Ce ar fi, de-ar fi să fie?


Fixat iniţial pe 18 noiembrie, marţea de după alegeri şi amânat până pe 25 noiembrie, a doua marţi de după alegeri, termenul pentru pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauza incompatibilităţii lui Iohannis, ni se arată a fi o cauză amânată pentru a se uita de ea. Altfel ce-ar fi ca mâine să ni se spună că alegerile au fost degeaba? Păi ar fi o nebunie, ce spun eu, o grozăvie!
Crede cineva într-o asemenea posibilitate? Sau să se amâne din nou pronunţarea?

Anunțuri

Ce s-a-ntâmplat?


Acest post nu-mi aparţine. E vorba de un comentariu scris de Luminiţa Arhire, cu care sunt întru totul de acord.
Din moment ce este scris cu multă concizie şi extrem de clar, nu văd rostul de a-l rescrie, motiv pentru care l-am preluat „in integrum”:

Toată lumea face analize pe marginea înfrângerii lui Victor Ponta; unele sunt temeinice și interesante, altele caraghioase, altele de-a dreptul obraznice, venind din zone mass-media care, chipurile, l-au susținut, dar n-au ezitat ca zilnic să-i toarne, cu destul cinism, cheseaua de dulceață în galoși.
Iată și opinia mea despre acest tip extrem de atipic de victorie zdrobitoare în alegeri, avându-se în vedere profilul derizoriu al câștigătorului, căruia nu reușesc să-i găsesc măcar două-trei trăsături demne de un președinte.
Eu cred că ”masa” de cetățeni, ghemul vâscos și compact format aparent din indivizi, dar care, transformat în ”mulțime” nu mai are nici o urmă de particular, este o fiară absolut imprevizibilă. În general, mulțimea este amorfă, extrem de greoaie în reacții și susceptibilă de a se trezi din ațipire prin stimuli cu totul surprinzători.
Este ca și cum ai dori să brodezi o țesătură groasă și apretată cu un ac bont; încerci să străpungi materialul într-un loc, nu poți, încerci alături, și tot așa pînă când acul intră deodată în material cu o ușurință de neînchipuit, deși pânza pare peste tot la fel de ostilă.

Așadar:
Li s-au tăiat salariile cu 25% și n-au ieșit în stradă. Cu greu reușeau sindicatele să-i adune la un ”pinguin” în Piața Victoriei.
Le-au impozitat pensiile și abia au protestat niște bieți bătrâni pe la Galați sau la ”baricada” mobilă de la Cotroceni.
Le-au închis spitalele și s-au revoltat doar câțiva lângă lacătul pus pe porți, scandându-și disperarea.
Le-au mărit TVA-ul și au cumpărat totul-totul mai scump dar nu au reacționat.
Însă, într-o seară, Băsescu a atacat UN SINGUR OM – Raed Arafat- rostind cu cinism celebrele: ”ghici, ghicitoarea mea!”. Și miracol – mulțimea a ieșit din inerție, animalul fabulos si-a mutat trupul mătăhălos în stradă și n-a mai plecat de acolo până n-a dispărut Boc și până n-a căzut prin moțiune de cenzură MRU.
La fel cred că s-a întâmplat și acum; dacă votul din diaspora s-ar fi organizat în primul tur de scrutin, așa cum s-a organizat pentru cel de-al doilea, nehotărâții ar fi stat acasă, moțăind în fața televizorului și Victor Ponta ar fi câștigat sau, poate, ar fi pierdut, dar la o diferență minimă.
Campaniile pe internet și în special pe rețelele de socializare au succes deplin în măsura în care acul cel bont găsește acel milimetru pătrat în care pătrunde cu ușurință; între cele două tururi de scrutin niște propagandiști, mulți, fără îndoială ajutați și de niște cetățeni mai șulfiți în ale manipulării, l-au găsit. După prima înțepătură, restul broderiei a fost un fleac.

Luminiţa Arhire
+++
Părerea mea: Nu votul din emigraţie (detest nominarea „Diaspora”), l-a răsturnat pe Ponta, dar insuccesul lui s-a datorat propagandei făcute nerespectării dreptului de vot al emigraţiei române. Mai bine zis insuccesul nu a fost datorat votului emigraţiei, dar s-a datorat emigraţiei.
Şi nu este vorba de o greşeală a guvernului Ponta, ci de specularea unei oportunităţi şi manipularea gloatei!
Trebuie admis că PDL-ul are un serviciu de propagandă excelent, condus de specialişti psihologi de talie mondială şi un aparat extrem de eficient de „navigatori” internauţi, în timp ce PSD-ul a ignorat permanent aceste… utilităţi. Este pentru a treia oară când se-ntâmplă asta. Aude cineva care-ar putea schimba ceva? Măcar peste 5 ani!

Multă lume necăjită!


Radu Banciu: Să ia toţi zero!

A îndemna oamenii la vot este după părerea mea o crimă. Chiar și cei care ne îndeamnă știu că este o crimă. Singura demnitate pe care și-o poate exprima un cetățean este să nu dea votul lui nimănui. Dacă ar lua toti zero atunci ar conștientiza că nu sunt la locul potrivit.

Andrei Pleşu: Nici aşa, nici altminteri!

Ori toţi să murim, ori toţi să trăim!
Cu această logică, pînă şi votul „aşa-zis“ democratic ar trebui suspendat. Fură guvernanţii? Fură! Dar fură şi opoziţia! Promisiuni mincinoase fac toţi, dubioase înţelegeri transpartinice fac toţi, gafe şi demagogie găseşti în toate părţile. „Obiectiv“ vorbind, toţi sînt defecţi. Şi orice vot e, prin definiţie, părtinitor. Aşa că să stăm, relativist, acasă. În rest, fie ce-o fi!

+++
Undeva pe Bdul Emil Racoviţă, în dreptul unui gard de beton. Un automobilist stătea în poziţia Hamangia, aşezat pe bordura trotuarului, lângă maşina sa care stă într-o rână, cu o roată lipsă. Pe creasta gardului un tip, îmbrăcat într-un halat vişiniu, vizibil agitat, vrea să-i atragă atenţia automobilistului.
– Pst, pst!
– Ce e domnule, lasă-mă, nu vezi că sunt supărat? Că doar am lăsat maşina 10 minute aici şi mi-au şi furat o roată.
– Păi n-ai roată de rezervă?
– Ba am, da’ mi-au furat şi toate cele 4 piuliţe!
– Se rezolvă. Fii atent aici. Iei de la celelalte roţi câte o piuliţă şi o să ai patru roţi cu câte trei piuliţe în loc de 4. Mergi mai încet da’ ajungi acasă şi mai departe îţi cumperi dumneata şi roată şi piuliţe, da’ nu stai aici ca…
– Extraordinar! Bun sfat dom-le! Da’ ce cauţi tu acolo după gardu’ ăsta? (Pentru cei nefamiliarizaţi cu zona, gardul în cauză aparţine spitalului bucureştean cunoscut sub numele de Nr. 9, spital de „glumeţi”)
– Ei, dom-le, nu mă supăra. Eu stau aici că-s nebun, da’ nu-s prost!