Titlu în „Pe surse”:
Soţia prim-ministrului administrează sute de spaţii ale Petrom
Citiţi în întregime!
O întrebare normală: O familie, doi soţi, are două venituri, plătite de doi patroni. Unul plăteşte regeşte şi unul… vai de mama lui. Vorbind de loialitate, cărui dintre patroni îi vor fi mai loiali oamenii noştri?
Se pare că PDL-ul a intrat în anul morţii. Şi atât Băsescu dar şi Boc, sunt conştienţi de asta.
După ce au furat în ultimii ani tot ce se putea fura, şi-au umflat buzunarele, au ajuns acum să constate că nu mai au ce fura sau, conştienţi că vor dispărea, vor să pună mâna pe cât mai mult din ce mai există. Au găsit şi o nouă resursă, păstrată până acum în rezervă, ca posibilă soluţie de redresare. Cum şi-au pierdut orice şansă la a fi în măsură să participe la redresare, s-au gândit că n-are rost să mai lase ceva-n urmă, ca să profite cei ce vor veni, aşa că s-au năpustit să vândă ce se mai putea vinde, resursele minerale ale ţării. Toată lumea e scandalizată pentru faptul că s-a şi vândut, şi pe nimic, toată rezerva de cupru a ţării, exploatarea de la Roşia Poieni.
Ei, nu s-a vândut pe nimic, că doar mafia portocalie se pricepe al dracului de bine la a-şi umple buzunarele. Doar nu vă închipuiţi că dacă s-a vândut pe 200 milioane de €, comisionul a fost mai mic! Nuuu, comisionul, după cum ne-a obişnuit guvernarea actuală, e mai mare decât suma oficială, că altfel de ce dracu’ ar mai fura ei?
Celor care se mai întreabă cum de a fost posibil un asemenea jaf, trebuie să li se răspundă că la naivitatea care-i caracterizează era şi de aşteptat să ajungă să se rezume la a se întreba. Aşa au tot făcut până acum, s-au întrebat. Nu le vine a crede că pe guvernanţii noştri de azi nu-i interesează soarta ţării, li se fâlfâie de români, iar acum tocmai au zis: După noi… potopu’!
PS – Pe fondul situaţiei în care opinia publică încă nu s-a sesizat la modul serios de acest jaf, dezertarea lui Frunzăverde pare un fel de fumigenă, continuare la circul cu Boldea, la adăpostul căruia se pot da lovituri în continuare…
Doar două colegii. Rezultate, oarecum atipice. Concluzii? Probabil că la nivelul USL şi PDL există date şi se vor trage şi concluzii. Din ce s-a publicat e greu, pentru noi, să ne hazardăm pe terenul acesta. Totuşi, sar în ochi câteva aspecte.
Pentru PDL aceste alegeri n-au avut prea mare semnificaţie, motiv pentru care s-a utilizat prea puţin. „Realizările” din Neamţ au fost un exemplu de ceea ce-a putut realiza, pe plan local, Gheorghe Ştefan. O zvâcnire de orgoliu. Şi încă nici el nu s-a întrebuinţat prea mult, „n-a forţat”. Ceva sacoşe acolo, transport la vot, propagandă electorală fără restricţii şi gata, a ridicat şi procentul prezenţei la urne la 55,88%. Sigur, procentul acesta pare a fi cu cântec, aici s-ar părea că a „brevetat” Pinalti un nou procedeu de ciordeală electorală. Că altfel, cine observă vede că în celălalt colegiu 2 de Maramu’, prezenţa la vot a fost de numai 28,46%, pe la jumătate adică. Acu’ ce-am putea zice de primarele Cătălin Cherecheş? Păi după rezultatele alegerilor e cam amestecat. Sigur, a câştigat candidatul USL, iar asta cam închide gura celor care-i reproşau că doar ce-a câştigat alegerile la primărie, candidând din partea PNL şi-ar fi şi întors-o, susţinând candidatul PDL în aceste alegeri parţiale. Dacă ne uităm însă la procentajele realizate, parcă nu mai încape tot atâta optimism. Păi USL – 42,67%, PDL – 35,48%, iar… PER – 19,62%. Putem deci conchide că-n cele două colegii am avut parte de câte-un experiment despre cum se poate fura pe scară largă la alegeri:
1. La Piatra Neamţ s-a furat clasic, realizarea lui Pinalti e de „şcoală”, de dat exemplu oricărui… neam prost.
2. Mai subtilă lucrătura de la Baia Mare, unde din joben a fost scos iepurele PER, de nici mai mult, nici mai puţin 19,62%. Mai poate spune cineva că dacă s-a făcut PER-ul (a auzit cineva ceva de PER?) de 19,62% n-o să fie UNPR-ul de 10% şi PP-ul de cam tot atâta? Păi uitaţi-vă puţin: USL – 42,67%, iar PDL+PER=35,48+19,62=55,1% ❗
Dintre măsurile adoptate de guvernarea de faţă pentru sărăcirea românilor, cea mai dură va fi desfiinţarea subvenţiei pentru energia termică.
