„Chefi la cuţite…”


N-o să fac acu’ pe nebunu’  să zic că nu ştiu la ce se referă titlul celebrei (?) emisiuni de diversiune, ăăăă de divertisment voiam să zic de pe Antena 1.
Da’ poţi să mă şi baţi că tot nu pot să citesc „chef” ca şef, n-am chef. Nu înţeleg de ce Chefi. Sau cumva participanţii s-ar simţi jigniţi dacă le-ar zice bucătari! Păi asta sunt dom’le bucătari. Că francezii când intră într-un bistrou îi zic Chef bucătarului care le face omleta, e treaba lor. Da’ noi suntem în România şi dac-ar fi să ne franţuzim, măcar s-o facem ca lumea, nu prost, groaznic de prost.
Că sintagma „chefi” e aiurea şi-n română şi-n franceză. În română e un cuvânt care nu există, iar pluralul în franceză nu-i în niciun caz „chefi” ci chefs din câte mai ştiu eu.

Da’ nu-i numai asta. Aflăm că tipii, cine-or fi ei, sunt la cuţite. Păi luaţi-le fraţilor cuţitele să nu păţim vreun necaz mare, că ăştia dacă sunt la cuţite, cine ştie ce se mai întâmplă… 🙂

Aici ar trebui să ne gândim la cuţite ca la obiectul muncii, cum ar fi pianul pentru pianist, să zicem. Păi eu ştiam că specialitatea unui bucătar ar fi arta culinară şi nu cuţitele, lui nevastă-mea, la bucătăreală, îi ajunge un cuţit şi mâncarea iese brici, cum nu mi-o face niciun „chef”, că doar nu pregăteşte ciorbă de cuţite sau cuţite pane!

Eu ce să fac, n-o să pot niciodată să-i spun unui bucătar altfel decât bucătar, cel mult bucătar şef, dacă se-ntâmplă să aibă cârciuma mai mulţi bucătari, că mi se pare normal, unde sunt doi melitari, unul e şef. Altfel, să-i tot tragem câte-un chef din când în când că e mai bine!

Reclame