Titluri… zăpăcite!

Dacă mai era nevoie să ne convingă cineva că titlurile afişate în presa română sunt concepute pe principiul „Pe-afară-i vopsit gardu’ şi-năuntru-i leopardu'”, citiţi şi gândiţi ce ne comunică titlul următor:

Mircea Diaconu înființează un sistem de tip SMURD. Plan de la Bruxelles

Titlul acesta apare de 2 zile, coborând, ce-i drept, în pagină, dar ieri nu i-am dat atenţie, că mă ducea cu gândul la aceea că Mircea Diaconu, pe care-l consideram şi îl consider încă un om serios, s-a angrenat şi el în lupta cu SMURD, direcţionat să intervină în dispută de partea celor ce vor privatizarea sistemului ambulanţier, pe fondul tendinţelor existente de a pune pe butuci sistemul sanitar din România, cu susţinere de la… Bruxelles.
Nici măcar nu m-am întrebat ce treabă ar putea avea un actor cu sistemul ambulanţier din România, că doar, la urma urmelor, am avut şi Ministru al Sănătăţii contabil cu mânecuţe…
Totuşi azi, am făcut click pe titlu să văd şi eu ce enormităţi puteau fi debitate înăuntru, după gardul vopsit. Ei bine, m-am liniştit şi mi-am şi reproşat că a putut să mă ducă gândul la o eventuală suferinţă cu capul a reputatului Mircea Diaconu. Nu, nu era vorba de niciun amestec în ciorba lui Raed Arafat, domnul Diaconu se gândea la un serviciu de genul SMURD pentru salvarea patrimoniului cultural.
În devenire, o nouă stea a jurnalisticii româneşti, Anca Murgoci.
Pentru conformitate: http://www.dcnews.ro/mircea-diaconu-infiin-eaza-un-sistem-de-tip-smurd-plan-de-la-bruxelles_517499.html
Dar totul e bine când se sfârşeşte cu bine, nu? Ei bine, am răsuflat uşurat.
UPDATE.
dcnews face o precizare: N. red. Titlul de homepage și intertitlurile aparțin redacției, răspunderea pentru conținutul articolului revine autorului.
Nu îndrăznesc a mă făli că am fost băgat în seamă, da’ oriş’cât trebuie să-mi retrag ironia la adresa Ancăi Murgoci în ceea ce priveşte titlul articolului semnat de domniasa. Odată cu scuzele de rigoare.
Update 2.
Da’ totuşi, chestia asta cu titlu-i al redacţiei, articolul e al semnatarului îmi aminteşte de versurile semnate de 2 „poieţi”. Păi ce-i asta? Tu scrii articolu’, da’ altu’ pune titlul? Sună ca dracu! (Citat dintr-un ilustru în viaţă).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s