Arhivele lunare: noiembrie 2012

Aşa ceva?


Ce poţi să zici? Mult Prea Fericitu’ tace?

Publicitate

Sfârşitul lumii


O fi vorba despre sfârşitul planetei sau a lumii pe care-o cunoaştem? Păi cea mai apropiată nouă, ţara asta, am cam distrus-o alegându-l a doua oară pe Băsescu. Abia după ce va dispărea El vom vedea proporţiile dezastrului care poartă numele Lui. Personal cred că vor mai trece 10 ani până când vom reuşi să înlăturăm urmele trecerii Lui prin politica românească.
Dar ce-a făcut el nu e opera lui ci a noastră, a tuturor celor ce l-au propulsat în fruntea statului.
Pentru anularea sistemului mafiot care-a ajuns să domine România, cea mai eficientă cale ar fi o REVOLUŢIE! Una adevărată, care să-l execute pe venetic chiar în palatul ce-l găzduieşte, Cotroceni!

Aşa că, la intrebarea ”când se va sfârşi lumea?” nimeni nu va şti exact. Este adevarat că soarele se va extinde şi ne va consuma planeta, însă nu cumva noi o să o distrugem înainte?

După modelul în care am reuşit să distrugem România.
Pe 9 decembrie mai putem salva ce se mai poate salva!

Băi, neam prost, pus de venetici!


Scrisoare deschisă a SCMD către președinte.
Domnule Traian Basescu,
Suspendare constituțională

Ati dobandit calitatea de fost presedinte al Romaniei la 29 iulie a.c., cand 8,6 milioane de romani, prin prezentarea la Referendum, in pofida amenintarilor si lucraturilor dvs. de culise, v-au retras definitiv mandatul. Ati furat votul popular cu ajutorul a 5 slugi de la institutia politica stalinista numita CCR, si al mai marilor Europei, care au actionat nu de dragul dvs. ci din interes. Democratia nu este pentru catei! Numai ei, mai marii lumii, pot aresta si lichida presedinti, sub pretextul apararii “democratiei”, in Serbia, Albania, Libia, Egipt, Afganistan, Irak, Siria sau aiurea! Nu si popoarele!

Divortul democratic al natiunii romane de dvs. a fost privit cu spaima, ca un precedent periculos pentru alde Merkel, Barroso et co. Vi s-a permis sa amenintati, cu spume la gura, in mod “democratic”, deputati, senatori, politisti, militari, primari alesi si, in general, pe toti cei care au indraznit sa voteze impotriva dvs. Dar ati sarit calul in povestea macovee cu “lovitura de stat” data de majoritate, adica de Parlament ,si cu transferul rolului de aparator al “revolutiei” catre persoana dictatorului si a instrumentelor sale de informatii, diversiune, paza, protectie si control al populatiei. Din acest motiv, stapanii externi v-au pus fermoar la gura. Dar nu v-a tinut mult!

De doua saptamani, va dati in petic, intervenind absolut “democratic”, in campania electorala, deoarece ati constatat, cu groaza, ca ura fata de instrumentele dvs. politice, fata de regimul dvs. care si-a batut joc de toate categoriile socio-profesionale si de varsta din Romania, dar si de viitorul tarii, nu a scazut, ci, dimpotriva! Atacati de-a valma institutiile democratice ale statului, cu ajutorul “coloneilor” dvs. media, fabricati special pentru dvs. de Oprea si Blaga, toate institutiile democratice ale statului, incepand cu Parlamentul si Guvernul si pe toti opozantii dvs.

In hahaiala dvs. verde de frica, ati facut insa in aceste zile o greseala imensa care ii va costa in alegeri pe protejatii dvs. L-ati insultat pe ministrul Apararii, o persoana net superioara dvs. ca CV si oricum mai tanar cu aproape 5 ani. Nemeritata insulta adusa ministrului Apararii se rasfrange la fel de nemeritat, asupra tuturor categoriilor de militari activi, in rezerva si in retragere.

