Extraordinară decizie!


Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională.
Cică ar trebui să-şi dea demisia, doar că domnul în cauză s-a autoflagelat, şi-a luat 35 zile de concediu!
Uhuuuu! Auziţi, fraţilor, care mai aveţi probleme, luaţi-vă frate concediu! Din câte ţin minte luatu’ concediului e totdeauna o problemă pentru un salariat! Ce tare-ar fi, când te superi, să-ţi iei concediu!

A fi sau a nu fi Charlie!


Toată lumea fierbe. Nu există entitate publicistică să nu fi luat poziţie, să nu fi declarat „Je suis Charlie!” Ba o glumă, cu mult umor se vede…
Je suis Charlie

Păi io am stat ş-am zis că trebuie să mă lepăd de primul impuls, ăla care te-ndreptăţeşte să acuzi, la cald, ceea ce crezi tu că e greşit. Normalitatea e percepută diferit, mai ales pe fond de lipsă de informaţii.
Câţi din cei ce declară azi „Je suis Charlie” au auzit până acum de „Charlie Hebdo”? Câţi s-au informat despre poziţia acestei gazete în general, nu numai în cazul de faţă?
D-aia eu m-am abţinut şi am „săpat”. Şi peste ce-am dat? Păi să vedem. În primul rând revista respectivă iese în evidenţă prin caricaturi, sau cel puţin astea dau nota!
Despre caricaturile ce predomină, oricine vede că primele sunt cele în care „artiştii” au anumite obsesii cu religia. Bine-aşa, sigur, nu se limitează la islamism, devreme ce putem vedea şi asemenea „operă”
Sfânta Treime
Ce spun despre asta cei ce, înfocaţi, declară. Je suis Charlie?
Sigur, islamul, Coranul, sunt caii de bătaie preferaţi:
Le Coran C'est...
Ei, acu’ ce să spunem noi, că suntem creştini, ne putem permite să declarăm că Coranul e un căcat? Chiar aşa? Păi dacă adineauri admiteam că Sfânta Treime e o familie de homosexuali!
Ce să mai spunem despre asta?
Mahomet-Une Etoile est nee!
Dacă obiectivul principal al lui Charlie Hebdo este blasfemia, noţiune care există şi e definită foarte clar, Charlie Hebdo merge pe un drum greşit, cu care eu nu pot fi solidar.
Aşa că, vă rog să mă iertaţi, da’ Je ne peut pas etre, je ne suis pas Charlie!

Moş Crăciun…


Moşu’ vine-n fieş’care an pe 24 decembrie. La fel, în anii dinainte de ’90, venea Moş Gerilă, pe 30 decembrie. Acu’ sunt mai multe variante, ultima fiind Santa Klaus, care vine pe 22 decembrie la ora 00:00, că atunci are voie de la Traian, Traian Băsescu. Moşu’ ăsta vine fără daruri, doar cu promisiuni şi ameninţări, doar pentru Traian, la Cotorceni!
Mamacita donde esta Santa Klaus?

Ce ar fi, de-ar fi să fie?


Fixat iniţial pe 18 noiembrie, marţea de după alegeri şi amânat până pe 25 noiembrie, a doua marţi de după alegeri, termenul pentru pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauza incompatibilităţii lui Iohannis, ni se arată a fi o cauză amânată pentru a se uita de ea. Altfel ce-ar fi ca mâine să ni se spună că alegerile au fost degeaba? Păi ar fi o nebunie, ce spun eu, o grozăvie!
Crede cineva într-o asemenea posibilitate? Sau să se amâne din nou pronunţarea?

Ce s-a-ntâmplat?


Acest post nu-mi aparţine. E vorba de un comentariu scris de Luminiţa Arhire, cu care sunt întru totul de acord.
Din moment ce este scris cu multă concizie şi extrem de clar, nu văd rostul de a-l rescrie, motiv pentru care l-am preluat „in integrum”:

Toată lumea face analize pe marginea înfrângerii lui Victor Ponta; unele sunt temeinice și interesante, altele caraghioase, altele de-a dreptul obraznice, venind din zone mass-media care, chipurile, l-au susținut, dar n-au ezitat ca zilnic să-i toarne, cu destul cinism, cheseaua de dulceață în galoși.
Iată și opinia mea despre acest tip extrem de atipic de victorie zdrobitoare în alegeri, avându-se în vedere profilul derizoriu al câștigătorului, căruia nu reușesc să-i găsesc măcar două-trei trăsături demne de un președinte.
Eu cred că ”masa” de cetățeni, ghemul vâscos și compact format aparent din indivizi, dar care, transformat în ”mulțime” nu mai are nici o urmă de particular, este o fiară absolut imprevizibilă. În general, mulțimea este amorfă, extrem de greoaie în reacții și susceptibilă de a se trezi din ațipire prin stimuli cu totul surprinzători.
Este ca și cum ai dori să brodezi o țesătură groasă și apretată cu un ac bont; încerci să străpungi materialul într-un loc, nu poți, încerci alături, și tot așa pînă când acul intră deodată în material cu o ușurință de neînchipuit, deși pânza pare peste tot la fel de ostilă.

