. Şi apare unu’ şi zice: Nu uitaţi minerii!! Şi au dreptate toţi, inclusiv ăia care-şi aduc aminte că de fapt ei, de la ’48… .
Acu’ io am o nedumerire. Toţi ăştia, veşnicii nemulţumiţi, ăştia care vor şi luna de pe cer, care ştiu la fix ce ne trebuie nouă, de fapt arată cu degetu’ numa’ la alţii, adică numai alţii sunt vinovaţi de situaţie, ei sunt victimele, reformatorii, aducătorii de lumină şamd. Ei, şi uite-aşa am ajuns aici.
Se mai aude câte-un glas ca cel de mai jos, dar nu răzbate. Dar nu-i nimic, eu îl fac cunoscut şi aici. Cine e? Aflaţi şi singuri. Acu’ citiţi ce gândeşte!
++
Rostul

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările „prietene”.

La noi chestia asta se numeşte „agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un „Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti.
Brăduţ Florescu

++
Eu cred că pe lângă familie, pământ şi credinţă mai sunt multe care ne-ar conferi un rost. Atât de multe că e greu să le enumeri. Dar ce rost ar mai avea? Ce rost are dacă nu realizăm că noi ne facem şi binele şi mai ales răul. Cum îndrăznim să cerem fără să dăm nimic?
Merităm ce-avem, cu vârf şi-ndesat şi nu putem schimba asta decât arătând cu degetul nu la alţii ci-n primul rând la noi. Să căutăm la noi ce-i în neregulă. când o vom face vom învăţa sigur ce să cerem, ce să alegem şi cu siguranţă vom avea ş-atunci ce merităm.
Altfel, autorul mesajului de mai sus poate fi găsit aici.