In numele militarilor in rezerva si in retragere din SCMD va pretind scuze publice. Altfel, veti obtine, dar in alt sens, ceea ce va doriti cu disperare de o luna de zile – iesirea noastra in strada. De o luna de zile cristoii si turcestii din interiorul SCMD si din afara ne tot incita sa protestam la Palatul Victoria. Vom iesi, domnule Basescu, daca nu va cereti scuze, dar la Palatul Cotroceni! Se pare ca vi s-a facut dor de noi si de aliatii nostri. Pe curand!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Cele sfinte, cele sfinte, da’ lumânările tot…


PF Daniel ne-a obişnuit de mult cu ideea că ştie să facă bani. N-am uitat c-a făcut mercurial pentru „serviciile” prestate de preoţi credincioşilor. Studiind el experienţa lui Raed Arafat, ca ministru al sănătăţii, cu achiziţionarea centralizată a aparaturii medicale, a apreciat că e justă măsura adoptată şi că la urma urmelor şi Biserica are de învăţat din asta, că doar vedem ce se-ntâmplă cu lumânările, ”Aici le cumpărăm cu 40 de lei, la Iași poate cu 50 și în altă parte cu 60 de lei. Trebuie să fie cel mai mic preț, la fel, în toată țara”. Cu alte cuvinte ne aşteptăm la licitaţii naţionale pentru lumânări, că sfinţiile lor preoţii BOR din ţară îşi cam fac… parte cu lumânărarii. Sau cine ştie, poate pune PF Daniel de-o făbricuţă de lumânări?
Că vorba ceea: cele sfinte, cele sfinte, da’ lumânările sunt pe bani!
PS. PF nu vine de la Persoană Fizică Autorizată, că ar fi fost PFA, ci de la Prea Fericitul. Deşi pentru domnia sa, cum spuneam într-un post anterior, e mai potrivit „Mult Prea Fericitul”. Şi oricum nu se potriveşte, activităţile lucrative în care este parte exced şi posibilităţile unui SRL. Poate doar o Regie Naţională ar fi satisfăcătoare.
De fapt e ştiut că stagiul său în călugărie a fost mult prea scurt, aşa că e normal, nu putea învăţa din cele sfinte lecţia: Ce e banul?
Acu’, nu cumva luând-o MPF-rea sa pe scurtătură ca s-ajungă-n fruntea bisericii, nefiind obişnuit El a sta la rând, să ne-aşteptăm la vreun alt shortcut, şi-n continuare? Că ar mai urma nişte funcţii… de Sfânt şi… de Sfinte Moaşte

Update şi nu numai, la „De rămas ca la dentist”


Sigur, acesta nu este numai un update, ci şi un argument în sprijinul celor relevate de Dan Ungureanu.
După cum puteţi observa omul are blog, e familiarizat adică cu net-ul. Are ceva competenţe deci, chiar dacă nema cunoştinţe. Ceva şcoală a absolvit el, chiar dacă nu ştim câtă. Aici o plânge pe „Mădălina manole” dar are şi păreri politice, deci putem bănui că şi votează. Pe cine? Nu contează, e aşa cum puteţi ghici.
Nenorocirea este că acel clasic în viaţă, care emitea celebrul enunţ în care categorisea produsele şcolii româneşti spunea un mare adevăr.

De rămas ca la dentist – Observatorul de Prahova®


Preiau acest articol atribuit lui Dan Ungureanu. Cine este Domnul Dan Ungureanu? Vă scutesc de căutare, este un paleograf, evident român, profesor la facultatea de Litere a Universităţii Timişoara. Ce-i acela un paleograf? Păi e unul care se ocupă cu studiul documentelor vechi. Persoana citată, Dan Ungureanu, se ocupă de documentele scrise în greaca (evident veche) şi latină. Este absolvent al École Normale Supérieure din Paris, dar n-are nimic comun cu tizul său MR Unguent.
Dacă veţi accesa site-ul ziarului Observatorul de Prahova veţi avea neplăcuta surpriză ca pentru a citi un articol să fiţi obligat a vă abona la „Noutăţile” ziarului, motiv pentru care nu vă dau niciun link spre respectiva publicaţie. Nu fiţi naivi, nu veţi reuşi a închide acea cerere de abonare decât făcând click pe ea, echivalentul unei cereri de a vi se trimite zilnic câte un e-mail. Eu m-am resemnat cu obligaţia şi sper să reuşesc s-o dezactivez. Şi acum articolul. Nu ezitaţi, citiţi-l, merită!
Notă: Găsesc informaţia că Dl. Dan Ungureanu este în prezent profesor la Universitatea Bucureşti. Mea culpa! Consider însă că informaţia, dacă e exactă, nu are relevanţă.
+++
Dan Ungureanu
Le-am cerut studenţilor mei, anul III Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX şi nici o poezie. (Au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru Romeo şi Julieta (numită alternativ “roman“, novel, ori poem). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză.

