Aho, aho, copii şi fraţi!
Staţi pe loc, să nu plecaţi
şi cuvântu-mi ascultaţi
poate-o să vă bucuraţi.
S-a sculat mai an
Băselu’ Traian
personaj luciferian
beţivan şi grobian,
ce se vrea a fi uriaş
da’i de fapt un mardeiaş
care-aci, în bătătură,
caută un cap în gură!
Că atunci când s-a sculat
pe români i-a-ncălecat
alegerile le-a furat
puterea a acaparat,
Şi l-a luat slugă pe Boc
pus la cheie ca breloc.
Şi aşa, de-acomodare
şi-a tras şi o ţiitoare,
Nuţi, ce-a speriat golanii,
el i-a dat pe mână banii.
Banii ţării că, vezi bine,
i-e greu să se poată-abţine,
şi-a făcut mâna cu flota,
acu’ la buget i-e pofta.
Parlamentu’i rezolvat
nu mai trebă reformat,
c-a găsit-o pe Roberta
bună la frecat coverta,
dar şi la ciordit sufragii,
printre şuţi face ravagii!
Constituţia, pentru el,
nu se pune, niciun fel,
doar pe Biblie, când jură,
parcă e… maculatură.
La aşa talente multe
cine stă să mai asculte
c-a făcut din tuta tatii
botoxata Europii.
De urat aş mai ura
c-am destulă şi-aş mai da,
da’ mai repede aş vrea
să scăpăm de piaza rea.
Anul nou cu bucurie,
hoţii toţi, la puşcărie
cu regim de-austeritate
că altfel nu se mai poate!
Cu aşa o bucurie măi,
hai, sunaţi din zurgălăi,
de buhai să tragă ei
până le-o fi cu temei!
Ia pocniţi din bice, măi!
Hăi, hăi… !
Aflăm că azi, la orele 19.36, la Cluj, Spitalul de recuperare, a decedat Boc Ioan, în vârstă de 87 de ani, urmare unui stop cardio-respirator, tatăl premierului Emil Boc.
Dumnezeu să-l ierte!
După şedinţa de guvern, dl Boc a lansat îndemnul: aveţi grijă de părinţi, sunt unici şi nu se ştie ce se poate întâmpla!
Simt acut nevoia de a-i aminti primului ministru că părinţii care necesită grijă sunt toţi vârstnici, pensionari, asistaţi (cum îi consideră), cam mulţi dacă-i raportăm la numărul salariaţilor. Considera până mai ieri dl prim-ministru că e necesar să mai iasă din sistem…
Dilema mea e foarte serioasă. Nu ştiu ce trebuie să-i urez primului-ministru! Obiceiul românesc este acela ca în caz de deces în familie să se facă urări de condoleanţe. S-ar putea însă ca primul ministru să considere ieşirea din sistem a decedatului ca pe un succes. Cum ne-a mai spus, aceasta ar fi calea echilibrării bugetului casei de pensii.
Să ştiţi, chiar nu ştiu ce să-i urez primului ministru.
Unii se vor declara oripilaţi de această „zicere”. Ştiu, nu sunt un bun creştin. Întrebarea mea este: Aş fi fost dacă cedam ipocriziei de a nu-l trage de urechi pe Boc pentru măgăriile comise şi dacă nu aş fi observat, pentru a nu ştiu câta oară, că Dumnezeu nu bate cu paru’?
