După ce-mbăiem copilu’ îl aruncăm cu apa…


Toată lumea se vaită că s-a rupt căruţa cu USL-u’, că toţi sunt o apă şi-un pământ, că s-au săturat să mai voteze, că la ce bun, din moment ce nu-i niciunu’ mai breaz decât Băsescu.
Dom-le, da memorie scurtă avem, unii desigur. Am uitat, că de bine de rău, guvernu’ ăsta a reparat ce stricase Boc şi gaşca în materie de salarii şi pensii, că pensiile chiar au crescut, puţin, dar au crescut, că lucrurile au început să se mişte în sensul bun, ba că, spun finanţiştii occidentali, România a intrat pe creştere economică de 3,5%, chestie remaracabilă.
Acu’ ce ne rămâne nouă de făcut? Păi după ce am „scăpat” de grija votului, să-i înjurăm pe toţi, la grămadă, că la asta ne pricepem cel mai bine şi, de fapt, şi pe noi ne doare tot în cur de ţara asta.

Ceata lui Piţigoi…


Lume, lume, ce vedeţi acum e viu şi natural. Şeful Senatului, prins cu cuţitul la gâtu’ premierului ţipă ca muşcat de alte alea, că e dat afară din USL.
Păi cum vine asta? Păi aşa, simplu. Până mai an, susţinea sus şi tare că treaba guvernului e a premierului, că el nu se va băga să facă şi să desfacă guvernul. Da’ na, beleaua, că tocmai ce-i veni să demită 4 miniştri liberali şi să bată cu pumnu-n masă că el vrea ca ministrul de interne să fie vice-prim-ministru, nu cel de la finanţe, cum era-n protocol. Şi nu, şi nu, că dacă Ponta nu acceptă, el îşi ia jucărelele şi pleacă. Mai alaltăieri declara peste tot pe sticlă, pe unde apărea, că n-are treabă cu USD, că ştia c-o să fie aşa, că e pentru europarlamentare. Acu’ s-a sucit, că nu e admisibil, că nu-i conform cu nu ş’ce articol al aceluiaşi protocol. Şi-n timp ce lansează ultimatum după ultimatum, că aşa e între aliaţi, ţipă ca din gură de şarpe: Aiiiiiii, muicăăăăăăăă, ne dă afarăă din alianţăăăăăă! Mincinosuuuuuuuu, ce-a făcut el cu USL-u nostruuuuuuuuu?
Mie chestia asta-mi aduce aminte de un cântecel din copilărie:

Şi ar fi poate de râs dacă jucărelele lor ar fi alea ale copilăriei!

Update!
Declaraţia lui Theodor Stolojan desfiinţează speranţa lui Antonescu în a fi votat de electoratul PDL. Stolo spune clar, ne-am alia cu PNL, după europarlamentare, da’ fără Antonescu!

Pentru ce mai protestează românu’?


Păi cică sătenii din comuna Izvoarele (Galaţi), sătui de cele 88 de cutremure din ultimele 11 zile (mici, mici, da’ multe dom-le!), au hotărât să blocheze circulaţia pe drumul… judeţean în semn de protest pentru… că nu-i bagă nimeni în seamă! Ce ţi-e şi cu cutremurele astea, dom-le!

Roşia Montană. Am luat ţeapă!


De fapt am cam luat ţeapă, toţi. După ce, propunând adoptarea şi discutarea-n parlament a proiectului de lege privind deschiderea proiectului Roşia Montană, ne-a împărţit pe toţi în două tabere, cei pro, da’ şi cei contra, ieri, premierul ne-a turnat tuturor o găleată de apă rece peste capetele înfierbântate.
Dintre cei contra făceau parte toţi PAP-iştii, reproşându-le liderilor USL că în campanie s-au pronunţat împotriva proiectului, iar acum îl promovează. Pe lângă ei a înflorit o „floră” verde, un verde mai mult legionar decât ecologist, dar nu contează, nu a fost mai puţin categoric, mai puţin tranşant.
De partea cealaltă unii care au apreciat argumentele partidei contra ca nefiind serioase, ba chiar manipulatoare la extrem şi, ceea ce în sfârşit am înţeles, cei de la Roşia Montană, care susţin proiectul şi punerea lui în operă. Asta nu era clar până acum, erau prezentate două curente contradictorii şi printre localnici, ceea ce s-a dovedit a fi manipulare.
Ieri, luând cuvântul, Crin Antonescu, a dat linia pentru PNL, să voteze contra proiectului în parlament. Restul, motivaţii, consideraţii etc, intră la impresia artistică, n-au nicio importanţă.
Imediat, Ponta, ca să nu rămână mai prejos, declară că proiectul nu va trece, că guvernul a fost obligat să-l promoveze datorită unor tratative anterioare, pentru a nu fi acţionaţi în judecată. Mai face şi el nişte consideraţii, aprecieri şamd, care tot la impresia artistică intră.
În concluzie, noi ne-am certat ca fraierii, unii pro şi alţii contra, că de fapt ei ştiau că ne-njurăm degeaba. Probabil se amuzau de zelul unora şi poate şi pariau, care pe care.
Rămâne totuşi foarte surprinzătoare poziţia lor plină de cinism faţă de unii care au crezut că au o şansă, mă refer la localnicii care-şi doreau deschiderea proiectului şi care nu s-au gândit că totul e o glumă, oameni care acum se simt batjocoriţi. Ca politicieni şi Antonescu şi Crin şi-au câştigat nişte „adepţi” pe-acolo, care, pe unde-i vor prinde, pe-acolo-i vor vota. Împotrivă, ca să vadă şi ei cum e când iei ţeapă!

Mulţime de tâmpiţi au vărsat tone de cerneală!


După ce o mulţime de specialişti, care mai de care mai titrat, mai autorizat, mai competent, ne-au povestit de f’o doi ani cum e cu rizicu’ şi cu pericolu’ exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, că vine apocalipsa, ba că o să bem apă cu gaze de la robinet, UE dete fel şi fel de îndreptări, care mai de care mai alarmantă, care de care mai competentă şi aia, vine acu’ unu’, alt specialist, unu’ Ionuţ Purica, expert şi el în energie şi mediu, la Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române, vine, zic şi ne strigă HO! Opriţi-vă adică, nu mai bateţi câmpii, că uite-acilea: „Noi facem fracturare hidraulică în România de vreo 30-40 de ani, la Ploiești. Și nu s-a întâmplat nimic, nu a sărit nimeni în aer. Lucrurile se întâmplă acolo de mult astfel”. Carevasăzică iar cu Ploieştiu’, c-au mai fost acolo-şa neşte probleme, c-o republică… ceva…!
Acu’, noi cu cine votăm?
Care-i specialistu’?