Transformări şi… transformări

DorTransilv

TVR ne anunţă, prin vocea dar şi imaginea unuia, Cristian Niţulescu cum se va transforma TVR3 dintr-o televiziune publică într-una verde! Şi ne spune treaba asta mângâind pe cap oaia Pufulica, pe care ne-o prezintă ca pe mascota postului, ca vindecătoare de angoase, hachiţe şi alte alea, pentru toţi angajaţii postului. Ce nu ne spune Cristian Niţulescu, dar putem deduce singuri, este ce fel de verde va avea postul TVR3 de-acu’ încolo. Urmărind mai departe emisiunea inaugurală, în partea desfăşurată la muzeul satului din Cluj, unde o parte dintre membrii ansamblului „Dor Transilvan” ne cântă o colindă, tragem concluzia că e vorba de Verde Legionar.
Cum? Bine! Păi din textul colindului:


“A născut un fiu frumos
Anume Iisus Hristos
Toată lumea i se-nchină,
Numai jidovii-l îngână.
Jidovan afurisit
Nu l-ar răbda Domnul sfânt
Nici în cer, nici pe pământ…
Numai la corlan (=horn), la fum,
Acolo-i jidovul bun,
Să iasă şfară (=fum) pe drum”

Cel mai tare este faptul că şi eu, ca de altfel oricare cetăţean român pot şi putem fi incriminati şi pedepsiti ca având simpatii legionare şi antisemite, atâta vreme cât consimţim să sponsorizăm asemenea producţii. E cineva care nu dă banu’ la TVR? Suntem carevasăzică finanţatorii „soluţiei finale”, care s-a mai chemat şi „ieşitul pe coş”!!!

44 comentarii la “Transformări şi… transformări

  1. Marcus spune:

    @Traiasca legiunea si capitanu’! Sieg Heil! Big deal, nea Carco, daca chiombu le are cu nazismu’ de ce nu le-ar avea si TVR cu legionarismu’?
    sa fii iubit
    marcus

  2. dlnimeni spune:

    Carcotasule, nu mi se pare prea simplu. Este un antisemitism, de factura populara, insa nu prea asa cum considera lumea. Lumea zice ca antisemitismul sta in utilizarea cuvintului „jidov”. Cuvintul acesta este o adaptare romaneasca a cuvintului slovac židovinŭ si care inseamna evreu. Am avea, deci, polonezul zyd care a generat „jidan” si slovacul židovinŭ care a generat „jidov”, ambele nejignitoare la origini (nu s-a dus nici un roman in Slovacia ca sa genereze cuvintul jidov, ci probabil chiar evreii slovaci se denumeau astfel) dar ale caror variante romanesti au ajuns sa fie considerate peiorative. Asa cum cuvintul zyd a aparut in Moldova odata cu un val de imigranti evrei din Galitia, cuvintul zidovin a aparut, cu siguranta, urmare a sosirii in Ardeal a unor evrei din Slovacia., in timpul Imperiului Austro – Ungar. Unde, se afla antisemitismul in colind? In doua planuri,cred: primul, intr-un sentiment anti evreiesc cu baze religioase, dar similar celui medieval, adica avind aproape un mileniu intirziere. Al doilea, in ideea cu cosul si fumul si care nu inseamna o aluzie la ceea ce va fi holocaust, ci o exprimare plastica, dar nefericita prin ceea ce a urmat, a faptului ca evreii nu ar fi buni de nimic, decit eventual, sa sufle in foc, sa curete sobele infundate,…Teoretic, traim intr-o lume in care nu mai exista vizionari si cenzuri, realizatorii mediatici sunt liberi (dar au si raspunderea a ceea ce publica mediatic). Intrebarile sunt de ce a fost lansat acest colind in media si cui ii foloseste asta: sunteti si dumneavoastra un om care a vazut destule, cred, ca sa nu va puneti intrebarea, odata faptul petrecut. Sigur ca ne putem multumi cu a lua atitudine, a condamna antisemitismul, iar eu sunt la unison cu dvs., mai ales ca recent TVR mi-a trimis o notificare ca am sa le platesc, ca firma, vreo 200 lei, de parca in Romania oamenii merg la lucru ca sa asculte la radio si sa se uite la televizor, dar poate asta fac oamenii in Romania de asta om fi asa cum suntem. Dincolo de asta stim ca prea putine sunt intimplatoare si ma intreb ce se intimpla cu adevarat.