It snows without mercy, with guilt
Like an accusation, like a silent witness
It snows with a wedding, it snows and it tears up
And it crumbles the last greeting
Woe is us, woman, it snows of breaking-up
We’ll move on, wherever we are headed
It snows to part life and love
Blind lanterns pass on toward the universe
It snows sacred and pagan
Only our eyes left
the break-up to witness
As for the rest of us, we’ve gone out
And of so much snowing we’ve become snowmen
It snows over lips
It snows over eyelids,
It snows over angels
It snows over valleys
It snows over the bell
It snows over waters
It snows, unbelievably, over your eyes
It snows like in Esenin and in Russian poetry
It snows ghostly and Bacovia like,
It snows because I’m cold
It snows because you’re gone
It snows like at the death of the last year
Nu mai constituie o ştire faptul că procesul în dosarul cunoscut sub numele de „Mătuşa Tamara” s-a încheiat cu verdictul NEVINOVAT pentru Adrian Năstase. Cu mult înainte, luând cunoştinţă de conţinutul dosarului, mulţi jurişti şi-au exprimat părerea că acesta va fi deznodământul. Toată mediatizarea negativă asigurată de procurorii DNA şi de către liderii PDL în cauza respectivă nu i-a putut împiedica pe judecătorii de la ICCJ să nu vadă ceea ce era evident, anume o făcătură de doi bani, fără nicio motivare cât de cât sustenabilă. De fapt dosarul nu a fost nici măcar politic, a fost vorba de o răzbunare a băsescului pe adversarul lui care, la un moment dat, l-a cam făcut să tremure şi de teama căruia nici acum nu poate să doarmă. Păcat, acum ar cam trebui să aibă alte griji care să nu-l lase să doarmă.
Că vine timpul. Vine timpul să i se termine mandatul. Asta se poate întâmpla fie mai devreme, fie la termen, dar de întâmplat se va întâmpla. Numărarea a început şi momentul final al numărării nu va aduce nimic bun pentru el. Sigur, el n-a-nvăţat să opteze pentru varianta mai puţin rea, joacă pe „ori la bal, ori la spital”. Ei, cine-i de vină?
El (e vorba de chiriaşul de la Cotroceni) crede că n-o să-ndrăznească nimeni să-i impute potlogăriile retroactiv, că nu prea s-a făcut până acum. Până acum nu s-a făcut de loc, da’ a inaugurat el seria imputărilor (şi alea aberante), aşa că nu înţeleg de ce gândeşte că n-ar exista precedent. Pe urmă, ştiu eu, şi-a frecat mâinile când a auzit ce-a declarat dl Năstase: Nu ma intereseaza sa ma razbun pentru trecut si nu imi doresc o noua platforma pentru functii politice sau publice in viitor. Şi-a frecat mâinile şi le-a zis acoliţilor: Staţi liniştiţi băi, că ăsta nu s-a lecuit, n-a învăţat nimic, tot fraier a rămas, nu-i niciun pericol! Hă, hă, hă!
Şi-a frecat mâinile, s-a bucurat, dar de data asta fraierul el este. Din declaraţia dlui Năstase a reţinut numai ce crede el că e important, nu şi ceea ce este cel mai important, anume partea referitoare la lipsa de interes pentru funcţiile politice sau publice în viitor!. Or asta spune că dacă nu va avea asemenea funcţii, nu-i va putea împiedica pe cei care le vor avea să procedeze la investigarea tuturor potlogăriilor făcute de el şi ciracii lui pe timpul mandatelor ce atunci vor fi „de tristă amintire”. Şi parcă unul din ei a şi spus că „e procuror şi că la asta se pricepe cel mai bine!” Existând şi precedentul, acum, cine se va mira?
Oare se va întreba cineva cum e cu „Imunitatea” preşedintelui la codul penal? Oare se va întreba cineva cum e cu termenul de prescripţie a unor fapte penale atunci când intervine „imunitatea” conferită de funcţia de preşedinte, cum de timpul curge în continuare deşi e suspendat? „Time out”, carevasăzică! Va trebui cineva să motiveze cum vine treaba cu susţinerea „imunităţii” de către unii magistraţi care ar cam trebui să dea seama pentru activităţi de favorizare a infractorului!?
Oare nu se va găsi un procuror care să instrumenteze, aşa, la repezeală, un dosar în cazul autoatribuirii vilei din Mihăileanu, pe care să-l înainteze instanţei „cu celeritate”? Instanţă care la rândul ei să judece cazul cu aceeaşi celeritate, cu una-două înfăţişări pe săptămână? Asta aşa, ca introducere la redechiderea dosarului Flota?
Ehe! Va avea şi atunci Băsescu onoarea de a fi solist, solist al corului de văicăreţi care vor striga ca din gură de şarpe cum sunt ei victime ale unor dosare politice. Dar cine mai crede că vine lupu’?