Bucureştiul a cam rămas ultima redută a sistemului centralizat de distribuţie şi asta s-a datorat în primul rând menţinerii subvenţiei.
Cei ce-au observat, în timp, funcţionarea sistemului, ştiu că tendinţa „debranşării” şi instalării de centrale individuale, pe gaze, ajunsese la modă şi-n Bucureşti, în a doua parte a anilor ’90. Prin scumpirea gazelor naturale s-a stăvilit tendinţa care ameninţa să ducă la fiare vechi toată infrastructura, să desfiinţeze RADET-ul* şi multe locuri de muncă de pe la CET-uri, dar mai ales să le amputeze drastic veniturile acestor paraziţi ai municipalităţii.
Nimeni dintre cei perindaţi pe la guvernare nu au avut nici competenţa, nici curajul şi nici n-au simţit nevoia să pună la locul cuvenit această caracatiţă ce parazitează toate bugetele, de stat, locale şi familiale.
Decizia actuală a guvernanţilor va afecta şi această „caracatiţă”, acesta fiind binele adus de răul bucureşteanului (conform zicalei: orice rău are şi-un bine).
Producerea agentului termic, pentru a putea fi rentabilă, este necesar a fi realizată în capacităţi de o oarecare mărime. Soluţia individuală este cea mai păguboasă, din toate punctele de vedere, cu randamentul cel mai mic. Alternativa este sistemul centralizat la nivelul de bloc, cvartal, oraş. Extrema, varianta Bucureşteană, a fost realizată cu investiţii mari în infrastructura necesară distribuţiei, pe considerentul, foarte valabil, că energia termică folosită, cea produsă în centralele electro-termice, este recuperată din încasarea preţului energiei electrice, adică este REZIDUALĂ, sau, cu alte cuvinte, DECÂT S-O ARUNC, V-O VÂND VOUĂ.
Ani de zile „specialiştii” din sistem au şantajat guvernele, toamnă de toamnă, să le aloce sume uriaşe pentru „asigurarea căldurii populaţiei pe timp de iarnă”, fără nici-o legătură cu realitatea, dar suficient de insistent pentru a se săpa adânc în raţionamentul unor factori decidenţi, dacă se produce=>costă.
Sigur, distribuţia, care presupune şi menţinerea-n funcţiune a infrastructurii de distribuţie, costă! Producerea însă nu costă, ea e plătită integral prin preţul energiei electrice pentru care a fost produsă!
Sistemul o contabilizează, pe ea, pe Gigacalorie, ca şi cum combustibilul, căldările (cazanele în care se produce aburul), oamenii din CET etc, sunt folosite în scopul special de a-l încălzi pe bucureştean! La acestea adaugă ei existenţa RADET-ului, costurile de transport, de alea-alea, de nu mai pridideşte românu’-bucueştean să le mai plătească decât cu subvenţie.
Sigur, va spune propagandistul de serviciu, şi când se aplica subvenţia, aceasta era plătită tot de contribuabilul bucureştean. Da, dar acum cetăţeanul o va plăti de două ori, din care odată în plus îi va fi furată. RADET-ul ne fură în continuare, dar s-a mai adăugat guvernul care, încetând să plătească subvenţia, va deturna în alte direcţii banii pe care tot de la noi îi are. Unde? Unde vrea muşchii lu’ Băsescu!
La întrebarea: câte măsuri sinucigaşe mai are curajul să ia administraţia Băsescu? În cazul ăsta răspunsul ar fi că Băsescu mizează pe posibilitatea aruncării pisicii moarte în curtea Primăriei Municipiului Bucureşti, sau mai bine-zis în responsabilitatea lui Oprescu.
*RADET – „Regie Autonomă” care înainte de ’89, ocupa un etaj din cele 6 ale clădirii din buricul Bucureştiului, str. Cavafii Vechi nr. 15, clădire pe care azi o ocupă în întregime, plus alte nenumărate sedii în Bucureşti, în principiu minimum un sediu pe sector. Astea sunt alte costuri, plătite-n preţul Gigacaloriei!
Timpul rămas până la... 