Ce uşor e să baţi câmpii (2)


Cadrul legislativ care reglementează localizarea apelanţilor la Sistemul 112.


ORDONANTA DE URGENTA nr. 34 din 19 martie 2008
privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru
apeluri de urgenta

ART. 20
(1) Autoritatea Naţionalã pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei analizeazã şi stabileşte condiţiile tehnice pentru furnizarea informaţiilor de localizare a apelantului cãtre SNUAU de cãtre furnizorii de reţele publice de telefonie….
(3) Accesul la datele de localizare este permis numai pe perioada deservirii apelului de urgenţã.

SNUAU este Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă

Legea de organizare şi funcţionare a STS, şi alte acte ce reglementează această activitate le puteţi găsi aici: http://www.stsnet.ro/legislatie.htm

Anunțuri

Ce uşor e să baţi câmpii!


Se pare că redarea realităţii e extrem de dificilă, asta ar presupune fie cunoştinţe despre subiectul tratat, fie să ştii că e necesar să stai de vorbă cu cineva care are acele cunoştinţe. În rest, presa ne face agenda, ba chiar şi prim-ministrul o urmează fără ezitare.
Despre ce-ar fi vorba?
Păi ar fi vorba despre faptul că un telefon GSM nu poate fi localizat cu precizia pretinsă de toţi cei angrenaţi în discuţii în studiourile A3. Exemplul cel mai evident fantezist, cel furnizat de Mircea Badea cu Dudaev, cecenul care a fost vânat cu o rachetă când vorbea la un „mobil”, e un exemplu de ştire prinsă din zbor. Că de fapt Dudaev nu vorbea la un „mobil” GSM, ci la unul din reţeaua IRIDIUM, care comunică direct prin satelit, situaţie în care localizarea lui se poate face cu precizie de 1m, ceea ce a şi făcut posibilă trimiterea unei rachete la coordonate precise.
GSM-ul, care se mai cheamă şi celular, funcţionează într-o celulă hexagonală, care are în fiecare colţ al hexagonului cîte o staţie. Când se iniţiază o convorbire, celula alege automat staţia care are semnalul cel mai puternic de la solicitant. În teritoriu celulele au dimensiuni dictate de numărul de abonaţi aflaţi în interiorul unei celule, altfel este posibil să se blocheze o celulă, care nu poate servi decât un număr finit de convorbiri simultane. În oraş, în cartiere de blocuri, aceste celule pot avea distanţe de 100 m între staţiile situate în colţuri opuse. Operatorul poate spune cu o anume precizie unde se află apelantul nr xxxxxx. În afara oraşelor precizia nu mai poate fi aceeaşi, nu se justifică a avea celule la fel de mici ca-n oraşul aglomerat, motiv pentru care şi precizia localizării unui apelant scade, uneori dramatic. Având în vedere faptul că o staţie dintr-un colţ al celulei funcţionează în 2 celule alăturate, nici măcar celula din care se emite nu mai este sigură. Şi este foarte adevărat, nu că se fuge de răspundere, localizarea unui număr se face de către operatorul GSM, nu de către operatorul de la 112. STS-ul nu are aparatură de localizare, tot în presă se găseşte problematica introducerii localizării la 112 a apelantului, pentru eliminarea apelurilor abuzive, localizarea nu este posibilă dacă n-ai acces la serverele operatorului GSM, care ştie în orice moment unde se află abonatul xxxxx, pentru a putea fi servit, nu pentru a fi urmărit.
Dacă spre exemplu, în munte, avem o celulă cu 10 km între staţii, sunt şanse ca numai una să aibă semnal, iar localizarea, deja, e imprecisă.
Şi asta e o fatalitate, n-are importanţă cum s-a dat cu capu’ de pereţi directorul cutare, sau operatorul cutare de la 112, ţine de sistem şi tehnologie.
O altă gogoriţă a fost citarea parţială a doctorului Zamfir care a declarat că a încercat să transmită coordonatele GPS, operatorului 112, dar că nu a reuşit să activeze GPS-ul. Citat parţial de către dnii Gâdea şi Badea rezultă că el a încercat să transmită coordonatele precise, dar n-a găsit înţelegere, ceea ce deformează dramatic adevărul. Probabil că omul nu a ştiut cum să activeze GPS-ul, o operaţiune pe care poate n-a făcut-o niciodată. Fatalitate.
Sistemul de localizare a aeronavei, care transmite satelitului poziţia şi acesta transmite datele la Moscova. Păi Romatsa ar trebui aici să răspundă, chiar cu capul directorului, pentru faptul că o procedură vitală nu a funcţionat, pe motiv că nu a fost testată, probabil, niciodată. Sigur, e uşor să declari că acel corespondent de la Moscova n-a răspuns la telefon. După cum îi ştim pe ruşi şi sistemele de siguranţă a zborului, chestia asta e prea trasă de păr!
Poate s-ar putea reproşa la adresa operatorului 112 că nu a fost în stare să îndrume pe dr. Zamfir cum să activeze GPS-ul telefonului său. Dar dincolo de toate rămâne criminală declaraţia factorului de răspundere din MAI conform căruia nu a fost folosită instalaţia de activare a GPS-ului telefoanelor aflate la locul accidentului, pe motiv că ar fi fost necesară o hotărâre judecătorească. Asta, cum a-i da-o, cum a-i coti-o, grevă de zel se cheamă, adică sabotaj!
Şi un ultim exemplu de bătut câmpii, STS-ul n-are nicio competenţă în a înregistra convorbiri telefonice şi nici aparatură pentru aşa ceva nu are în dotare. Cu chestia asta se ocupă numai SRI-ul, da’ s-ar putea s-o facă şi procuratura, mai nou, ilegal, dar cine bagă de seamă? Doar toată lumea e cu ochii pe STS.
UPDATE
Toată lumea a preluat nişte noţiuni, despre care nu are nimeni idee ce înseamnă. Auzim de triangulaţie ca metodă de stabilire a poziţiei unui telefon. Această metodă, cunoscută de multă vreme, care constă în recepţionarea în trei puncte NECOLINIARE a unui semnal radio cu antene DIRECŢIONALE, poate realiza localizarea, în principiu, a unui emiţător radio. În sistemul GSM cele două condiţii nu sunt îndeplinite, nici cea de necoliniaritate, dar mai ales cea de directivitate a antenelor (sistemul nu ar putea funcţiona cu alte antene decât cele omnidirecţionale). În fapt, în serverul operatorului GSM se găseşte în orice moment informaţia despre staţia ce recepţionează cel mai bine abonatul xxxxxx. Cunoscîndu-se poziţia staţiei respective, asta este localizarea abonatului. Ne place sau nu!

