Dacă n-au fost servicii, îmi DEMONSTRAȚI!

Şucărit la maximum de publicarea pozelor lu’ NUŢI în compania BICĂI, Băsescu explodează acuzând „serviciile” că au făcut filaj, au colaborat şi au dezvăluit „pretenia” dintre Nuţi Găbiţă Udrea şi Alinuţa Bica, ditamai procuroarea şefă a DIICOT. Or fi fost serviciili?
Şi dac-au fost, ce?

Publicitate

Clasa politică sau ce-o mai fi şi asta? (I)

În presă se obişnuieşte să se opereze cu clişee. Nu cu noţiuni şi concepte bine definite, ci cu clişee confuze, definite convenabil pentru a putea fi folosite mai lejer în manipularea informaţiei conform dorinţelor aşa-zişilor formatori de opinie.
Lansate dintr-o parte a spectrului politic, culmea e că sfârşesc prin a fi folosite de toată presa, fără prea mult discernământ.
Cel mai bun exemplu este acest clişeu, clasa politică. Societatea a fost considerată a fi compusă din clase şi pături sociale odată cu apariţia marxismului. Sigur, s-a folosit drept criteriu, poziţia unei categorii în raport cu mijloacele de producţie pentru a se decreta apartenenţa la una din clasele: „muncitoare”, „ţărănimea muncitoare”, „burghezo-moşierimea”. De pătura intelectualităţii ţineau toţi cei ce nu erau implicaţi în producţia de bunuri materiale, cei din învăţământ, administraţie, sănătate etc. Prin extensie, deşi provenind din sectorul productiv, dar nemuncind fizic, era considerată şi aşa-zisa intelectualitate tehnică, inginerii, specialiştii de toate felurile.
Categoria ziariştilor, provenind dintre ziariştii dinainte de 1989, n-au putut renunţa la poziţia favorită de care se bucurau în acele vremuri, când erau grupaţi pe publicaţii, dar rămaşi fără îndrumare s-au împrăştiat care încotro şi s-au alipit unor direcţii politice. Toţi se considerau a fi formatori de opinie şi nu renunţau la această postură sub niciun motiv. Îmi amintesc de 15 septembrie 1968, la începerea şcolii, când deschiderea anului a fost făcută de un ziarist de la Scânteia, care a venit să ne explice ce s-a întâmplat cu invazia din Cehoslovacia şi care era poziţia României în problemă; Cu ceva ani în urmă, tot aşa, un ziarist de la România Liberă parcă, ne explicase cum era cu planul Valev. Ei veneau şi răspândeau lumina adică.
Nimic mai normal deci ca după 1990 să opereze cam cu aceleaşi noţiuni. Cum însă clişee ca „clasa muncitoare” erau depăşite, a trebuit ca cineva să asezoneze noţiunea de clasă, ţinând cont şi de încărcătura ideologizantă, şi aşa ne-am pricopsit cu clişeul ăsta „clasa politică”. Asta s-ar vrea a fi compusă din „politicieni” care ce să vezi, nu erau şi nu sunt decât în mică măsură încadraţi corect, din moment ce proveneau şi provin din toate categoriile sociale, mulţi dintre ei oameni simpli, fără pretenţii deosebite, dintre care unii au nimerit absolut întâmplător în ciorba asta pe care o numim politică. Compoziţia fiind eterogenă, şi obiceiurile şi năravurile sunt diferite, caracteristice întregii societăţi. Personal, când aud pe vreunul că toţi sunt hoţi, consider că asta e părerea unui hoţ
Dacă ar fi ţinut măcar cont de criterul numeric, i-ar fi zis „pătura politicienilor”, da’ n-ar fi sunat la fel de convingător. Apoi s-a făcut mult caz de vorba aia, cum că politica e curvă şi-n final cam atâta ştie cetăţeanul neavizat despre politică. Cum vede pe unu’ că e cam cutră zice: Aha, ăsta-i politician versat! Unuia, golan jmecher, îi zic „animal politic” şi uite-aşa, nu mai e puţin şi toată fauna mahalalelor şi golanii din port devin „politicieni”. Da-n general, de la politicieni lumea se aşteaptă să mintă, să fure cât cuprinde şi să nu se ţină de cuvânt Doamne fereşte! Asta-i imaginea creată de o parte din presă. Ciudat sau nu, clişeul de „clasă politică” a fost preluat de toată presa, fără să observe unii capcana. Mai nou, „clasa politică” e o apă ş-un pământ. Dar despre asta vedea-vom cu altă ocazie!