Așadar:
Li s-au tăiat salariile cu 25% și n-au ieșit în stradă. Cu greu reușeau sindicatele să-i adune la un ”pinguin” în Piața Victoriei.
Le-au impozitat pensiile și abia au protestat niște bieți bătrâni pe la Galați sau la ”baricada” mobilă de la Cotroceni.
Le-au închis spitalele și s-au revoltat doar câțiva lângă lacătul pus pe porți, scandându-și disperarea.
Le-au mărit TVA-ul și au cumpărat totul-totul mai scump dar nu au reacționat.
Însă, într-o seară, Băsescu a atacat UN SINGUR OM – Raed Arafat- rostind cu cinism celebrele: ”ghici, ghicitoarea mea!”. Și miracol – mulțimea a ieșit din inerție, animalul fabulos si-a mutat trupul mătăhălos în stradă și n-a mai plecat de acolo până n-a dispărut Boc și până n-a căzut prin moțiune de cenzură MRU.
La fel cred că s-a întâmplat și acum; dacă votul din diaspora s-ar fi organizat în primul tur de scrutin, așa cum s-a organizat pentru cel de-al doilea, nehotărâții ar fi stat acasă, moțăind în fața televizorului și Victor Ponta ar fi câștigat sau, poate, ar fi pierdut, dar la o diferență minimă.
Campaniile pe internet și în special pe rețelele de socializare au succes deplin în măsura în care acul cel bont găsește acel milimetru pătrat în care pătrunde cu ușurință; între cele două tururi de scrutin niște propagandiști, mulți, fără îndoială ajutați și de niște cetățeni mai șulfiți în ale manipulării, l-au găsit. După prima înțepătură, restul broderiei a fost un fleac.

Luminiţa Arhire
+++
Părerea mea: Nu votul din emigraţie (detest nominarea „Diaspora”), l-a răsturnat pe Ponta, dar insuccesul lui s-a datorat propagandei făcute nerespectării dreptului de vot al emigraţiei române. Mai bine zis insuccesul nu a fost datorat votului emigraţiei, dar s-a datorat emigraţiei.
Şi nu este vorba de o greşeală a guvernului Ponta, ci de specularea unei oportunităţi şi manipularea gloatei!
Trebuie admis că PDL-ul are un serviciu de propagandă excelent, condus de specialişti psihologi de talie mondială şi un aparat extrem de eficient de „navigatori” internauţi, în timp ce PSD-ul a ignorat permanent aceste… utilităţi. Este pentru a treia oară când se-ntâmplă asta. Aude cineva care-ar putea schimba ceva? Măcar peste 5 ani!

Multă lume necăjită!


Radu Banciu: Să ia toţi zero!

A îndemna oamenii la vot este după părerea mea o crimă. Chiar și cei care ne îndeamnă știu că este o crimă. Singura demnitate pe care și-o poate exprima un cetățean este să nu dea votul lui nimănui. Dacă ar lua toti zero atunci ar conștientiza că nu sunt la locul potrivit.

Andrei Pleşu: Nici aşa, nici altminteri!

Ori toţi să murim, ori toţi să trăim!
Cu această logică, pînă şi votul „aşa-zis“ democratic ar trebui suspendat. Fură guvernanţii? Fură! Dar fură şi opoziţia! Promisiuni mincinoase fac toţi, dubioase înţelegeri transpartinice fac toţi, gafe şi demagogie găseşti în toate părţile. „Obiectiv“ vorbind, toţi sînt defecţi. Şi orice vot e, prin definiţie, părtinitor. Aşa că să stăm, relativist, acasă. În rest, fie ce-o fi!

+++
Undeva pe Bdul Emil Racoviţă, în dreptul unui gard de beton. Un automobilist stătea în poziţia Hamangia, aşezat pe bordura trotuarului, lângă maşina sa care stă într-o rână, cu o roată lipsă. Pe creasta gardului un tip, îmbrăcat într-un halat vişiniu, vizibil agitat, vrea să-i atragă atenţia automobilistului.
– Pst, pst!
– Ce e domnule, lasă-mă, nu vezi că sunt supărat? Că doar am lăsat maşina 10 minute aici şi mi-au şi furat o roată.
– Păi n-ai roată de rezervă?
– Ba am, da’ mi-au furat şi toate cele 4 piuliţe!
– Se rezolvă. Fii atent aici. Iei de la celelalte roţi câte o piuliţă şi o să ai patru roţi cu câte trei piuliţe în loc de 4. Mergi mai încet da’ ajungi acasă şi mai departe îţi cumperi dumneata şi roată şi piuliţe, da’ nu stai aici ca…
– Extraordinar! Bun sfat dom-le! Da’ ce cauţi tu acolo după gardu’ ăsta? (Pentru cei nefamiliarizaţi cu zona, gardul în cauză aparţine spitalului bucureştean cunoscut sub numele de Nr. 9, spital de „glumeţi”)
– Ei, dom-le, nu mă supăra. Eu stau aici că-s nebun, da’ nu-s prost!