    • Cârcotaşu spune:

      Domnule, eu nu m-am referit la denumirea de „jidovi”, deşi dacă sunteţi la curent aceasta are înţeles peiorativ în lb română, cu toată provenienţa sa şi aşazisul său arhaism. Pe de altă parte explicaţia cu suflatu-n foc nu stă-n picioare şi nu poate oferi o scuză pentru cei ce-au hotărât ca acest colind să facă parte din emisiunea de inaugurare a „înverzirii” postului TVR 3. Bănuiesc că ei trăiesc azi, au ceva legături cu problemele culturale, cunosc „valorile” ce fac obiectul unor restricţii. Scuze de felul celor pe care le amintiţi di nu le pot folosi. De altfel nu are nimeni vreun studiu pe textul respectiv, asupra provenienţei şi a timpului în care a fost produs. Faptul că foloseşte arhaisme şi regionalisme nu poate, sub nicio formă, să ascundă fondul, clar ca lumina zilei:
      Nici în cer, nici pe pământ…
      Numai la corlan (=horn), la fum,
      Acolo-i jidovul bun,
      Să iasă şfară (=fum) pe drum”

      PS. Şi o observaţie, „rapsodul” foloseşte simultan, un arhaism şi un cuvânt modern pentru aceeaşi noţiune: fum şi şfară. No dară!
      Nu e de competenţa mea de a intenta procese de intenţie, dar nici atât de neştiutor nu sunt ca să nu pot aprecia fie reaua credinţă fie prostia de necuprins a celui ce-a pus în programul TRV 3 această producţie.

      • dlnimeni spune:

        Afirmatia initiala a celor acuzati este aceea ca acest colind ar avea un secol, adica ar data cam dinaintea primului razboi mondial. Pina ce o ancheta care cu siguranta va fi desfasurata va lamuri acest aspect, luam de bun ceea ce a aparut. Sigur ca traiesc unii mai culti, daca nu cumva prin centrele culturale au fost numiri politice, insa ceea ce ma ingrijoreaza nu atit aspectele antisemite (un sincer Huo alaturi de dvs.) cit de ce a fost data drumul acestei povesti. Doar pentru capul lui Elwis? Mira m-as!

      • dlnimeni spune:

        Uitasem: sunt peiorative in primul rind fiindca unii, care au scris dictionare, le-au considerat asa.

      • Cârcotaşu spune:

        Nicio fracţiune de secundă nu m-am gândit că această chestie ar fi apărut pentru Elwis, Doamne păzeşte-mă şi apără-mă! Dar referitor la caracterul peiorativ al cuvântului jidan, jidov, am copilărit între evrei, eu eram singurul creştin printre ei. Sigur, ne vizitam, auzeam des discuţii între părinţii unuia sau altuia. Ei bine, se numeau a fi evrei, dar cuvântul jidan era proscris, îl asimilau ca având înţeles similar cu „goi”. Nu am cercetat niciodată mai mult, dar m-am obişnuit să-mi scot din vocabular cuvântul respectiv. Şi pe urmă dacă DEX-ul spune asta, de ce consideraţi că n-ar avea dreptate? Sau că n-ar fi destul? Dicţionarele nu se scriu, se compun, nimeni nu inventează acolo înţelesuri sau nuanţe, doar le culeg şi le scriu.
        Rămân la părerea mea că fie este vorba de o provocare produsă de cineva rău intenţionat fie de o prostie de necuprins. De fapt la ce se-ntâmplă azi în România, nu e nimic de mirare. Aş putea spune doar: Asta ne mai lipsea!