Despre ce vorbim?


Păi vorbim despre inflamarea presei băsiste care tot lansează întrebări retorice, nu mai puţin tâmpite, cum că unde a fugit Ponta, de ce n-a vrut să „dea socoteală”, că vezi dragă Doamne, e absolut normal ca noi, sclavii SUA, să ne prezentăm la raport în faţa unui trepăduş trimis de marele licurici.
Păi ceva adevăr este în aceste tâmpenii ridicate la rang de reguli diplomatice.
Păi de ce?
Păi Ponta n-a avut sânge-n pix să stea acasă şi să n-o bage-n seamă pe madama Nuland, aşa cum protocolul îi dădea dreptul. Ce pretenţii poate avea un adjunct de ministru (funcţia madamei) să fie primită de prim-ministrul unei ţări normale? Niciuna. Punct! Domnul Obama trebuie să ştie că n-are voie să umilească ţările aliate şi să-şi trimită emisari nesemnifactivi cu pretenţia de a fi primiţi ca şefi de stat. Dac-o face, merită să i se dea peste bot! Ponta asta a făcut. Bravo lui!
Acu’ vine cestia cu sângele-n pixu’ lu’ Ponta. Da’ ia gândiţi-vă cum ar fi fost să stea acasă şi să n-o bage-n zeamă pe madamă? Aveţi variante? Băgaţi acilea!