Clasa politică sau ce-o mai fi şi asta? (I)


În presă se obişnuieşte să se opereze cu clişee. Nu cu noţiuni şi concepte bine definite, ci cu clişee confuze, definite convenabil pentru a putea fi folosite mai lejer în manipularea informaţiei conform dorinţelor aşa-zişilor formatori de opinie.
Lansate dintr-o parte a spectrului politic, culmea e că sfârşesc prin a fi folosite de toată presa, fără prea mult discernământ.
Cel mai bun exemplu este acest clişeu, clasa politică. Societatea a fost considerată a fi compusă din clase şi pături sociale odată cu apariţia marxismului. Sigur, s-a folosit drept criteriu, poziţia unei categorii în raport cu mijloacele de producţie pentru a se decreta apartenenţa la una din clasele: „muncitoare”, „ţărănimea muncitoare”, „burghezo-moşierimea”. De pătura intelectualităţii ţineau toţi cei ce nu erau implicaţi în producţia de bunuri materiale, cei din învăţământ, administraţie, sănătate etc. Prin extensie, deşi provenind din sectorul productiv, dar nemuncind fizic, era considerată şi aşa-zisa intelectualitate tehnică, inginerii, specialiştii de toate felurile.
Categoria ziariştilor, provenind dintre ziariştii dinainte de 1989, n-au putut renunţa la poziţia favorită de care se bucurau în acele vremuri, când erau grupaţi pe publicaţii, dar rămaşi fără îndrumare s-au împrăştiat care încotro şi s-au alipit unor direcţii politice. Toţi se considerau a fi formatori de opinie şi nu renunţau la această postură sub niciun motiv. Îmi amintesc de 15 septembrie 1968, la începerea şcolii, când deschiderea anului a fost făcută de un ziarist de la Scânteia, care a venit să ne explice ce s-a întâmplat cu invazia din Cehoslovacia şi care era poziţia României în problemă; Cu ceva ani în urmă, tot aşa, un ziarist de la România Liberă parcă, ne explicase cum era cu planul Valev. Ei veneau şi răspândeau lumina adică.
Nimic mai normal deci ca după 1990 să opereze cam cu aceleaşi noţiuni. Cum însă clişee ca „clasa muncitoare” erau depăşite, a trebuit ca cineva să asezoneze noţiunea de clasă, ţinând cont şi de încărcătura ideologizantă, şi aşa ne-am pricopsit cu clişeul ăsta „clasa politică”. Asta s-ar vrea a fi compusă din „politicieni” care ce să vezi, nu erau şi nu sunt decât în mică măsură încadraţi corect, din moment ce proveneau şi provin din toate categoriile sociale, mulţi dintre ei oameni simpli, fără pretenţii deosebite, dintre care unii au nimerit absolut întâmplător în ciorba asta pe care o numim politică. Compoziţia fiind eterogenă, şi obiceiurile şi năravurile sunt diferite, caracteristice întregii societăţi. Personal, când aud pe vreunul că toţi sunt hoţi, consider că asta e părerea unui hoţ
Dacă ar fi ţinut măcar cont de criterul numeric, i-ar fi zis „pătura politicienilor”, da’ n-ar fi sunat la fel de convingător. Apoi s-a făcut mult caz de vorba aia, cum că politica e curvă şi-n final cam atâta ştie cetăţeanul neavizat despre politică. Cum vede pe unu’ că e cam cutră zice: Aha, ăsta-i politician versat! Unuia, golan jmecher, îi zic „animal politic” şi uite-aşa, nu mai e puţin şi toată fauna mahalalelor şi golanii din port devin „politicieni”. Da-n general, de la politicieni lumea se aşteaptă să mintă, să fure cât cuprinde şi să nu se ţină de cuvânt Doamne fereşte! Asta-i imaginea creată de o parte din presă. Ciudat sau nu, clişeul de „clasă politică” a fost preluat de toată presa, fără să observe unii capcana. Mai nou, „clasa politică” e o apă ş-un pământ. Dar despre asta vedea-vom cu altă ocazie!

S-o fi prins cât câştigă şi cât pierde?