      • dlnimeni spune:

        Personal nu folosesc decit cuvintul evreu. Am parerea ca „jidan” si „jidov” se leaga de perioadele istorice si de coordonatele geografice ale imigratiei evreilor la noi si ca este posibil ca ele sa fi fost lansate ca peiorative de catre evreii „vechi”, deranjati de sosirea noilor valuri. Cumva intariti presupunerea mea, cu sensul de „goi”, adica dezbracati, zdrentarosi, dat denumirii de jidan sau jidov si care nu are nimic cu nici una dintre denumiri, care se trage de la numele de Jahve (nu de la Iuda!) – retineti ca in polona idis se scrie jidysz, in fine, sensul peiorativ provine chiar de la „cei vechi”, pentru ca nu vad ce ar avea peiorativ un nume derivat din Iahve. Iata inceputul articolului in limba polona din Wiki: „Żydzi (dosł. „chwalcy /Jahwe/” lub „czciciele /Jahwe/” z hebr. Jehudim, יהודים, jid. Jidn, ייִדן, ladino ג׳ודיוס Djudios)”…In afara temei, remarc faptul ca polonii au un dezvoltat simt istoric: ei denumesc Italia…Wlochy! (Valahia). Sigur ca, asa cum zic americanii, e conspiratie acolo. Indiferent de gradul local de cultura sau incultura, cineva a stiut bine ca face. Cum zice o expresie, a fost o mina care a dat cu piciorul. Sa vedem de ce.

      • Cârcotaşu spune:

        Sorry, eu mă refeream la denumirea dată nouă de către evrei, care se traduce ca [goi=necredincios, păgân], echivalentul lui ghiaur. Vine din ebraicul goj=popor păgân. Cât despre înţelesul din poloneză, se-ntâmplă, chiar dacă cuvântul provine de acolo (deşi în dicţionar apare ca devenind din jid=evreu (regionalism, slavă veche), nu este obligatoriu ca înţelesul să fie acelaşi. Cel mai bun exemplu Gara=staţie de cale ferată (ro), întrecere, concurs (it).
        Altfel, întâmplare reală: pe o şosea din Israel, o maşină opreşte într-o parcare a unui popas, dar ocupanţii trec şoseaua şi intră într-un local de vizavi. Stau ei cât mănâncă şi în fine ies, traversează din nou şoseaua şi se apropie de maşină. În uşa unui alt local, aflat în partea cu parcarea, jupânu’, îi apostrofează pe călătorii (care întâmplător erau români de la ambasada din Tel Aviv): Bravo, bre, v-aţi dus la jidanu’ ăla împuţit, n-aţi venit la mine să mâncaţi nişte sărmăluţe ca la mama acasă! 😯
        PS. Idişul nu are legătură cu ebraica vorbită în israel. De fapt este un idiom german cu neologisme din ebraică şi din slavă, vorbit numai de evreii din Europa, se zice că doar de f’un milion de vorbitori.

      • dlnimeni spune:

        Multumesc pentru detalii

    • Ghita Bizonu' spune:

      Jidan/jidov vine de la „iudeu” unu din numele sub care se identifiocau si evreii din vechime (din regatul lui Iuda). Asa si-au zis si evreii din Tarile Romane destul timp fiindca .. naspa in idisch se zice judim . De altfel in germana e Judau, in franceza juif, jew in engleza …

      Insa e ceva in colind .. care imi aduce aminte de folclorul „nou” – ala cu „versuri”aranjate sa cuprinda „tractor”, Partid” si „combinat”.

      Si daca va plac teoriiile cu complototuti cestia a fots lasata sa treaca ca sa poa sa faca mare scandal ca Bolcos nu poa sa junga la Curtea Contsitutionala ca e anti ..

      • dlnimeni spune:

        Interesanta ideea cu Bolcas!

      • Cârcotaşu spune:

        Da, interesantă dar fantezistă. Pe 6 decembrie (când avea loc transmiterea colindului) se presupunea că USL va desemna pentru CCR pe altcineva, parcă pe un vicepreşedinte al Camerei.