Am corectat mai jos greşelile lor:
Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. Verbul a lua nu se scrie i-au. Obijnuit e incorect. Îi nu se scrie despărţit, i-i. Să de-a e incorect (corect e să dea). Nu se zice propiu, ci propriu. Them nu poate înlocui their. Nu se poate spune them mother în loc de their mother. Intitulated nu există în engleză (cf. Merriam-Webster). Combinated nu există în engleză. To enjoy of life e incorect (verbul to enjoy e tranzitiv). Writted e incorect în loc de wrote. Poetry nu e identic cu poem. Lirycs nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cintec. Roman nu există în engleză, corect e novel. Disapointness nu există, corect e disappointment. Beautifuly thing e incorect. Tryed e incorect. Gaves nu există (give sau gave). Tooked place e incorect. Tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci. Romeo and Juliet nu e un roman. Romeo and Juliet nu e un poem. Shackspear nu se scrie astfel.
Dacă se dădea admitere la facultate ei ar fi căzut la admitere.Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, cînd în orînduirea veche, bolşevică şi totalitaristă, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea.
Cum s-a ajuns în aceasta situaţie? Puţin după Revolutie, prin 1995, cred, au apărut locurile cu taxă la Universităţi. Ceva mai tîrziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universităţile au dat de gustul banilor. Studenţii deveneau intangibili. De vreme ce plăteau, prezenţi sau nu, trebuiau să treacă examenele, trebuiau să capete diplome. După diplome, dădeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, rămîneau suplinitori, şi titulari negăsindu-se, tot suplinitorii predau.
Primii studenţi pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. După implementarea programului Bologna, studenţii au terminat în trei ani în loc de patru sau cinci, cu lucrări de licenţă de şaizeci de pagini, nu de o sută sau două sute. Lucrările scurte pot fi cumpărate sau descărcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o sută de lei bucata).
Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sînt prost pregătiţi, mai prost pregătiţi decît precedenţii. Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decît la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sînt platiţi după numărul de elevi. Studenţii sînt mai prost pregătiţi decît elevii de liceu.
Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control paste) de pe un sit internet, http://www.referate.ro.
O vină pentru situaţie o are aşa-numitul învăţămînt axat pe competenţe. În noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobîndesc competenţe. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă! Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleza, franceza ori muzica înseamnă să ştii vorbi engleza, franceza, respectiv să cînţi, fluieri sau fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştinţele sînt complementare. Cultura generală e alcatuită doar din cunoştinţe. Educaţia axată pe competenţe naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţa, nu o competenţă.
O altă studentă, tot de anul III Litere, mă înştiinţează că poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistretul cu colţi de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie după trei ani ca în engleză, romanul se numeşte novel.

Universitatea zulusă
Este imperativ necesar, e indispensabil să se revină la Universitatea gratuită cu concurs de admitere şi cu număr limitat de locuri. E suficient că s-a închis un cerc vicios, că absolvenţii de universităţi fast-food au virusat învaăţămîntul gimnazial şi liceal, şi trimit universităţilor liceeni care nu ştiu nimic. Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, ţară mică, cu suprafaţa Moldovei, are trei universităţi pe locurile 102, 114 şi 132 din lume. Carolina din Praga e pe locul 230 în lume. Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucureşti e pe locul 500, lînga Universitatea din Szeged, (populatie 166.000 locuitori) universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan şi Sri Lanka. Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din desertul Neghev, e pe locul 323. Universitatea Babes-Bolyai este după locul 600, lînga nişte universităţi saudite, srilankeze şi kazahe (nisip, junglă, nisip).
Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universiăţtii Jiao Tong se opreşte la primele cinci sute de universităţi din lume, unde pe la coadă se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana şi cea din Wellington, Noua Zeelanda. Universitatea din Bucureşti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovena (Liubliana, 280.000 locuitori) şi cea din Wellington (386.000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului).
Am expus în Observatorul cultural, numărul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latină. Greşelile de traducere pe care le făcea demonstrau o cunoaştere precară a limbii latine.
(Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. Una este o epidemie terminata, altceva e o epidemie care mocneste. Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sînt secăturile molimei, şi alta scufundările în somn adînc“.
(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. Căinţa înseamnă să deplîngi cele savîrşite şi să nu săvîrşeşti lucruri de deplîns.Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Cainţa a fost dată spre a plînge, dar nu înseamnă că plînsul o şi face eficientă“.
(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. Trecuseşi cu vederea acest lucru mai sus. Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Aşadar, acest lucru îl pui mai presus”.
(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …ca transparenţa la aer…”. Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafană în aramă…”.
Un om care confundă a neglija cu a pune mai presus, şi care confundă transparenţa aerului cu opacitatea aramei, prevedeam în acel articol, va deveni în curînd conducător de doctorate în limba şi literatura latină. Profeţia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timişoara, conduce doctorate în limba şi literatura latină.
Invăţămîntul românesc e prăbuşit cu totul. Predau profesori care fac greşeli de clasa a şasea. Absolvă cu diplomă studenţi care acum cincisprezece ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificaţi. Comisia centrală de acreditare a titlurilor universitare face conducători de doctorat în glumă.
Sînt un excelent prooroc.
Nu se mai mire nimeni că n-avem universităţi remarcabile cu cercetători remarcabili, cînd inşişi conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.