Lansare la candidatură. Eveniment mare pentru catindat şi pentru partid.
Şi-au făcut nişte calcule cum să câştige participare cât mai largă, să rupă gura presei şi a ţării, aşa că ideea a fost ca evenimentul să aibă loc în Piaţa Victoriei, în faţa guvernului, unde automat va bloca circulaţia şi se va strânge lume multă, câtă n-ar fi reuşti să strângă pe f’un stadion.
Întrebarea ar fi: din cei opriţi dintr-o activitate, un drum, obligaţi să-şi piardă timpul sau să consume mai multă benzină pentru un ocol, ţinând cont de faptul că piaţa în cauză e extrem de circulată, câţi s-au oprit să asculte lozincile şi laudele catindatului şi câţi l-au înjurat la greu, blestemându-l şi dorindu-i să cadă cu succes?
Ar putea cineva să aprecieze câţi din cei văzuţi în Piaţă au jurat că nu-l vor vota pentru necazurile pe care li le provoacă? Sigur, e vorba de cei nehotărâţi, pe care voia să-i atragă!

Despre ce vorbim?


Despre posibilitatea ca unul sau altul dintre candidaţii la preşedinţia României să fie ofiţer acoperit…
Să lămurim la ce persoană se referă noţiunea de ofiţer sub acoperire.
El nu poate fi decât un cadru militar în activitate.
Orice cadru militar în activitate se supune prevederilor Legii 80/1995.
Legea 80/1995 prevede în mod expres în secţiunea a III-a:

Secţiunea 3: Interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
Articolul 28
(1)Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:
a)să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori sa desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi in favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice;
b)să candideze pentru a fi alese în administraţia publică locală şi în Parlamentul Romaniei, precum şi în funcţia de Preşedinte al României;

Cine-i panglicar?
Cine-i prost?
Despre ce vorbim?
+++
UPDATE
Ion Cristoiu:

Am aflat astfel că invocatul a fost și nu că este ofițer acoperit…

Alo! Maistre!
Ion Cristoiu, în căutarea minţii românului, a de pe urmă…!
+++
Cezar Preda:

Din punctul meu de vedere, este o fumigenă!

Ehe, nu m-aşteptam, da’ ăsta-i chiar isteţ!

Să dezgropăm puţin morţii!


Că scriu acilea un post sau nu, zilnic dau o tură pe nişte bloguri care mi se par a comunica ceva. Îmi amintesc acum că pe 2 decembrie anul trecut (2013), am citit pe blogul Mitzei Biciclista un post numit „Azi e ziua noastră!” scris cu ocazia zilei naţionale a României, 1 Decembrie. Cum pe lumea asta există o mare diversitate de păreri, am citat şi eu una în postul „Ce ne spune un bendeac” din care am pus un citat de-al bendeacului ca pingback la postul Mitzei. A citit pe repede-înainte, i s-a-ntunecat imaginea, mi-a şters linku’ şi m-a banat. Citatul pe care i l-am dat era parcă ăsta: „Ideea de patriotism, pentru mine, este ticăloasă. Dacă pe planeta nu ar exista patrioți, armata ar fi o inutilitate”, doar că, la fel ca şi aici textul era pus între ghilimele şi mai era şi de culoarea specifică oricărui link!
Şi-a cerut ea scuze c-a văzut greşeala, da’ oricum, mie mi s-a cam tăiat cheful de-a mai intra în discuţii cu „coana Mitzaa”.
Da’ acum vreau să las de-o parte părerile subiective şi aş vrea să aflu unde-a dispărut coana Mitzaa după 11 aprilie 2014, data ultimei apariţii pe propriul blog? Mai bine zis de ce a dispărut? S-a-ntâmplat ceva serios? Să fie boală…? Ştie cineva ceva? I se simte lipsa!