      • dlnimeni spune:

        Nu amzis ca ar fi si realista. Carcotasule, am vazut si vedem, in societatea noastra, oameni care au tot timpul, orice ar face, numai pozitii importante. Sa fie asa de superiori, inteligenti, daruiti fata de ceilalti? Nu stiu daca este asa, ori daca avem de a face cu mecanisme si pirghii oculte in navigatia prin societate.

      • Cârcotaşu spune:

        E greu de spus. S-ar părea că e şi vina noastră. Evident că nu pot fi propuşi pentru funcţii şi de a fi aleşi decât cei ce se implică, care activează, care mişcă lucrurile. La intrarea în rândurile lor nu se ridică cine ştie ce dificultăţi, selecţia nici nu prea există. Or, acei oameni care se implică şi care ne sunt propuşi, nu totdeauna sunt dintre cei mai de soi cu bune şi cu rele sunt unii mai buni, alţii mai răi decât noi. Noi, chibiţii, n-avem de făcut altceva decât să cârcotim, în măsura în care la unele ne mai pricepem, dar mai ales la alea la care nu ne pricepem. Şi e al naibii de uşor! 😆

      • dlnimeni spune:

        Probabil ca aveti dreptate.

      • Cârcotaşu spune:

        Ei, probabil că nu întru totul, da’ pe undeva…

      • dlnimeni spune:

        Posibil intru totul, cu siguranta pe undeva.

  3. Ghita Bizonu' spune:

    A am cauata nitel … reactia
    Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului România si a Institului Wiussel au fots lente lkente ince priveste Dor Trnasilvan si A3. Extrem de prompta in ptivinta lui Bolcas… Io nu cred in intaplari de gernu asta!!

    • Cârcotaşu spune:

      Dom-le, nu mai reamintesc, am scris odată, că multe dintre „originile” cuvântului jidan nu sunt adevărate, cum „idiş”-ul nu este o limbă evreiască ci un idiom (dialect, grai) german la origine, orice alăturare cu comunitatea evreiască şi atribuire de sensuri, înţelesuri şi alte alea evreimii, pe motiv de idiş, sunt forţate şi nu au valoare. Da’ acu’ să vii să mai găseşti o motivaţie unei gogomănii, vezi Doamne, d-aia s-a produs, ca să-i dea-n cap lui Bolcaş, e chiar prea de tot. Păi „dăşchiderea” postului TVR 3 despre care vorbim, a avut loc în data de 6 decembrie, iar filmarea colindului probabil înainte de 1 decembrie, pe când nici dracu’ nu se gândea la propunerea lui Bolcaş ca judecător la CCR. Putem fi şi serioşi?