Coda
Am cunoscut din mers, pe stradă, în aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistriţa ori Dej. De meserie făcea garduri de fier. Ca studii, isprăvise liceul cu vreo patruzeci de ani în urmă. Am stat cu el de vorbă despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sîrbu şi Art Nouveau. Citise imens.
Am stat de vorbă la Sasca Montană cu un bătrînel sărman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Părinteasca dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice şi Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinciprezece ani de temniţă grea după 1950.
Cînd universităţile româneşti vor fi în stare să cultive intelectuali de talia absolvenţilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puşcăriaşilor din vremea lui Groza, fiţi amabili şi treziţi-mă.
Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor romaneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim.
Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de greaua moştenire a comunismului. Regimul de debandadă, numit democraţie şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţămîntul românesc într-un haos.
Din toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris de nevoie la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleza, ca să devină bursier la o Universitate străină.

Fac încă patru profeţii:
Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.
Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
Peste zece ani nici o universitate românească nu va intra în lista primelor cinci sute de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, srilankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.
Nici peste zece ani ministerul educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţămîntului român, ca să-l aiba la îndemînă.

„Ponta și Antonescu se mândresc cu proiectele mele.”


Dom-le, chestia asta, spusă de Diva PDL, Elena Udrea, frizează demenţa şi nu poate fi încadrată decât la categoria „Te doare flocii”, deci mă conformez. Altfel, faptele „vorbeşte”, că n-am auzit să se-mpăuneze cineva cu proiectele lu’ „amanta naţională*” pe teme notorii, cum ar fi…

Acu’ că te-ai dat în bărci ştie-o lume-ntreagă, da’ să te mai şi lauzi cu asta îi culmea obrăzniciei. Ceva de genu’: M-am căcat la geamu’ tău, am bătut la uşa ta să-ţi cer hârtie să mă şterg la cur şi acu’ mă laud că în colegiu’ meu am făcut să găseşti hârtie igienică oriunde baţi la uşă!
…
* Eufemism elegant pentru a desemna „curva naţională”. Băse nu mai are cu ce fi… „amant”, ea „s-o fi dus la consilieri”!

Ce, numai Gitenstein?


Gelos pe mesajeru’ lu’ Obama, ăla care-i ia faţa mereu, care are-n-are treabă îşi dă cu părerea despre ce trebuie şi mai ales ce nu trebuie să facă guvernu’ României, iacătă-ia şi pe mesajeru’ lu’ Putin, ce-i drept mai sfios, da tot ne-o zice p-a dreaptă, cum o vede el, că tot s-agită cuvinte ca dreapta, dreaptă, că cică cu stânga-i de ruşine.
Şi zice el ambasu’ rus, că “în legătură cu Deveselu, discuţia este între Rusia şi SUA”, iar Băse n-are nicio treabă, din moment ce “Preşedintele Băsescu nu a primit nicio invitaţie din partea preşedintelui Putin”. Era f’unu’ care-avea altă părere?
Aşa că-i clar. După ce Obama şi cu Putin o s-o pună de-o-nţelegere, Băse, cu ochii la licuriciu’ ăla mare, o să primească indicăţii de ce şi cum s-o facă. Degeaba o să se izmenească el ca să-şi mai dovedească bărbăţia în faţa fraierilor. Nu va putea spune mare lucru, fiind ocupat cu suptu’ la licurici!
Cum îl cheamă? Pe cine? Aaaa, pe ambasador? Oleg Malghinov. Da’ ce mai contează, un şut în plus?

