Ieşirea din sistem în linişte, în coloană…

Despre asta nu se vorbeşte. Fac prima pagină gafele lui Băsescu, MRU, Ponta etc, pozele lui Boc în curu’ gol, multe alte prostii de scandal.
Poate într-un subsol de pagină putem citi despre situaţia din sistemul de sănătate dus de râpă de Băsescu, pe cale de a fi desfiinţat de acesta, prins în horă la stânga lui Jeffrey Franks şi la dreapta ciorditorilor ce stau cu ochii aţintiţi pe tot ce se mai poate fura. Putem totuşi citi pe DC News:

Pacienții cu cancer vor găsi tot mai greu medicamente împotriva durerii, din cauză că Mundipharma, principalul producător al opioidelor oncologice și al morfinei retard a decis să-și limiteze expunerea în România. Și consumul de citostatice s-a redus dramatic, după ce, în aprilie 2011, s-a decis ca tratamentele să fie eliberate doar de către spitale, care nu au fonduri. Oamenii aleargă din farmacie în farmacie cu rețete necompensate, iar medicii se tem că între 40-70 la sută dintre bolnavi au renunțat la tratament din cauza costurilor… pacienții trimiși să ia medicamentele din farmaciile obișnuite fie nu le găsesc, fie nu le pot plăti. Un singur medic oncolog din sectorul 1 a calculat că, în al doilea trimestru, peste 40 la sută dintre pacienți au întrerupt tratamentul. Alți pacienți au strâns facturile pentru medicamentele plătite din buzunar și speră într-o rambursare ulterioară, conform legii Paveliu. ”Consumul de citostatice injectabile a scăzut cu 70 la sută, după 1 aprilie 2011”, ne-au confirmat reprezentanți ai companiilor farmaceutice. Publicarea statisticilor, în aprilie 2012, care confirmă situația dramatică din oncologie, în România, va constitui un șoc pe plan european.

Condamnaţi la moarte, în chinuri, vor părăsi sistemul pentru că fără bani nu au alternativă, tratamentul cu citostatice pe o lună costă 3-4 pensii.
Nici măcar alinarea durerii nu mai vor guvernanţii să le-o asigure, e an electoral, oricum bolnavii ăştia nu mai contează, n-apucă noiembrie!

Publicitate
Această intrare a fost publicată în Una-Alta.

5 comentarii la “Ieşirea din sistem în linişte, în coloană…

  1. TOP GUN spune:

    TOP GUN
    Carco,
    Pai cred c-au ajuns la concluzia ca n-au de unde sa mai plateasca pensii pe-o lunga perioada de timp,in privinta electoratului,n-au nevoie de astia bolnavi,lasa ca-i salveaza diaspora,si vin vreo ‘nspe mii de voturi cat ai bate din palme!!!!!Acu’,avea dreptate si al de-l omoraram noi de Craciun, cand se gandea la hrana noastra,acu se gandesc astia cum sa scape de noi,otravindu-ne cu initiumul din alimente!!!!!!
    Nu mor caii, cand vor cainii,vom ajunge ca niste zombi,dar nu ne lasam dusi,stam aici in nasul lor,sa moara de necaz!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI,SA FITI IUBTI!!!!!

  2. TOP GUN spune:

    TOP GUN
    Carco,
    Am trimis un comment acu’ vreo 5 min si vad ca nu-i vizibil,trebuie sa am aprobare????
    Multam fain

  3. TOP GUN spune:

    Carco,
    Adevarul este ca guvernantii nu au interesul ca acesti bolnavi sa traiasca,pai da-ti seama ca nu sunt bani de pensii,asa ca mai bine morti decat vii!!!!Cat despre voturi ,ne ajuta cei din diaspora,mai dam cetatenie la vreun ciuciunghez,ca de inventivitate nu ducem lipsa!!!!Romanul s-a nascut poet,inventiv,hacker,presedinte…….
    Avea dreptate ala, de-l omoraram noi de Craciun(nu noi,ca nu suntem asasini,altii care aveau interese) cand se preocupa de hrana noastra,astia de azi ne otravesc cu initiumul din alimente,n-au nici un interes sa traim!!!!!!Nu mor caii ,cand vor cainii,vom fi ca niste zombi,dar nu ne lasam dusi ,stam aici in nasul lor ,sa le fie aerul irespirabil,dar nu cedam!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI ,SA FII IUBIT!!!!!
    P.S. Eu credeam ca -i fox terrier catelusul tau,acu’ma elucidai,e simpatic,mai ales in foto cu avatarul ales de tine!!!!Un sufletel acolo,nevinovat!!!!

  4. […] Ieşirea din sistem în linişte, în coloană… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s