  4. Ghita Bizonu' spune:

    Coane

    daca citesti atent ce scrie despre Yehuda ala gasesti informatia ca ebraica pana la el era ebraica veche aia biblica care se invata si la teologie (studii ultra inalte) Evreul de rand vorbea idis (majoritatea totusi) cu radacini gemanice , ladino cu radacini spaniole (de fapt din peninsula iberica) astia find in gnl iltalinei, turci , olandezii si pe unde au mai apucat sa fuga marananii. inca o limba a carui nume imi scapa cu radacini arabe si o fractiune minoritara vorbea karaita cu radacini tucicice (astia sunt urmasii si limbistici ai vechilor kazari) .
    Adica zisu Yehuda a „luat” o limba „clasica” (adica „moarta” precum latina sau elina) si a facut pe baza ei o limba „vie” .. Sa zic asa un esperanto pe radacini ebraice ptr comunitatea mozaica (privita ca religie) .
    De altfel evreii din „Zona de rezidenta” (puzderie). din Germnaia (multi!!) din Astia (din plin si ei) precum si majoritatea evreilor din Romania la 1860 vorbeau idisch.
    Si Israelul este o „afacere” aschenaza (vorbitori de idis) .. la inceputul anilor 70 a fost o manifestatie destul de nasoala la Tel Aviv in cursul careaia evrei „arabi” scandau „Golda invata-ne idis” acuzand ca Golda favoriza „surpaevreii” aschenazi si pe aia poveniti din tarile arabe relagandu-i la rolul de sluga proasta la darloaga.
    Ca imi citezi zisa lu Yehuda “Yehudí, daber ivrit!” ridica intrebarea : ce niaba vorbeau intre ei evreii ?! Reamintesc ebraica era limba studiulului teologic (si ptr evrei si ptr crestini) … nu a majoritaii mozaicilor.. Alktfek ce motov aveqa sa zica “Yehudí, daber ivrit!” ?
    Ca o paralela avem Grecia unde situatia e mai albastra ca exista elina (lb clasica a lu Platon , „moarta” ) elenicki – limba „culta” a ziarelor „bune” a literaturii „adevarate” si a universitailor si demotiki adica care o vorbesti prin piata, crasma si autobuz si EvZ . SI unii mi-au zis ca avand ceva stiinta de elenicki .. a fost cam naspa pe strada … Ca cica daca ai invatat lb romana numa cetind pe Eminescu, Maiorescu ori Caragiale (autorii buni de pana la 1914 in gnl) te descurci mult mai bine la piata si apoi la bufet sa bei o bere cu un „intaritor” decat daca vorbesti elenicki in Atena!!
    Limba indisch a fots „mama” Isaraelului!!!
    http://www.trilulilu.ro/video-film/rika-zarai-la-yiddishe-mama

    • Cârcotaşu spune:

      Coane,
      Ce spui tu e poezie, absolutizezi aschenazii, evreii provenind din spaţiul germanic, care evident au fost la bază vorbitori de idiş. Dar ramura care se dă cea mai nobilă a evreimii sunt cei de rit sephard, care n-au vorbit niciodată idiş. Iar în Israel se vorbeşte IVRIT. (punct) Dacă te interesează, şi araba este limbă oficială în ISRAEL după cum poţi vedea aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Israel . Altfel, sigur, ne putem contrazice până la Crăciun, da’ şi pân’ la bobotează. Defectu’ lu’ matale este că ai citit superficial cuvântul IVRIT şi ai înţeles IDIŞ. Acu’ nu vrei să recunoşti c-ai dat-o-n bară. Tot ce pot să-ţi recomand este să reciteşti cu atenţie ce scrie la linkul pe care chiar tu mi l-ai dat, că te face de poveste şi cu limba ebraică veche, ivritul nu este limba ebraică veche ci e una nou-nouţă a cărei baze le-a pus chiar Eliezer Ben Yehuda. Poţi citi acolo pe larg despre limba vorbită în ISRAEL. Idişul nu mai e vorbit tocmai pentru că evreimea învaţă acum IVRIT. Iar dacă contrazici actelel oficiale în care se specifică limba oficială a unui stat, ce să mai vorbim? Mergem la culcare.
      PS. Dacă tot îţi pui întrebări existenţiale cum e cea „ce limbă vorbeau evreii?”, ei bine, înainte de a avea un teritoriu, stat nu puteau avea o limbă unică, vorbeau limbile statelor în care trăiau. Între ei nu prea se înţelegeau, decât cei de condiţie socială mai bună care vorbeau germana, spaniola sau engleza. De aia evreii au fost totdeauna vorbitori buni de multe limbi străine. Ai să râzi, vorbeau şi rusa, după cum azi în ISRAEL poţi vorbi numai româneşte şi să trăieşti bine-merci. Dac-ar fi avut o singură limbă ar fi avut şi un teritoriu, ceea ce s-a-ntâmplat odată cu redobândirea ISRAELULUI. Iar citatul pe care ţi l-am dat şi împotriva căruia eşti pornit, provine de la link-ul pe care mi l-ai dat tu. 😆

      • Ghita Bizonu' spune:

        Din ce stiu , prin 30 lla Cernuati si Chisianu si Dorohoi si Botaosani si Iasi vorbeau idis. Dince stiu – de la batrani , unii dintre ei evrei

  5. Emil Vulcanescu spune:

    Draga Prietene
    Nu am sa comentez nimic dar ce pot sa-ti spun ii : Craciun Fericit si La multi Ani ! .