Să iroseşti ocazia de a tăcea…


chihuahua rau

Sigur, e vorba de prăbuşirea cursei MH 17. Sigur, presa dă drumul la ipoteze, deşi subţire, subiectul nu-i de lepădat. Şi dă-i şi publică toate părerile că nu mai înţelege românul nimic. Şi nici nu-i rău că nu-nţelege, că nici nu prea e de înţeles. Nu că nu-nţelege ce foloase trag ucrainenii sau ruşii din a se învinui în caz, cum declară simpaticul Mircea (el nu înţelege), dar nu despre asta e vorba, românul nu înţelege ce s-a întâmplat de fapt.
Că ucraineanu’ a declarat imediat că de vină e rusul, nu-i de mirare, doar că e prea puţin credibil, mai ales că a şi apărut o interceptare a unei discuţii între un agent rus şi legătura lui din Rusia, ceeace nu ar fi fost posibil decât dacă ucrainenii ar fi fost pe fir, da’ au lăsat să se-ntâmple nenorocirea, deşi puteau s-o împiedice, doar ca să poată apoi arăta cu degetul acuzator înspre Rusia.
Mai apoi rusul zice că de fapt a fost o eroare, că vizat era avionul cu care se întorcea preşedintele Putin din Brazilia, care venea cam pe acelaşi culoar de zbor, cu un oarecare decalaj în timp.
Sigur, toată lumea e sigură, până şi corespondentul la Pentagon, c-a fost vorba de o rachetă sol-aer, doar că nu ştie nimeni de unde-a fost trasă, din Rusia sau din Ucraina.
Toată lumea ignoră o posibilitate, ce-i drept pomenită de un pilot intervievat, ca avionul în cauză să fi suferit un accident şi să se fi prăbuşit în mod „natural” şi nu urmare unui atac cu rachetă.
Că interesul de a-şi acuza inamicul există, e foarte clar, chiar dacă nu pentru toată lumea (vezi Mircea). Şi asta chiar dacă nu a fost vorba de niciun atac, ci de un accident, cum sunt multe, cum de exemplu a fost acela al aceleiaşi companii, în urmă cu 4 luni.
Preşedintele Băsescu şi ministrul de externe Titus Corlăţean au avut încă odată ocazia să tacă şi au risipit-o,
asemeni unui chihuahua ce sare la vecini, să nu uite stăpânul că are apărători! Că-i penibil, e una. Dar e păgubos!

Ce-o fi fost în capu’ lui?


Acum un număr de ani în urmă, la întrebarea asta, fiu-meu, elev în clase mai mici, răspundea: şurubele, piuliţe, tractoraşe, maşinuţe… Sigur, pe vremea aceea întrebarea era legată de vreo prostie pe care-o făcea el, care ca orice copil, depunea o râvnă deosebită în a comite fel şi fel de trăznăi, care mai de care mai nefăcute.
În urmă cu mai puţin timp, fără a se fi împlinit încă nişte ani, doar luni de zile, toată suflarea se-ntreba, fără să găsească vreun răspuns, ce-a fost în capu’ lui Crin, Crin Antonescu, când a făcut-o p-aia nefăcută, de-a spart USL-ul, a ieşit de la guvernare şi evident, a renunţat la susţinerea pe care PSD-ul se angajase să i-o acorde, ca unic candidat din partea USL la alegerile prezidenţiale. Ce-i drept e drept, evenimentul se întrevedea, cu ceva timp înainte, dacă ne amintim de luările de poziţie ale numitului, din ce în ce mai înţepate, la adresa lui Victor Ponta şi a PSD-ului. Ceva, ceva se cocea în căpăţâna împricinatului. Fie că lua din ce în ce mai în serios zicerile publice a diverşilor băgători de seamă despre dorinţa lui Ponta de a candida el la alegerile prezidenţiale, fie se trezise în el Toma Necredinciosu’ şi nu mai credea posibil ca un partid ca PSD să nu participe cu un candidat în alegeri, fie zgâriat de limbariţa socrelului, Ilie Sârbu, dar şi a altor „dulăi” din PSD, cert este că a sfârşit prin a o face p-aia nefăcută!
Pentru toată lumea însă, trăznaia comisă de Crin, era de neînţeles, mişcarea făcută dându-l ca perdant, oricum ai fi întors şi privit lucrurile. Ei bine, deşi nimeni n-a luat de bune declaraţiile lui băţoase de demnitate, ca urmaş de-al Brătienilor, cum se visa el în şedinţele de „somn de voie” de la Senat, şi „pericolul” ca PSD să captureze PNL-u’ el nu avea de gând să piardă şi în aceleaşi vise se vedea prea-mărit, câştigător pe toate liniile. S-a văzut apoi că neamţu’ lui, ăla pentru care spărsese USL-ul, i-a tras o ţeapă de zile mari şi că singura lui „reuşită” a fost trecerea PNL la PPE. Sigur, unii spun că asta a fost numai o altă prostie din şirul celor încă nefăcute pînă la el. Da’ el susţine că nu, că a fost un mare succes. Că dacă dl Guy Verhovstadt i-a spus că dacă va obţine rezultate bune în alegerile europarlamentare îi va propune consoarta pentru funcţia de Vice la PE, uite că PPE a propus-o şi i-a obţinut numirea chiar şi cu rezultatele lamentabile din alegeri. Rezultă de aici că a ales bine, că ştia el că n-o să mai pupe 20%, că rezultatele de la legislative au fost puternic distorsionate de „paritatea” care-a funcţionat în USL.
De fapt ce s-o mai dăm după cireş, Crinu’ nostru ne-a mărturisit ce-a fost în capul lui când a pornit pe calea pierzaniei. S-a scăpat şi a declarat-o cât de clar s-a putut, doar că nimeni n-a receptat-o corect. Acum nu că mă dau eu mare, dar cred că aici stă motivaţia şirului de nărozii comise de „urmaşul Brătienilor”. Ce-a declarat el? Păi cum ce-a declarat? Uite-aici declaraţie pe sticlă, la oră de maximă audienţă! E drept că postul ales nu prea are audienţă şi că „urmaşu’ Brătienilor” nu prea mai e băgat în seamă ca să mai fie atentă lumea la ce spune. Cine însă a vrut, a auzit, chiar dacă n-a tradus corect, când a afirmat Crinu’, că “Evenimentele din vara lui 2012 trebuie sa te faca sa imbratisezi PPE”
Cei mai mulţi au tradus această afirmaţie ca pe o recunoaştere a unor aspecte discutabile în referendumul de destituire a lui Băsescu, ba chiar de trecere cu bagaje şi arme în tabăra machitorului naţional.
Ei bine, nu, nu aceasta este traducerea corectă. prin afirmaţia considerată scandaloasă de către analişti, de fapt şi mai scandaloasă prin cinismul ei, Crin nu trece-n tabăra lui Băsescu ci se arată a fi un bun învăţăcel de-al lui. Ce declara Băsescu legat de „licuriciul cel mare?” Păi aici Antonescu declară că PPE va fi licuriciul cel mare la care nu va suge numai el, ci tot PNL-u’ Brătienilor, fie-le somnu’ adânc!
El de fapt căzuse în admiraţia lui Barroso care „i-a dictat temele” lui Ponta, iar faptul că pe m-me Merkel n-a durut-o nici în… nas de cei 7,4 milioane de votanţi şi că Băse a rămas la post c-aşa a vrut muşchii ei (ce-i drept, umflaţi şi de Philip Gordon), floricica noastră şi-a zis: ăştia-s cei mai tari, cum n-au ţinut ei cont de votu’ românilor, te-ar putea pune prezident şi fără să câştigi alegerile!. Ş-a căpătat atâta curaj, că s-a trezit ameninţându-l pe Ponta c-o să-l regrete pe Băsescu! Acu’ e de înţeles că atunci când a declarat chestia asta se trezise brusc din somn şi căzuse din pat!
Şi până acu’ a avut succes parţial, că are acum nevastă Vice de PE şi-n viitor cine ştie, poate-o pune-o preş de PE. Că cu ALDE n-avea spor, trebuia să câştige alegeri, să alerge, să lipească afişe electorale, nu dormea liniştit. Ce n-a prevăzut el a fost că PPE-u’ s-a aliat cu PES-u’ şi el tre’ să facă ciocu’ mic, că nu-l mai poate speria pe Ponta, cum că ce rău o să fie el, că Băse e dulce copil… Da’ oriş’cât, şi-a câştigat un şef al dreac’ la partid, pe neamţ, care la o adică, împreună cu şefa lui, Merkel, poate să-i dea m…ulte necazuri!
Asta e. Răspunsul era corect: Şurubele, piuliţe, tractoraşe, maşinuţe… !