Cum ziceam vine un timp pentru orice. Vine şi cel al plăţii! Numărătoarea a început: 345…
În duminica asta nu ştiu cum s-antâmplat că, după masa de prânz, stăteam comod tolănit şi mă uitam la TV, chiar pe postul TVR 1, urmărind emisiunea Moştenirea domnului Caragiale, mai precis adaptarea pentru TV a lui Mircea Ştefănescu după mai multe schiţe şi momente numită „Tren de plăcere”. Distribuţia admirabilă (Rodica Tapalagă, Radu Beligan, Alexandru Beligan, Silvia Dumitrescu Timică etc). Se anunţa o după-amiază tihnită, una din puţinele de acest fel din ultimul timp. În momentul în care Gran’ Mama, în compartimentul de clasa a III-a se lăuda că tocmai prinsese, la fereastra vagonului, pălăria care-i fusese luată de curent nepotului său, ce călătorea cu miţa şi Mihalache (mă-sa şi tat-su) la vagonul de clasa a II-a spre Sinaia când ce să vezi, din alb-negru cum era ecranul devine color şi ni se arată cel urât fără de care nu mai avem loc să trăim şi care fără nici-o introducere ne spune că s-a gândit să ne explice el ce ne spusese anterior despre hotărârile de la summitul UE, că mâine şi poimâine va fi plecat şi, deci, vom fi scăpaţi de a-l mai vedea şi auzi. Lăsând la o parte faptul că perspectiva nu e atât de îmbucurătoare pe cât de deranjantă este surpriza pe care mi-a făcut-o azi. Dar ce să-i faci, conform principiului „nicio zi fără Băsescu” mă resemnasem să văz ce desluşiri ne mai poate aduce preţiosu’ despre prăpăstiile pe care ni le debitase zilele trecute.
Trebuie să mărturisesc faptul că pe fondul vorbelor fără sens, vorbire fără conţinut, lozinci antiopoziţie etc, am reuşit performanţa de a trece spre o stare a conştiinţei care cred că se cheamă somn. Da’ ce somn! Ce vise! Când m-am trezit televizorul era tot pe TVR1, emisiunea era Dănuţ SRL, ceea ce-nseamnă că n-a fost totul un vis urât ca el, dar totuşi nu-mi explic cum de imaginea pe care mi-o aminteam anterior revenirii la realitate era asta:
V-o place, nu v-o place, asta e! Amicu’ Cărtărescu, Mircea Cărtărescu, a ajuns subiect de cultură generală. Adică dacă nu ştii ce i-a trecut lui prin minte de-a ajuns să-l citească ditamai „şefu’ de stat”, se cheamă că n-ai cultură generală. Că la urma urmelor ce mare şmecherie a fost pentru… ăla să scrie despre un idiot, de ştie acu’ tot mapamondu’ de numele lui, pe când Mircică a scris, ca un ‘telectual ce se ţine-a fi, despre Levant, de-l citeşte de ani buni preşu’ Băsescu şi de el nu ştie nimenea nimica?
Dom’le, s-a găsit cineva să pună lucrurile la locul lor, să recunoască ce-i de recunoscut şi să ne dea peste ochi cu neştiinţa noastră, cu lipsa cronică de educaţie, ce ne e caracteristică şi-n final să ne-o tragă peste ochi cu-n îndemn de bun simţ.
Poate chiar după atâtea lămuriri nu ştiţi despre ce, cine, cum, e vorba. Păi e clar, la emisiunea „Vrei să fii milionar” difuzată de televiziunea poporului Kanal D (şi asta-i a poporului, că acu’ aşa-s toate), un fel de „cine ştie câştigă”, unde n-aşa, ni se testează cunoştinţele de cultură generală, fără să-mi vină a crede, citesc întrebarea: Ce titluri nu poartă semnătura lui Mircea Cărtărescu? a)., b)., c)., d)., Acu’, n-am putut da un copy pe ecranul TV-ului ca să reţin cele 4 răspunsuri, de altfel complet lipsite de interes. Spre cinstea lui, concurentul căruia i s-a adresat întrebarea nu a ştiut răspunsul, a renunţat la a mai continua concursul, adică s-a retras.
Cu asta s-a încheiat şi concursul din seara asta, bineînţeles nu înainte ca simpaticul prezentator, Virghil Ianţu, să ne adreseze îndemnul: Puneţi mâna pe carte, că nu urzică!
