Urmare alarmei iresponsabile declanşate de „ministrul” de Interne, legat de iminenţa unor ninsori catastrofale ce le-ar depăşi pe cele din iarna 1954, ieri seară, la emisiunea Sinteza Zilei (Antena3), a fost difuzat un film documentar din arhiva studiourilor Alexandru Sahia, cronică a iernii care a calamitat România (în special Bucureştiul) în sezonul 1953-1954. Mai precis viscolul din 3 februarie 1954.
Mărturisesc că nu am mai văzut acest film. Unele amintiri personale sunt fie mai palide, fie mai amănunţite. Revăd, din memoria de copil (la acea dată), imagini mult mai grozave cu ieşirea oamenilor din case pe la etajul 1, mersul prin tunele (pe strada Rahovei spre exemplu) săpate la lopată, deschiderea drumului (pe strada Antim) cu tancul, în urma căruia venea un camion militar care distribuia pâine. Aceste amintiri sunt legate însă de o existenţă anonimă şi strict localizată într-un punct al Bucureştiului.
Documentarul difuzat aseară mi-a permis însă să văd fenomenul la nivelul oraşului Bucureşti, amploarea dezastrului şi modul în care s-a acţionat pentru limitarea şi înlăturarea efectelor sinistrului.
Sentimentul a fost acela că oamenii care se aflau atunci în posturile de care a depins acţiunea au ştiut perfect ce aveau de făcut. Au acţionat precis, conform unui plan pe care îl cunoşteau în amănunt. Fie că a fost vorba de mobilizarea oamenilor, de menţinerea în funcţiune cu prioritate a fabricilor de pâine, de repunerea grabnică în circulaţie a mijloacelor de transport în comun (liniile de tramvai), de măsuri pentru aprovizionarea populaţiei cu cele necesare traiului, am realizat că atunci s-a acţionat cu maximă coerenţă, eficienţă, deci profesionalism.
În haosul ce caracterizează acţiunile guvernamentale în zilele noastre ne rămâne speranţa că Dumnezeu ne va feri de asemenea calamităţi.
Traian Băsescu, care trage clopotele statului social, mai mult ca sigur că ne-ar spune că, datorită nevoii de reformare a statului, acesta n-are nicio treabă cu dezastrele naturale şi că scapă cine poate, guvernul trebuind să mai investească pentru realizarea unui parc la Răchiţele!
In Memoriam
Primarii Bucureştiului:
– Crăciun Blidaru: aprilie 1953 – ianuarie 1954;
– Gheorghe Vidrașcu: ianuarie 1954 – februarie 1955;
Gheorghe Vidrașcu (n.? – d.? ) a fost un demnitar comunist român.
Pe la finele lui 1944 a fost adjunctul directorului Serviciului Special de Informații, apoi primar al Ploieștiului (1945-1948) și prefect de Prahova (1948), inspector în Ministerul Afacerilor Interne (1948), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1953), primar al Bucureștiului (1954 – 1955)
Ministrul Afacerilor Interne
Pavel Ştefan – 20.09.1952-19.03.1957.
Evident erau demnitari comunişti, propaganda zilei ne induce ideea că erau analfabeţi, de extracţie joasă şamd.
Una peste alta, însă, au dovedit competenţă maximă!
Îl suspectează cineva de competenţă pe Traian Igaş? Nu neapărat pe el, personal, dar măcar de bunul simţ de-ai lăsa să acţioneze pe cei ce sunt competenţi? Am avea mare nevoie de cineva care să ne scoată din acest „Cod Portocaliu” ce ne terorizează de 7 ani!
În loc de asta, asistăm la tembelismul lui Igaş, a portocaliului care se crede… ROŞU!
Timpul rămas până la... 