Nu ezixtă-n lumea asta frate ca al meu…


Traian:
Ehe, aşa e, cine-ar mai accepta să intre şi la pârnaie pentru fra’su’. Că la urma urmelor e şi vorba aia: frate, frate, da’ brânza… Ei bine, acu’ şi el. A profitat destul aşa că te cred şi eu că-i convine. O să stea şi el acolo 30 de zile la odihnă, că doară au băieţii grijă să nu-i lipsească nimic. Şi la urma urmelor, dacă nu reuşesc să-i prostesc pe ăştia să-i dea drumu’, o să stea şi el ceva ani, nu mulţi că n-a ciordit de la stat. Mai naşpa o să fie pentru mine, că văz că a ciripit Mondialu’ că-n rahat, sunt până la gât şi Livia da’ şi Codruţa. Şi dacă Doamne fereşte, intră şi ele în scandalu’ ăsta, cine mai scapă turma… la iarnă şi mai apoi? Aşa că măi Mirceo, o fi bine să negi toate acuzaţiile, că doar ştiu şi eu că asta-i regula pentru borfaşu’ prins cu mâna-n buzunaru’ prostului, da’ poate-ar fi mai bine să accepţi şi tu să stai acolo f’o 2-3 ani, să vedem, poate opresc scandalu’ înainte de-a fi prea groasă! Şi hai, că ne-am făcut oameni, ce să mai…, neam de neamu’ nostru nu s-au ajuns ca noi. Şi abia aş avea şi io ocazia să le zic la fraieri: Bă, vedeţi, dacă era Năstase în locu’ meu, putea cineva să-ndrăznească să-l aresteze pe fra’su? Nu putea. Sigur că nu putea, că ăla n-are fraţi, da’ oriş’cât, aşa că eu sunt preşedinte, uite că s-a putut, ca să vadă orş’cine ce independentă-i justiţia cu mine preşedinte. Ş-acu’ să demisionez, să vină Ponta? Ei, na! N-o să vadă ei asta. Decât dacă… Ptiu! Piei drace! Cum dacă ce? Păi dacă mi-o „sugera” Merkel s-o fac, nu văz cum aş putea s-o cotesc. Nu mai vorbesc de prietenu’ meu, Joe… Cum care Joe? Joe Biden. Dacă m-o lăsa să-nţeleg că ar fi mai bine să eliberez ringu’… ehe! Ptiu, ptiu, ptiu! Dă-le Doamne ambiţie şi lor! Ce dracu’, doar n-o să mă lase chiar acu’ cu curu-n baltă! Aşa că Mircică, vedem noi cum o scoatem la vopsea, acu’ tre’ neapărat să fii băiat bun şi să faci ce-ţi zic io. Nu zic că nu s-ar putea să mai fac şi alte gafe, cum a fost aia cu şantaju’! Da’ gândeşte-te şi tu: să le fi dat la baragladine banu’ înapoi? Să-mi ies din mână? Nu se făcea. Cine ştie ce e-n sufletu’ meu! Auzi, cică m-am făcut că lăcrimez, când io mă gândeam la mine! Și credeți că mai există-n lumea asta frate ca al meu?