Petræus?


Bre, de-al cui o fi ăsta?
Dacă ne-am lua după unu’ ce-şi zice Lazarus, din cauză de secetă de diacritice decăzut din Lăzăruş, păi Petræus ăsta ar fi frate cu deja celebrii, şi fără el, fraţi Petreuş. Că deh, æ-u ăsta tot un soi de e este şi la noi, latinii, nu se bagă de seamă. O fi, da’ mă rog, de unde David? Eeei, asta să fie în altă ogradă, că deh,… dom-le, Petreuşu’ senior o fi fost mai jucăuş aşaaa, şi deh, ca cocoşu, o mai fi călcat el ş-o găină de pe la vecini?
Altfel fraier mai e David ăsta, că lu’ ta’su i s-a fâlfâit c-a sărit pârleazu’ şi el îşi dă demisia. Păi fra’su, MRU, şi-a dat nevasta lu’ OMV pe 7.000 de € pe lună şi, ce-i drept şi-a dat şi el demisia, da’ nu de ruşine ci ca s-ajungă prim-ministru, că nu se putea şi cu dânsa într-însa şi cu sufletu-n rai, era, să vezi, incompatibilitate!
Da’ acu’, că veni vorba, ştie careva de-al cui e Gitenstein ăsta? El nuuu…?

Elena Udrea aşa cum e – Monitorul de Neamţ®


Am simţit, imperios, nevoia de a face mai de parte cunocut interviul acordat de… Diva naţională  Elena Udrea unei publicaţii locale, Monitorul de Neamţ-Roman, atât datorită valorii sale intrinseci necuantificabile ( 😯 ) cât şi importanţei epocale, care se situează tot la nivel naţional, candidaturii sale în colegiul Roman la alegerile legislative din 9 decembrie.
Respectând cu sfinţenie toate drepturile de autor ale respectivei publicaţii, nu am pretenţia a concura în ceea ce priveşte audienţa cu realizatorul interviului, dar citindu-l, m-am izbit de dificultatea urmăririi sale datorită comodităţii editorului, din pricina căreia nu a diferenţiat grafic pasajele ce aparţin reporterului de cele, pline de sensibilitate şi miez, ale Divei Naţionale. Acesta este motivul pentru care reiau în întregime textul în cauză:

ELENA UDREA, ASA CUM E
Reporter: Cît de departe sînt anii în care „codana“ Elena Udrea se ascundea sub umbra răcoroasă al vreunui tei din crîngul de la Buzău, atunci cînd iesea de la cursurile Liceului „B. P. Hasdeu“, pentru a se plimba de mînă cu un băiat care-i recita poezii de dragoste?
Elena Udrea: Vremurile în care mă plimbam în Crîng, primăvara pe sub pomii plini de flori, toamna călcînd pe un covor de frunze arămii fosnind romantic la fiecare pas, vremurile adolescentei, sînt astăzi departe. Cîteodată un miros, o lumină, o culoare, mi le aduc aproape, pentru o secundă. Dar, din păcate, nimic nu mai poate fi la fel. Băieti care să-mi recite poezii de dragoste, la vremea aceea nici nu se punea problema să existe. Am primit o educatie conservatoare, întîi trebuia să termin liceul, apoi prietenii.
Rep.: Care e poezia de dragoste pe care o păstrează si acum într-un coltisor al sufletului, ca pe o taină ce o ascunzi de toti cei din jur? Si cum arăta colegul care i-a recitat-o prima oară?
E.U.: Si eu am trăit dramatic adolescenta, ca fiecare. Si mie mi s-a părut că descopăr lumea. Si eu mi-am pus întrebări despre dragoste, despre viată, despre adevăr etc., cu sentimentul că nimeni nu a aflat răspunsurile pînă la mine. Am scris poezii, am filosofat, am plîns pentru dramele eroilor din cărti. O poezie care îmi vine acum în minte este „Celei care pleacă“, de Minulescu. Doar că nu mi-a recitat-o un coleg. Mi-am citit-o singură.
Rep.: Stiu că proveniti dintr-o familie de oameni obisnuiti, care s-au străduit să fiti educată în spiritul crestin si pun mare pret pe morală? (n.C. – Nu e sigur omul, întreabă!) De cîte ori a trebuit să stergeti lacrimile de pe obrazul mamei, care nu poate si nu vrea să înteleagă cum îi este atacat copilul?
E.U.: Este un lucru pe care nimeni nu îl poate întelege dacă nu i se întîmplă. Pentru un părinte este îngrozitor să audă si să vadă atîtea minciuni, atîtea mizerii despre copilul lui, pe care l-a crescut cu atîta grijă. Mama s-a îmbolnăvit de supărare si tot ce pot face este să îi spun mereu să nu se uite la televizor. Ar face orice să renunt la politică si să nu mai fiu atît de atacată. Le doresc celor care îi provoacă atîta nedreaptă suferintă să aibă copii si să treacă prin ce trece mama mea.

