Şi era inevitabil,…Uber.

Un serviciu foarte controversat

Aici n-am intenţia de a mă implica în discuţiile privind diverse aspecte cum ar fi legalitatea acestui serviciu, în condiţiile în care prestatorii nu posedă autorizaţia de transport persoane. Voi spune numai atât: Această autorizaţie este un pretext pentru primării de a încasa nişte bani, foarte mulţi bani. Altfel, orice posesor de carnet de conducere clasa B, are dreptul conferit de lege să conducă o maşină cu o capacitate de 5, ce să vezi, persoane. Or eu n-am nicio reţinere în a fi una din cele 5. Am condus şi eu maşina şi n-am avut responsabilitate mai mică pentru persoanele transportate decât cei ce au aplicată pe maşină această autorizaţie, ba aş zice că din contră.

Sunt unul care foloseşte frecvent serviciile taxiurilor, din motive de imposibilitate de a mă deplasa. Drumurile mele sunt în general la doctori. Locuiesc lîngă o staţie de taxiuri unde sunt frecvent refuzat, motiv pentru care am apelat la aplicaţii pentru a putea avea o maşină cu care să mă transport. Am folosit Clever, dar sunt ore la care nu există nicio maşină disponibilă. Am ajuns deci să apelez şi la Uber. Aici, am, ce-i drept, mai mult de aşteptat (7-9 minute), dar vine o maşină.

Nu fac parte dintre pretenţioşii care strâmbă din nas când se urcă într-un Logan. Pentru mine contează să ajung în timp util în locul în care am treabă şi nu mi s-a întâmplat, cum spun unii, să mă sui într-un taxi Logan jegos, dar ce-i drept, la Uber nu prea există Logan, dar acesta-i un aspect neesenţial. Până acum şoferii întâlniţi au fost amabili, respectând dorinţa mea de a păstra tăcerea şi întreţinând o conversaţie pe teme diverse dacă-mi manifest libariţa.

Cel mai tare aspect este însă acela că nu încasează bani, costul călătoriei îţi este anunţat de dispecerat, iar plata se face din contul de card pe  care l-ai dat când ţi-ai creeat un cont Uber. La sfârşitul cursei, deci, n-ai de făcut decât să acorzi un calificativ şoferului şi salut-salut! Pe traseele şi orele la care am folosit acest serviciu preţul plătit a fost mai mic decât la taxiurile care aveau  1,39 lei/km, din cele pe care nu le mai găseşti azi. E adevărat şoferii Uber folosesc aplicaţia Waze, care te duce pe un drum ce evită locurile cu  trafic intens, lucrările la carosabil sau filtrele poliţiei.

Oricine poate încerca. Succes!

 

Publicitate

„Chefi la cuţite…”

N-o să fac acu’ pe nebunu’  să zic că nu ştiu la ce se referă titlul celebrei (?) emisiuni de diversiune, ăăăă de divertisment voiam să zic de pe Antena 1.
Da’ poţi să mă şi baţi că tot nu pot să citesc „chef” ca şef, n-am chef. Nu înţeleg de ce Chefi. Sau cumva participanţii s-ar simţi jigniţi dacă le-ar zice bucătari! Păi asta sunt dom’le bucătari. Că francezii când intră într-un bistrou îi zic Chef bucătarului care le face omleta, e treaba lor. Da’ noi suntem în România şi dac-ar fi să ne franţuzim, măcar s-o facem ca lumea, nu prost, groaznic de prost.
Că sintagma „chefi” e aiurea şi-n română şi-n franceză. În română e un cuvânt care nu există, iar pluralul în franceză nu-i în niciun caz „chefi” ci chefs din câte mai ştiu eu.

Da’ nu-i numai asta. Aflăm că tipii, cine-or fi ei, sunt la cuţite. Păi luaţi-le fraţilor cuţitele să nu păţim vreun necaz mare, că ăştia dacă sunt la cuţite, cine ştie ce se mai întâmplă… 🙂

Aici ar trebui să ne gândim la cuţite ca la obiectul muncii, cum ar fi pianul pentru pianist, să zicem. Păi eu ştiam că specialitatea unui bucătar ar fi arta culinară şi nu cuţitele, lui nevastă-mea, la bucătăreală, îi ajunge un cuţit şi mâncarea iese brici, cum nu mi-o face niciun „chef”, că doar nu pregăteşte ciorbă de cuţite sau cuţite pane!

Eu ce să fac, n-o să pot niciodată să-i spun unui bucătar altfel decât bucătar, cel mult bucătar şef, dacă se-ntâmplă să aibă cârciuma mai mulţi bucătari, că mi se pare normal, unde sunt doi melitari, unul e şef. Altfel, să-i tot tragem câte-un chef din când în când că e mai bine!

Mult zgomot pentru nimic…

Acum la modă este modificarea fiscală, aia cu trecerea contribuţiei CASS în sarcina salariatului, pentru care se face mult zgomot. „În sarcina” e un fel de a spune, că plata urmează a o face tot angajatorul.
Mult zgomot, se face. Pentru nimic, păi pentru nimic. De fapt guvernul nu urmăreşte decât să oblige angajatorul s-o plătească. Câtă vreme e în sarcina lui poate sări plata, sau o poate amâna pân’ la Sfântu Aşteaptă. Fiind în sarcina salariatului nu mai poate fenta plata contribuţiei, fapta având alt nume, ceva în legătură cu băgatul mâinii în buzunarul angajatului, chestie penală, pe orice parte ai întoarce-o. În rest nu e decât o formalitate, o modificare în evidenţa contabilă, suma reprezentând contribuţia CASS fiind trecută de la o rubrică la alta, salariul brut crescând cu valoarea acesteia.
Spun unii că patronul nu-i obligat să-i mărească salariul brut angajatului cu valoarea contribuţiei. Da, da’ dacă n-o face va scădea salariul net negociat şi se lasă cu gălăgie. Valorile sunt cunoscute, atâta vreme cât marea majoritate a angajaţilor din mediul privat sunt plătiţi, oficial, cu salariul minim pe economie.
Ce câştig are salariatul?
Creşterea salariului brut cu valoarea contribuţiei CASS nu va însemna şi creşterea salariului net, dar nici scăderea lui. Dar valoarea brutului mărită se contabilizează la pensie în sensul creşterii acesteia, deci un câştig. În rest, va câştiga peste tot unde se ţine cont de salariul brut, spre exemplu la bancă, la obţinerea unui credit, dar nu numai. Un alt câştig ar fi acela că în urma unei colectări mai bune, Casa de Asigurără de Sănătate va avea un buget corect, mult mai previzibil, ducând la o creştere a calităţii actului medical, de care vrem nu vrem, mai devreme sau mai târziu, toţi avem nevoie.
De aici rezultă că tot zgomotul, protestele etc, sunt pentru nimic.
Faptul că multe companii dau liber salariaţilor lor pentru a participa la proteste, încurajându-i astfel, spune mult despre cine se vede ameninţat de această modificare fiscală: angajatorii!