    Sa fii iubit …
    Cu stima Emil

  6. Sibilla spune:

    Hristos s-a născut pentru noi ! Să deschidem porțile inimii pentru : speranță, bucurie, iubire, înțelepciune !
    Sărbători Binecuvântate, dragi prieteni !! Crăciun fericit alături de cei dragi !

  7. Emil Vulcanescu spune:

    No Dara !!!
    Acum iti spun : La Multi Ani !
    Tucu-te
    adica
    Sa fii iubit …
    Cu stima Emil

    P.S. Cu diabetul cum mai stai ?

  8. Carcotasule La multi ani in primiul rand.

    In al doilea rand vezi ca povestea de mai sus este scoasa tot de catre evrei, pentru a testa nivelul de anti-semitism din Romania.

    Evreul ADRIAN ROZENBERG (nr. 2 in TVR Cluj) era la coordonare in studio cand s-a cantat COLINDUL ANTISEMIT

    Posted in colinde, EVREI by saccsiv on decembrie 12, 2013
    http://saccsiv.wordpress.com/2013/12/12/evreul-adrian-rozenberg-nr-2-in-tvr-cluj-era-la-coordonare-in-studio-cand-s-a-cantat-colindul-antisemit/

    In articolul COLINDUL ANTISEMIT de la TVR 3 si capitolul doi din CHESTIUNEA LEGIONARA atrageam atentia asupra unei chestiuni extrem de bizare:

    Grupul pentru Dialog Social a stat cu urechea palnie si cu pixul in mana descoperind astfel un colind antisemit transmis pe TVR 3. Cu toate ca erau extrem de greu de descifrat cuvintele cantarii la o prima auditie, ei totusi se pare ca au stiut ce si unde sa caute.

    ––––––––––––––

    nota Roninjaune:
    Ma indoiesc ca Adrian Rozenberg nu a stiut ce se va difuza pe post, astfel nu avem decat un singur raspuns: Toata povestea cu colindul anti-semit este o inscenare pentru a vedea nivelul de anti-semitism real din Romania.

    Pur si simplu ii testeaza pe goyimi, pentru numele lui Dumnezeu……iar TVR plateste 50.000 lei amenda pentru joaca lui Adrian Rozenberg……..

    • Cârcotaşu spune:

      @ Marian Nicolae,
      La mulţi ani!
      ….
      E totuşi de neimaginat că Adrian Rozenberg să fie singurul care a audiat şi decis transmiterea acestui colind. Am citit şi eu din motivările lui Cristian Niţulescu, doar că le-am găsit cusute cu aţă albă. În primul rând că emisiunea respectivă era înregistrare, pentru sincronizare s-au făcut repetiţii, fiecare ştia ce urmează, deci chiar Cristian Niţulescu ştia conţinutul materialelor. Nemaivorbind că ele au trecut pe toată filiera de prelucrări tehnice, montaj etc, astfel că povestea asta cu Adrian Rozenberg nu stă-n picioare. Or, orice om cu mintea la ce face şi nu aiurea, s-ar fi sesizat de versurile care nici nu mi s-au părut aşa greu de a fi înţelese. În orice caz, un trăitor al zilelor noastre, chiar dintre „colindători”, ar fi sesizat că acesta nu-i un material de dat pe post.
      Părerea mea, da’ nu o schimb!

  9. Adrian Rozenberg este doar varful piramidei……
    Cauta si ai sa gasesti cat de adanca este vizuina iepurelui……

  10. @ Cârcotaşu – Inca un lucru, citeste si da mai departe te rog:

    SUA vrea să relocheze o organizație terorista în România

    http://danamarca70.wordpress.com/2013/12/18/48875763/

    În cadrul întâlnirii, care a avut loc la Bruxelles din 4 decembrie, Ministrul Afacerilor Externe Titus Corlățean și Secretarul de Stat american John Kerry a discutat o posibilitate de a reloca membrii organizației teroriste Mujahedin-e Khalq (MEK) în România.