„Cel mai mult rău mi-au făcut de-a lungul timpului invidiile si frustrările unor femei“

Rep.: De cîte ori Elena Udrea a intrat în dormitor si a rămas cu capul în pernă plîngînd pentru atacurile la adresa sa si aluziile mai mult sau mai putin voalate despre relatiile sale cu seful statului? Cît de puternică trebuie să fie o femeie pentru a face fată „tavălelii“ mediatice zilnice de care are parte?
E.U.: Pe mine atacurile mă întăresc. Nimic nu mă motivează mai mult decît nedreptatea. Asa am si rezistat în toti acesti ani. Eu stiu cine sînt, ce om sînt, stiu ce pot si ce vreau să fac în politică si de aceea nu mă opresc mizeriile unor oameni care nu mă cunosc, dar vorbesc despre mine. Unii sînt adversari, si lor le găsesc scuze. Altii sînt doar oameni lipsiti de caracter si de constiintă, plătiti pentru atacurile lor. Cel mai mult rău mi-au făcut de-a lungul timpului invidiile si frustrările unor femei. Deci, o femeie trebuie să fie mai puternică decît un bărbat pentru a face fată, pentru că este mult mai lovită. Pe de altă parte, cu cît este mai puternică, cu atît creează mai multe complexe bărbatilor si este si mai mult tinta lor.
Rep.: La Roman, v-am urmărit cu atentie întîlnirea cu oamenii care vroiau să vă atingă, să vă vadă, să facă o poză cu frumoasa „Blondă de la Cotroceni“. V-am suspectat de ipocrizie. Am văzut o mamă sau o bunică apropiindu-se cu un copilas într-un cărucior. V-ati oprit si v-ati jucat vreun minut cu acel copilas. Mi s-a părut ca ati fost sinceră si vă plac copiii. Stiu că sotul d-voastra îsi doreste un prunc. Cînd vă veti hotărî să sacrificati cariera politică pentru a-i dărui un copil?
E.U.: Nu este necesar să sacrific politica pentru a avea un copil. Multe colege au copii fără să pună punct carierei. Dar toate la timpul lor. Pînă atunci, mă ocup de educatia a doi copii minunati, abandonati de părintii lor, pe care i-am botezat acum 6 si 7 ani. Mă vor avea lîngă ei toată viata. Sotul meu are grijă de încă 12 copii de toate vîrstele si avem o mare bucurie că tuturor le-am putut
schimba viata în bine si le-am dat o nouă sansă. Desigur, îl mai avem si pe Alin, fiul de 25 de ani al sotului meu, un tînăr foarte serios, cu mult bun simt, foarte religios. Sigur că este si norocos să aibă un tată care să îi poată oferi ceea ce orice tînăr la vîrsta lui îsi doreste, să îi fie sprijin la început de drum în viată, dar a fost si educat că nimic nu se obtine fără muncă. Asa că el deja are propria lui activitate si fiind un tînăr ambitios va reusi cu sigurantă. Doar că,
uneori el este subiect de presă din cauza mea, ceea ce este nedrept pentru că el nu este persoană publică, nu locuieste cu noi, are viata lui si nu are nici o vină că tatăl lui este căsătorit cu mine.
Rep.: Cum se clădeste într-un cuplu încrederea reciprocă, căci si ca bărbat trebuie să fii puternic ca să accepti să-ti audă urechile atîtea despre sotia ta?
E.U.: Încrederea se construieste în timp. Cînd doi oameni stau unul lîngă celălalt 15 ani, trec prin multe situatii împreună, se sustin în tot ceea ce fac, ajung să se cunoască suficient cît să stie ce este adevărat si ce nu din ceea ce se spune despre celălalt. Asta nu înseamnă ca îi face plăcere să audă atîtea mizerii despre mine.

