Numărare inversă pe repede înainte!


A doua zi cu demonstraţii anti-băsiste.
„Plimbarea” de ieri nu vestea neapărat ce vedem astăzi. Până la orele 14.00 mulţi se-ntrebau dacă vom avea astăzi o nouă demonstraţie. Şi a început. În Piaţa Universităţii. Nu s-au strâns mai mulţi protestatari decât ieri, ba poate mai puţini. Diferenţa este că, spre deosebire de ziua de ieri, când s-a mai demonstrat la Braşov şi să nu greşesc, parcă şi la Timişoara, azi s-au anunţat demonstraţii în 18 oraşe.
Din partea guvernanţilor nimic.
De data aceasta nu se mai pomeneşte de doctorul Raed Arafat, se începe cu scandarea „Jos Băsescu!”.
O nouă strategie, o parte din demonstranţi au plecat spre Cotroceni, în timp ce o alta s-a menţinut pe poziţii în Piaţa Universităţii. Cei plecaţi spre Cotroceni au fost întorşi înapoi, li s-a blocat accesul spre Cotroceni!
Totul se anunţa a se termina fără probleme. Asta până când au început să zboare nişte pietre spre cordonul jandarmilor, s-au auzit petarde, fumigene, aia, aia, gaze lacrimogene etc.
Abia din acest moment demonstraţia ia forma unei confruntări între protestatari şi forţele de ordine. La urma urmelor în nota firescului, cele două părţi nu o pot pune de o cumetrie sau de-o băută la „botu’ calului”. Tot din acest moment devine clar că demonstraţiile de protest nu numai că nu se vor opri, dar vor escalada. Cineva, pe la A3 spunea că dacă jandarmii ar fi fost retraşi acasă, într-o jumătate de oră demonstranţii ar fi plecat şi ei. Păi în 21 decembrie 1989, dacă la celebrul miting, nu s-ar fi auzit zgomote de focuri de armă şi de motoare de tancuri, poate că istoria ar fi fost alta. Aşa şi acum, dacă jandarmii ar fi fost zâmbitori şi amabili, nu s-ar fi întâmplat nimic. Aşa, vom avea „continuare”!
La ora 21.30 deşi nimeni nu mai spune câţi demonstranţi sunt în Piaţa Universităţii e foarte clar că sunt mult mai mulţi decât erau în urmă cu o oră.
A mai rămas o întrebare: Când Preşedintele nu e de acord cu Poporul, cineva trebuie să plece. Cine? Ghici ghicitoarea mea!

Update!
PS – mulţi văd o asemănare între motivul izbucnirii protestelor de la Timişoara (în decembrie 1989), nedreptăţirea pastorului Tokes de către regimul Ceauşescu şi declanşarea actualelor mişcări protestatare de nedreptatea făcută de Băsescu lui Raed Arafat.
Eu văd lucrurile altfel: În timp ce motivaţia multor proteste din ţări „democratice”, vest europene, este canalizată pe poziţii xenofobe, la noi declanşarea spiritului de frondă se declanşează în apărarea dreptăţii şi demnităţii unui imigrant palestinian.

A venit timpul…?


De la memorabilul „Dragă Stolo…” comportamentul lui Traian Băsescu a fost mereu la limită. Permanent a întins coarda, permanent a plusat, de parcă a vrut să ştie până unde o poate face sau până unde îşi poate permite s-o facă.
Parc-a fost un cascador politic, permanent în căutare de depăşirea performanţei cascadei anterioare. După atâtea evoluţii din care a scăpat cu bine, conform principiului „ceea ce nu te omoară te întăreşte”, a ajuns în momentul în care se crede pur şi simplu invulnerabil, protejat de zei, aşa că a închis ochii şi, ameţit de succesul pe care-l întrezărea, i-a ars un pumn sub centură unuia pe care credea că-l va face praf din prima. Sau cine ştie, poate s-a bazat pe nebăgarea de seamă a spectatorilor, ca la scena cu… pixelu’ albastru. Doar că Funeriu, e ocupat acum cu nu ştiu ce reclame pe la TV-uri, şi a uitat că ar trebui să producă o demonstraţie cum că, vezi Doamne, viteza maxim admisă în universul nostru fiind cea a luminii, nu se poate ca pumnul lui Băse s-o depăşească…, ba-n plus, nimeni nu l-a pus pe Băse să jure pe Biblie că nu l-a lovit pe Arafat… să poată să ne spună că „nu a dat cu pumnu’, nici în faţă şi nici în plex…”! Ce să mai, cascadoria asta i-a ieşit rău de tot. Şi-a luat avânt aşa de mare încât, la săritura peste cal, nu i-a reuşit aterizarea, astfel c-a căzut în cap şi şi-a rupt gâtul. I s-a întâmplat adică ceea ce urma, inevitabil, să i se-ntâmple.
Se dovedeşte că premisele de la care a pornit, oricare or fi fost ele, au fost false, ceea ce ne vesteşte începutul sfârşitului „animalului politic” Traian Băsescu. Şi pentru că sunt unii care contestă asemănarea acestuia cu Ceauşescu, să observăm numai că şi unul şi celălalt s-au închipuit a fi aşa de iubiţi, unul de oamenii muncii iar celălalt de „popor” încât au crezut că-şi pot permite orice. Ba parcă ăsta, din urmă, parcă chiar mai mult decât primul, şi-a-nchipuit că ţine să-i prostească pe români… fără număr.
A venit deci timpul să fie înfrânt de stradă, teritoriul în care era cel mai tare cu ani în urmă. Din acest moment busuiocu’ nu mai poate fi dres, nu mai are nicio şansă de-a mai fi ce-a fost, urmează declinul, urmează sfârşitul. Şi dacă e adevărat că „Finis coronat opus!”, la aşa sfârşit e clar că „opera” a fost de… tot rahatu’!