Mircea:
Hai, dom-le, c-aşa-i! Păi cine mai are, dom-le, frate preşedinte? Care Gică băi? Lasă-mă băi, că ăla-i preşedinte de bloc, nu ca Traian al meu, Preşedinte de ţară! Ş-acu’ ce să fac, tre’ să fim uniţi, chiar dac-oi face şi ceva pârnaie, important e să nu facă el, c-atunci nu mai ies d-aci. Noroc că nu-s ca pârliţii ăştia din jur, am de toate, pot să o duc bine ş-aci, că am cu ce. Bine, bine! Am eu cu ce, da’ doar n-oi fi ciordit atâta ca să am ce cheltui în puşcărie, aşa că bre, frati’miu, vezi ce faci, nu ca lu’ Mondialu şi lu’ Băsică. În rest lasă c-o scoţi tu la vopsea, că doar n-au mulţi spor în faţa ta, important e să nu ne priponească ăştia. Off, ce obosit sunt. M-aş culca să trag şi eu un somn, da’ văz că ăştia n-au de gând să stingă lumina! Off! Nu există-n lumea asta frate ca al meu! Off!

N-ai mai văzut!


Ailei! Săriţi lume! Nu s-a mai pomenit aşa ceva! E fără precedent!
Citare a lamentării lui Radu Tudor, din ultimele zile, inclusiv azi 15 iunie 2014 (hai s-o înregistrăm ca memorabilă), gândindu-se, simpaticul prezentator, analist, militar, politic, să dea dracii dacă mai ştie cineva ce mai e!
De ce se vaită? Păi plânge că nu mai are subiecte pentru emisiuni, de-a ajuns Sinteza Zilei să reîncălzească ciorba cu sportivii. Ăştia te scot totdeauna din rahat, când n-ai scandaluri politice de expus. Şi totuşi ar fi ceva, că doară „comiterea” de infracţiuni de către Mircică Băsescu, n-ar fi de ici de colo, da’ vezi Doamne, p-acolo se pare că se coace ceva şi mai ales li s-a cam pus frână.
Aşa că, Ailei, săriţi lume, nu s-a mai pomenit aşa ceva, e fără precedent!
Mai sunt 5 luni până la alegerile prezidenţiale şi noi nu ştim pe cine tre’ să avem în vizor, n-avem ce să mai forfecăm. Faceţi ceva, că trebuie şi gura noastră să mănâncă ceva!

Poate-i mai utilă această vizionare…


Decât să încerc să vă mai reţin atenţia cu ce se-ntâmplă-n ţară, ce-a mai zis ăla, ălălalt, da’ de ce l-a înjurat X pe Y, când e evident: de mamă!
Aşa, poate că aniversarea asta vă va descreţi frunţile şi vă va face să trăiţi amintiri plăcute. 80 de ani, da, 80 de ani a împlinit RĂŢOIUL, se pare că anul 1934 a fost anul primei sale apariţii pe ecran, în chiar „Găinuşa cea înţeleaptă”. Vizionarea n-are cum să fie decât plăcută mai ales că se poate face şi-n HD.

Klaus Johannis? Un „mic” amănunt!