„Eu nu fac afaceri, sînt avocat“

Rep.: Cît adevăr, cîtă minciună se ascund în toate acuzatiile de împletire a intereselor de afaceri cu cele politice?
E.U.: Eu nu fac afaceri, sînt avocat. Am încercat să fac un restaurant împreună cu o colegă, acum 10 ani. Nu a mers, am rămas doar cu avocatura. Sotul meu este om de afaceri încă din 1990. A început de jos, nu a fost un beneficiar al sistemului comunist, nu a devalizat bănci, nu a privatizat întreprinderile lui Ceausescu, asa cum au făcut multi dintre cei care au astăzi averi. A construit pas cu pas, cu mari sacrificii ceea ce avem acum, dar sîntem departe de fabulatiile unora. Cînd ne-am cunoscut, în 1997, eu eram avocat stagiar, el era om de afaceri. Eu aveam un Oltcit, el avea un Daewoo Espero. Întotdeauna a fost un om modest, cumpătat, banii pe care i-a cîstigat i-a reinvestit, nu i-a risipit. Spre exemplu, locuim în aceeasi casă din 2003, o casă normală, de 70 m, parter si etaj, si am aceeasi masină, de dinainte de a intra în politică. Eu nu am venit în politică să cîstig ceva bani în plus si, cu sau fără cariera mea, sotul meu tot om de afaceri era si asa va rămîne. Eu am venit în politică pentru că am simtit că pot face multe
lucruri de care tara are acum nevoie, a fost ca o chemare interioară la care am răspuns.
Rep.: Care este modelul masculin pe care-l admirati cel mai mult? Dar cel feminin?
E.U.: Nu am un model anume. Dar apreciez politicienii care au curajul si forta de a schimba lucruri. Cei care marchează evolutia unei tări, a unei lumi. Cei ale căror destine se asează peste destinele popoarelor lor.
Rep.: Mass-media a scos în evidentă acele momente în care primari, colegi de partid, glumeau spunînd că dorm cu fotografia d-voastră sub pernă. N-ati suspectat niciodată că erau doar lingusiri pentru a vă „gîdila“ plăcut urechile si a le aproba fonduri pentru a-si rezolva problemele?
E.U.: Sînt un om realist, nu îmi fac niciodată iluzii. Nu am asteptări
de la ceilalti, asa că nu am nici dezamagiri. Este normal ca oamenii să vrea să le rezolvi problemele care tin de functia pe care o detii, asta nu trebuie să supere pe nimeni. Eu am încercat să fac tot ceea ce îmi stătea în puteri pentru a lăsa ceva în urma mandatului meu de ministru. Oricine a avut un proiect bun, a fost sprijinit, nu aveam nevoie de complimente, asa că am luat astfel de situatii ca pe
glume între colegi.

„Stiu să gătesc, să cos, să împletesc, să crosetez, să spăl, să calc,
să pun murături“

Rep.: Care este adversarul politic pe care-l admirati si de ce?
E.U.: Îmi respect toti adversarii în mod egal.
Rep.: Apetitul d-voastră pentru lux este urmarea frustrărilor din adolescentă si tinerete?
E.U.: Sînt un om iubit de Dumnezeu. Nu am avut niciodată frustrări, nu am invidiat pe nimeni. Au fost vremuri cînd nu îmi permiteam mai mult de o pereche de pantofi pe an si nici geantă nu purtam pentru că nu aveam, dar nu le-am invidiat pe femeile care aveau. Mi-am dorit doar să pot fi elegantă într-o zi si astăzi îmi pot satisface această dorintă. Sînt multe colege mai elegante decît mine, deci nu cred că are sens această preocupare exclusivă a unora din presă fată de Elena Udrea. Apoi, este si foarte misogină, pentru că nimeni nu comentează pantofii si hainele bărbatilor politicieni. Oricum, nu este nici pe departe cel mai important lucru pentru mine. Este suficient să mă simt bine în hainele pe care le port si să îmi placă mie. Urăsc snobismul si apreciez creatorii români. Spre exemplu, rochia mea de cununie a fost facută de Răzvan Ciobanu, încăltămintea de Mihai Albu. Iar rochia de la nunta Elenei Băsescu a fost creatia Danei Budeanu. Doar ca să vă dau cîteva exemple de ţinute comentate de presă.
Rep.: Chiar stiti să gătiti, să împletiti, să faceti curat? De cîte ori vă mai refugiati în astfel de îndeletniciri?
E.U.: Mama m-a învătat tot ceea ce trebuie să stie o fată înainte să se mărite, conform traditiei populare. Dar nu neapărat cu gîndul acesta, ci pentru că ea făcea totul în casă si considera că în viată trebuie să stii de toate. Da, stiu să gătesc, să cos, să împletesc, să crosetez, să spăl, să calc, să pun murături. Mi-am croit singură rochii, mi le-am cusut, mi-am împletit pulovere etc. Nu mai am timp pentru toate acestea si de multe nici nu mai am nevoie acum, dar cînd am ocazia, îmi face plăcere să gospodăresc.