    Pentru a discuta detalii acestei cerere în țara noastră va veni consilierul Secretarului de Stat al SUA Jonathan Vainer care se ocupă cu migrația acestei organizație. Dacă Traian Băsescu acordă cu propoziția, toți 3000 membrii de MEK va fi localizată compact aproape de orașul Craiova.

    Organizație Mujahedin-e Khalq a luat ființă în anii 1960 în Iran. S-a aflat pe lista de organizatii teroriste cu menţiunea că, printre altele, ar fi atacat americani în Teheranul anilor ’70, când a sprijinit înlăturarea Şahului, şi că ar fi fost folosită de Saddam Hussein pentru a ucide kurzi şi şiiţi, în 1991. MEK a ucis mai mult de 50 mii de oameni în diferite țări.

    SUA și UE au scos organizaţia de pe lista ele de terorism, în urma unei susţinute campanii în justiţie şi de lobby duse de aripa politică a MEK. Dar mi se pare că organizație n-a lăsat acțiunile teroriste. Nu sunt sigur că nu va organiza atentate teroriste aici. Într-un adevăr relocarea MEK în România va destabiliza situația în Balcani.
    ———————
    nota Roninjaune:
    Din moment ce Romania nu are teroristi autohtoni, altii se ingrijesc sa ne importe si asa ceva pentru a ucide romani nevinovati………

    • Cârcotaşu spune:

      @ Marian Nicolae,
      Bre, din câte ştiu io, şi crede-mă că mai ştiu câte ceva, asemenea subiecte nu le discută Secretarul de Stat cu un Ministru de Externe al României. Ăştia sunt oamenii care nu află niciodată asemenea date, decât poate accidental şi abia atunci când nu mai fac doi bani sau când sunt ceva oale sparte de plată. La nivelul guvernamental sunt cu totul alte organisme care, eventual, ar pune la punct asemenea zmecherii. Aşa că, ştirea fiind necredibilă, concluzia e una singură: diversiune, bre! Aşa că, de citit am citit-o, m-am distrat, dar despre partea cu „dă-o mai departe” să am pardon!

  11. Remember.Mojahedin Khalq (MKO, MEK, Rajavi cult) was one of the excuses of US attacking Iraq

    http://iran-interlink.org/wordpress/?p=4025

    Fars News, Tehran, October 08 2013: … Saddam’s support for terrorist groups, including the MKO, was one of the excuses of the US for attacking Iraq. “But after the fall of Saddam we saw that not only this terrorist group was not destroyed, but it was placed under the direct support of the US government.” “This …

  12. @ Cârcotaşu
    S-ar putea sa ai dreptate, totusi, mai bine prevezi decat sa vindeci………

    • Cârcotaşu spune:

      O fi, da’ să ştii că şi chestia aia cu suflatu-n iaurt e tot manipulare! 😯
      Şi p-ormă dacă ţi-e frică de cancer şi te tot gândeşti cum să-l previi, s-ar putea să-l dobândeşti. Cică de ce ţi-e frică, nu scapi!

  13. Se pare ca extraterestrii conduc SUA spre distrugere:

    Snowden Documents Proving “US-Alien-Hitler” Link Stun Russia
    —————————————————————————————————————-
    TEHRAN (FNA)- Former National Security Agency (NSA) contractor Edward Snowden revealed documents providing incontrovertible proof that an alien/extraterrestrial intelligence agenda is driving US domestic and international policy, and has been doing so since at least 1945, some media reports said.

    http://english.farsnews.com/newstext.aspx?nn=13921021000393

    A stunning Federal Security Services (FSB) report on the nearly two million highly classified top-secret documents obtained from the United States Department of Defense (DOD) run National Security Agency-Central Security Service (NSA/CSS) by the American ex-patriot Edward Snowden states that this information is providing “incontrovertible proof” that an “alien/extraterrestrial intelligence agenda” is driving US domestic and international policy, and has been doing so since at least 1945, Whatdoesitmean.com reported.

    Cititi si dati mai departe !!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s