Am mai spus, da’ cum n-am pretenţia să fiu „dătător” de ton, îmi dau seama că prea puţini au auzit ce z’sei eu! Ei, şi la urma urmelor ce mare lucru am zis, de-ar fi trebuit ca lumea să se crucească ascultându-mă? Păi n-am zis nimic altceva decât că neamţu’ nostru e neamţ pe bune, cu acte, adică e şi cetăţean german, supus de-al lu’ Frau Merkel. O să vină unii ş-or să zică: Ei şi? Păi nu merge aşa stimabililor, nu merge, că cade! Doar prin Peru, pare-mi-se, s-a mai pomenit aşa ceva, cu un japonez ales preşedinte, că cică japonezii erau mai cinstiţi. Timp de 10 ani, după ce l-au ales, în 1990, n-au mai reuşit să scape de el. În 2000, când în sfârşit au reuşit, el a scăpat cu fuga în Japonia, că-n Peru aveau gânduri de-nălţare cu el! Da’ nu, acum pe bune, ia gândiţi-vă că la un moment dat interesul Germaniei e în opoziţie cu cel al României!! Ce credeţi c-ar face preşedintele nostru cu două cetăţenii? Ce jurământ de credinţă va respecta? Să nu-mi povestească cineva de Ferdinand, cum a intrat el în război de partea Antantei, împotriva Germaniei, în fapt. Că dac-ar fi fost după el, şi nu după consiliul de coroană, aţa îl trăgea taman invers! Dar pe vremea aceea nu stăteau drepţi toţi politicienii în faţa DNA-ului, CSM-ului, ICCJ, ANI şamd-ului. Care la rândul lor stau drepţi doar în faţa unuia, care are doar a pocni din degete pentru a i se împlini voia.
Şi apoi, nu ştiu de când are neamţul, în general, renume de democrat, că-n numele democraţiei ăsteia nemţeşti românu’ pare-a fi gata să înveţe să danseze valsul nemţesc, cu celebrii paşi links-rechts, links-rechts, în măsura… eins-zwei! Va urma apoi obligaţia românilor de a-şi procura un permis de şedere şi altul cu drept de muncă, că doar prezidentu’ nost’ va prelua din practica şi experienţa landurilor Germaniei şi, la urma urmelor, ca toate lucrurile să meargă mai repede, ce să mai pierdem timpul, ce să ne mai încurcăm cu un intermediar? N-ar fi mai bine s-o alegem direct pe Frau Merkel? Apoi vom face nişte economii bugetare nesperate, că doar multe instituţii nu-şi vor mai avea niciun rost, putând fi desfiinţate fără nicio pierdere. Ce rost ar mai avea să cheltuim cu SRI-u’? Da’ mai ales cu SIE? Ce ne-ar mai trebui MApN, că doar au ei o sculă de minister… se compară?
Ei, are cineva propuneri? Adică altele, dacă sunt. Dacă nu credeţi ce vă zic, tre’ să-l credeţi pe Crin Antonescu, care nu ne-a minţit niciodată, s-a mai scăpat el uneori, ce-i drept da’… Ce ziceam? Păi revedeţi mesajul către Victor Ponta, transmis de dl Antonescu, într-o emisiune televizată de prin 23 februarie. Ce ne spune el acolo? Păi să vedem:

Câtă vreme noi propunem nişte oameni, în frunte cu Klaus Iohannis, despre care şi domnul Ponta, şi alţi observatori, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, spun că este foarte bun, (…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis, ar fi o şansă la Consiliul JAI pentru intrarea în Schengen

Cine zicea c-a murit Gâgă?


Săracu’! La vremea lui n-a avut niciodată aşa material substanţial!
Primiţi la Varşovia de către preşedintele SUA, Barack Obama, o sumă de preşedinţi de state europene au schimbat ceva cuvinte cu acesta. Aflându-se printre ei, Traian Băsescu, a purtat următorul dialog, demn de atenţia unui Ionesco:

„Ce faci, prietene? Mă bucur să vă revăd. Sunteți bine?”, în răspuns, Traian Băsescu i-a mulțumit pentru vizita în România a vicepreședintelui SUA, Joe Biden. „Cu plăcere”, a răspuns Barack Obama.

Revine moda întrunirilor de la Teheran, din timpul războiului, pe vremea respectivă teren neutru unde se întâlneau şefii statelor aflate în război cu Germania hitleristă. Spun asta pentru că în istorie nu există alt precedent în a-i convoca pe parteneri la unul din ei acasă. De-acum va exista.
Dar asta nu-i nimic, dialogul cu „prietenul” Băsescu, dat publicităţii, e de un absurd grotesc! Chestia aia cu mulţumitu’ pentru vizita lu’ Biden face o groază de bani, iar răspunsul, Be Welcome! e pe măsură!
A murit Gâgă, da’ prostia e, în continuare, perfectă în nemărginirea ei!