„Nu sînt o femeie din spatele unui conducător, sînt o femeie care face politică“

Rep.: Credeti că „steaua norocoasă“ a Elenei Udrea va apune odată cu plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu?
E.U.: Steaua mea norocoasă înseamnă si multă muncă. Am avut sansa să capăt experienta de politician la scoala lui Traian Băsescu. Si de aceea cred că voi mai fi mult timp în politică, pentru că nu am venit din lipsă de ocupatie. Fac politică, în ciuda adversarilor care m-ar vrea plecată, din convingere, pentru că stiu că este nevoie de oameni ca mine pentru a putea schimba în bine tara asta.
Rep.: Cît vă deranjează asimilarea d-voastra cu Elenele care au jucat un rol malefic în viata conducătorilor acestei tări, respectiv aceea cu Elena Lupescu sau Elena Ceausescu?
E.U.: Pur si simplu ignor asemenea abordări. Este evident că sînt nepotrivite astfel de comparatii, făcute de cei care caută orice pretext pentru a mă ataca si după cum vedem, nici nu le ia cineva în serios. Eu sînt un om politic, cu bune si cu mai putin bune, cu ceea ce am realizat pînă acum si cu ceea ce vreau să fac în continuare în politică si, foarte important, am demonstrat ca ministru că pot schimba lucrurile în bine acolo unde mă aflu. Nu sînt o femeie din spatele unui conducător, sînt o femeie care face politică.
Rep.: Pînă unde acceptati compromisul în politică si în viata cotidiană?
E.U.: Mi-a fost greu să accept că în politică se fac si compromisuri pe care în viata de zi cu zi nu le-as face. Spre exemplu, nu as ierta unui cunoscut minciunile spuse despre mine, nu as trece peste lipsa de loialitate a unui prieten. În politică, astăzi îl critici pe adversarul tău, chiar pe bună dreptate, mîine faci echipă cu el si îi găsesti scuze pentru trecut. Dar acest lucru se întîmplă pentru că electoratul este împărtit între partide si politicieni si orice guvernare are nevoie de majoritate politică. Deci, esti obligat să te aliezi cu adversarii tăi dacă nu ai obtinut majoritatea voturilor alegătorilor, altfel nu poti guverna. Dar si compromisul trebuie să aibă limită si cred că trebuie făcut si transparent, fără ipocrizie. Spre exemplu, nu sînt de acord cu cei care îsi schimbă partidul din evident interes personal, dar caută explicatii dintre cele mai principiale.
Rep.: Cum vrea să îmbătrînească Elena Udrea ?
E.U.: Acesta este un subiect despre care o femeie nu ar vrea să vorbească niciodată. As vrea să se întîmple pe neobservate. Îmi doresc să am tot timpul proiecte mari, în asa fel încît să nu îmi dau seama cînd trece timpul. Îmi doresc să am lîngă mine familia si prietenii si să am satisfactia că am contat în schimbarea prin care trece România.
+++
Prelucrarea asta a textului mi-a luat mai mult timp decât am crezut, motiv pentru care trebuie momentan să întrerup. Voi reveni poate cu unele comentarii sau să vă răspund dumneavoastră la eventualele comentarii pe care, poate, le veţi face!
PS. Exprimarea, grafia şi gramatica utilizate în interviu sunt cele originale.
+++
Pentru aprofundarea lecturii, vă recomand a viziona şi emisiunea TV „În gura presei” din 31.10.2012, pe care-o puteţi accesa aici: http://inregistrari.antena3.ro/view-31_Oct-2012-In_gura_presei_cu_Mircea_Badea-5.html