Fireasca preţuire!


Cine nu vrea să devină celebru? Mă rog, faimos, sau măcar notoriu? Ehe, mâncatu’ ăsta nu-i aşa de simplu cum crede lumea!
E unu’ care pretinde că asta-i o povară, că de fapt „păsăricile” nu-l lasă să fie un cetăţean ca oricare altu’!
De fapt i se scurg ochii după notorietate, singura la care poate avea acces. Că faimos e Ilie Năstase, Celebru e Einstein. Notoriu e Jack Spintecătoru’. Da’ nu bagă oricine de seamă despre ce e vorba.
Unii vor să rămână şi-n istorie şi-ntr-un fel sau altul chiar rămân. Necazul e că aici nu mai au control asupra modului în care-i va percepe lumea de… după ei. Napoleon, de exemplu, este considerat un geniu militar, în timp ce Hitler numai un criminal de război. Şi doar amândoi au asediat Moscova!
Mai umblă o vorbă, aceea care zice că nimeni nu-i profet în ţara lui, adică la el acasă, omu’ nu-i apreciat, că vezi bine, subiectivismu’ ăla… etc. Da’ altfel stau lucrurile în afara graniţelor, ehe, acolo i se văd omului meritele şi faptele eroice, că acolo nu concurează cu nimeni etc.
Păi hai să vedem aprecierea de care se bucură un român de-al nost’ în exterior, unde n-are concurenţă!
Băsărica

Intrat ca subiect de cultură generală, într-un concurs „Cine ştie câştigă”!
Într-adevăr nu putem să nu observăm preţuirea ce i se acordă, e întrebarea pentru 100.000$!!!
Acu’ trebuie să-l iertaţi pe cel ce a conceput întrebarea, e oarecum deranjant că existenţa a ce sau cine e situată la timpul trecut (a fost), relaxant este faptul că numele e scris corect. Trebuie, mai ales, să nu ne formalizăm pentru ipostazele (altele decât cea reală), acestea sunt conforme cu strategia de a disimula răspunsul corect, deci cât mai apropiate de percepţia general acceptată. Că doar d-aia-i concurs!