Acu’ ce să zic, cartea într-adevăr nu are cum să ne urzice, da’ la Mircea Cărtărescu orice-i posibil, chiar ca lipsa lui de bun simţ să ne urzice”! Ş-acu’, să consideri că necunoaşterea de Cărtărescu-i lipsă de cultură generală e o idee cel puţin nesimţită! Da’ iertaţi-l pe ăsta, că-i turc! (Kanal D)!
Citind cotidianul Ziua de Vest, din 01 decembrie, aflăm că Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a participat miercuri, în municipiul Arad, la o paradă militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, paradă la care au asistat, potrivit estimărilor făcute de către jandarmii care au asigurat paza şi ordinea, peste 5.500 de persoane, care au înfruntat frigul pătrunzător.
Nu, nu e vorba de nicio greşeală, cum joi 1 Decembrie trebuia să fie la Alba Iulia, a comandat defilarea în avanpremieră, în seara zilei de 30 noiembrie (la orele 19:30, pe-ntuneric), numa’ aşa, să afle lumea cine e el.
Şi n-a fost doar aşa, o încropeală, nu, a fost ziua naţională-n toată regula. Au defilat: 400 de angajaţi ai structurilor teritoriale din judeţele Arad, Timiş şi Gorj ale MAI – poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, precum şi formaţii de pompieri voluntari din judeţul Arad şi, nu în ultimul rând, angajaţi ai poliţiei locale din municipiu.
Ce să mai vorbim, este vorba de o premieră mondială. Trebuie remarcat că lucrurile au fost făcute temeinic, ireproşabil, că parada s-a desfăşurat pe muzica Fanfarei Reprezentative a Inspectoratului General al Jandarmeriei române, fiind deschisă de către ministrul Igaş, care a păşit pe acordurile semnalului Onor la General. Parada a fost închisă de poliţişti călare, iar în încheierea manifestării a avut loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Ciocârlia”!
Ce mai poate fi spus?
La posturile de televiziune, cu ocazia zilei naţionale, s-au lansat diverse campanii pentru a da prilejul multor cetăţeni să explice de ce sunt mândri de faptul că sunt români. Păi poţi fi altfel decât mândru când eşti cetăţean al unei ţări în care asemenea lucruri sunt posibile?
Toate ca toate, dar nu pot să nu observ că există şi multă răutate în unele comentarii ale unei anumite părţi a presei. Aţi ghicit, e vorba de cea aservită mogulului Felix, care redă acest memorabil eveniment sub un titlu tendenţios: Ultimul banc cu poliţişti: Igaş a pus trupele MAI să sărbătorească 1 Decembrie pe 30 noiembrie!
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu consider că totul este absolut minunat!
UPDATE
După cum arată argumentaţia video ce urmează, marţi 29 noiembrie s-a desfăşurat, tot la Arad, o altă paradă, „comandată” de Ministrul Apărării, Gabi Oprea, pe care a avut şi lipsa de obraz să n-o onoreze cu prezenţa!
Guvernul ăsta va rămâne sigur în istorie. Ce-a mai rămas de făcut şi n-au făcut?
Din cele mai vechi timpuri partidele s-au ocupat cu propaganda. De fapt la partide a fost totdeauna concepţia în materie, cu mediatizarea s-a ocupat media, că d-aia-i media. Ce simplu era pe vremea partidului unic! Un cotidian (că celălalt era cu mica publicitate), un post TV (că al doilea era aşaaa, cică mai cultural), un post de radio (al doilea mai subţire, că deh…!) transmis pe UL, UM, UUS, să aibă omu’ de unde alege! Ce, ca acu’? Balamucu’ dracu’ dom-le, curat balamuc.
Acu’ FSN-u’, PDSR-u’ şi la urmă PSD-u’, n-a prea avut parte de ajutoare media, presa i-a cam sărit în cap din ’90 şi nu s-a dat jos nici azi. În aşa condiţii, prin ’99-2000, PDSR-u’, flăcău mare da’ fără trecere, s-a gândit să ia de suflet pe PUR, care-i făcea ochi galeşi, post TV şi ziar ca zestre da’ fără putirinţa de-a trece pragu’ electoral altfel decât luat în braţe de cineva vânjos.
Zis şi făcut. În campania din 2000 PUR-u’ nu s-a întrebuinţat prea mult cu folositul trustului de presă, ba chiar a cârâit la un moment dat, că n-a avut o asemenea înţelegere cu PDSR-ul.
După alegeri, văzut cu parlamentarii în… căruţă, pardon, parlament, cu multă gălăgie, pe la 01.01.2002 PUR-ul ameninţa cu ieşirea de la guvernare, pe motiv de desfiinţare a ministerului IMM-urilor, cică şi ce mai tura-vura, au şi ieşit de la guvernare şi au trecut în opoziţie.
Surpriza a fost că înainte de alegerile din 2004 găsim mariajul refăcut, sub numele Uniunea Naţională PSD+PUR, că doar cineva n-a considerat necesar să sufle în iaurt şi l-a băgat iară în parlament. De data asta PUR-u’, numai ce-a intrat în parlament pe liste comune, că s-a şi transformat în „Soluţia Imorală”. Ce s-o mai lungim, PSD-ul a rămas cu buzele umflate… şi cu banii luaţi, că doară au plătit la greu ca să aibă şi ei, cu numele, cică, susţinerea foarte subţire, de altfel, a unui trust de presă. Culmea a fost că-n 2008 iar găsim participând la alegeri Alianţa PSD+PC. Se pare că începusă să le placă. După ce la alegerile pentru Parlamentul Europei, era cât p-aci să se-nscrie în Internaţionala Socialistă pentru a putea participa la alegeri pe liste comune cu PSD-ul, în februarie 2011 iarăşi iese din alianţa cu PSD-ul şi se declară de dreapta, iese din grupul parlamentar PSD+PC, formează Alianţa de Centru-Dreapta cu PNL-ul şi trece în grupul parlamentar PNL. Rămâne totuşi a activa, alături de PSD în cadrul USL. Ajunşi ş-aici nu se lasă de cârâială. Ba că vor ca în Bucureşti la alegerile locale, să candideze omul lor, Piedone, ba că la Iaşi USL să-şi dea cu stângu-n dreptu’ şi să meargă cu două candidaturi, una fiind tot a PC-ului, respectiv candidatul Tudor Ciuhodaru. După discuţii şi iară discuţii, cei doi (Piedone şi Ciuhodaru) dezertează la UNPR, ca treburile să fie clare.
Acum, ultima problemă a USL, creaţie a cui credeţi? Aţi ghicit, a PC-ului, e sigla USL-ului. Cum? Simplu.
Pe când s-a convenit constituirea USL, o tânără speranţă, un student, pe nume Ştefan Atanasiu Rădulescu, membru PC şi „prieten” cu vicele PC, unul Bogdan Diaconu, s-a repezit la OSIM şi a înregistrat marca USL în nume propriu înaintea tuturor. Toate bune şi frumoase, dar acum USL-ul e la mâna „tinerei speranţe” şi a PC-ului în general. N-ar fi fost mare bai, între oameni serioşi, numai că „tânăra speranţă” a anunţat ieri că, sensibil fiind din fire, a simţit nişte „presiuni” şi a decis să demisioneze din PC. Acu’ nici ăsta n-ar fi un capăt de ţară, dar cum sigla a fost înregistrată de o persoană fizică, asta ar însemna că studentul, tânăra speranţă, este singurul care o poate folosi şi că are drept de proprietate intelectuală asupra ei şi că nimeni n-o poate folosi.
Acu’ ce să spunem, tânărul le-a luat faţa şi lui Ponta şi lui Antonescu. Şi Antonescu ca (sic) Antonescu, da’ Ponta ar fi trebuit să-şi ia un consilier juridic ❗
Şi o întrebare:
În toate declaraţiile dlor Ponta şi Antonescu, aceştia declară ferm că USL este o construcţie solidă şi că nu trebuie s-avem nicio grijă, USL va rezista oricăror încercări de destabilizare venite din afară. Bine, bine, din afară, dar ce ne facem cu încercările din interior? Se pare că PC-ul e programat să roadă la temelie din interior. Dacă rezistă (USL-ul), sunt curios ce va mai face după alegeri (PC-ul). Nu se găseşte nimeni să-i arate pisica? Se spune că niciodată nu-i prea târziu, dar…
Timpul rămas până la... 