Să iroseşti ocazia de a tăcea…

chihuahua rau

Sigur, e vorba de prăbuşirea cursei MH 17. Sigur, presa dă drumul la ipoteze, deşi subţire, subiectul nu-i de lepădat. Şi dă-i şi publică toate părerile că nu mai înţelege românul nimic. Şi nici nu-i rău că nu-nţelege, că nici nu prea e de înţeles. Nu că nu-nţelege ce foloase trag ucrainenii sau ruşii din a se învinui în caz, cum declară simpaticul Mircea (el nu înţelege), dar nu despre asta e vorba, românul nu înţelege ce s-a întâmplat de fapt.
Că ucraineanu’ a declarat imediat că de vină e rusul, nu-i de mirare, doar că e prea puţin credibil, mai ales că a şi apărut o interceptare a unei discuţii între un agent rus şi legătura lui din Rusia, ceeace nu ar fi fost posibil decât dacă ucrainenii ar fi fost pe fir, da’ au lăsat să se-ntâmple nenorocirea, deşi puteau s-o împiedice, doar ca să poată apoi arăta cu degetul acuzator înspre Rusia.
Mai apoi rusul zice că de fapt a fost o eroare, că vizat era avionul cu care se întorcea preşedintele Putin din Brazilia, care venea cam pe acelaşi culoar de zbor, cu un oarecare decalaj în timp.
Sigur, toată lumea e sigură, până şi corespondentul la Pentagon, c-a fost vorba de o rachetă sol-aer, doar că nu ştie nimeni de unde-a fost trasă, din Rusia sau din Ucraina.
Toată lumea ignoră o posibilitate, ce-i drept pomenită de un pilot intervievat, ca avionul în cauză să fi suferit un accident şi să se fi prăbuşit în mod „natural” şi nu urmare unui atac cu rachetă.
Că interesul de a-şi acuza inamicul există, e foarte clar, chiar dacă nu pentru toată lumea (vezi Mircea). Şi asta chiar dacă nu a fost vorba de niciun atac, ci de un accident, cum sunt multe, cum de exemplu a fost acela al aceleiaşi companii, în urmă cu 4 luni.
Preşedintele Băsescu şi ministrul de externe Titus Corlăţean au avut încă odată ocazia să tacă şi au risipit-o,
asemeni unui chihuahua ce sare la vecini, să nu uite stăpânul că are apărători! Că-i penibil, e una. Dar e păgubos!

9 comentarii la “Să iroseşti ocazia de a tăcea…

  1. Aproape ca nici nu ma intereseaza cine a tras, daca a tras… Dar ideea de 300 de ‘victime colaterale” ce vor fi folosite drept pretext pentru represalii viitoare ma infioara. Cred ca as prefera sa stiu ca mor intr-un accident stupid si atat decat sa stiu ca moartea mea foloseste unora sau altora.

    • Cârcotaşu spune:

      Cel mai ciudat este că s-ar putea să nu fi tras nimeni, dar represalii viitoare să existe! Ei deja au hotărât şi cine e vinovatul. Probe? N-au da’ ce contează? N-a studiat nimeni cutiile negre, dar concluziile deja s-au tras. Fereşte-ne Doamne de aşa „dreptate”!

      • Ce bine seamana cu atentatul de la WTC! Nici nu se asezase cenusa bine pe ruinele gemenilor si autoritatile americane, alea cele mai destepte din lume, deja gasisera identitatea , documentele si coranul lasate de teroristi. Toti s-au uitat la „dovezi” si nimeni n-a intrebat unde sunt ramasitele avionului de la Pentagon, locul cel mai bine supravegheat de pe planeta.
        Of, nu vreau sa ma gandesc la ce urmeaza…

      • Cârcotaşu spune:

        Totdeauna vinovaţii sunt dintre cei neplăcuţi unchiului. Nenorocirea e că unchiu’ nu prea scoate el castanele din foc, tot mereu se găsesc fraieri europeni s-o facă, iar noi, doar suntem acilea, cei mai pe fază. Nu?

  2. diclor-difenil-tricloretan spune:

    ://stiri.tvr.ro/tarile-din-grupul-brics-infiinteaza-o-noua-banca-de-dezvoltare_47526.html

    Trebuie oprita cumva Rusia … nu ???

    • Cârcotaşu spune:

      Da, da, da! Of course! Şi uite-aşa o să fim noi băgaţi ca oile blegi într-un război de toată frumuseţea. Şi o să se găsească destui să şi justifice chestia asta! Doar cineva tre’ să-i oprească, n-aşa?😯

  3. Ghita Bizonu' spune:

    O covorbiere care nu semnstreaza NIMIC :
    O convorbire purtată de doi separatişti pro-ruşi din Ucraina cu două minute înainte de doborârea avionului Malaysia Airlines a fost dată publicităţii de serviciile secrete ucrainene.
    -Nikolaevici…
    -Da, Naimanets…
    -O „pasăre“ zboară spre tine…
    -O „pasăre“ a zburat spre noi?
    -Da, singură…
    -Avion de supraveghere sau unul mare?
    -Nu pot să văd în spatele norilor… e prea sus…
    -Înţeleg… raportează şefilor…

    Potrivit serviciilor secrete ucrainene, avionul Boeing777 a fost doborât la două minute după această convorbire.

    Deci : un observator raporteza ca vine ceva. Nu poa vedea ca e in spatele norilor … ca e prea sus.
    Insa racheta BUK este ghidat radar .. si radaru ala cica :

    – allows the system to identify, track and target selected targets.
    – The command component is intended to discern „friendly” military aircraft from foes (IFF), prioritize multiple targets, and pass radar targeting information to the missile launchers

    Si radarele mai mderne sunt cu „memorie” .. (scuzati noam stout ca e invizbil!)
    Ma rog nu ma pricep dar cred ca po tidentifica un tip de avion …

    Deci un obserctaor nu poate vedea.
    Ca s atraga trebuie sa ife catiovat radul .. si se vedea ca era prea sus avionu’. Plus se „vedea”ca era civil ! Sau sa se fi „defectat/” transponderul?! Eee?!!

    Nu de latya dar este cam ciudat. Nu ca nu ii cred pe rusi capabili se porcarii . Nu ca nu il cred pe Putin in stare sa doarma bine din cauza a 300 de victime colaterale. INSA asta e ca si cum si-ar fi dat singuir cu tesla-nm .. nu din eroapre ci asa ca ANtoescu : de-al dracului!!! Nu cred ca zicea „e .. ia sa devin eu cel mai antipatic om e pe planeta ca sa imi incurc treburiel cele nu prea curate ..”doboratai un avion civil!!”

    • Cârcotaşu spune:

      Bre, din ce scrii n-am înţeles nimica şi nu sunt capabil de efortul de-a te traduce într-un limbaj lizibil. Da’ poci zice că dacă cu două minute înainte de „eveniment” există date despre discuţii ale unor agenţi ucraineni, io poci trage singura concluzie că ucrainenii erau la curent cu neşte chestii pe care le puteau opri da’ n-a vrut muşchii lor, de unde concluzia că ei sunt responsabili de producerea incidentului şi nu rusu’.
      Bre, chestia asta cu informaţiile nu e pentru amatori, mai bine-ţi vezi de treabă că nu-i pentru fieş’te cine. Altfel, să ai sănătate!
      Altfel, şi discuţiile „redate” n-au nicio relevanţă, le compun şi io şi te bag în ceaţă de nu ştii pe ce lume te afli. Stai rotund şi nu te azdrunca să tragi concluzii, că dac-o faci eşti un mermeluş fraier, care pune botu’ la toate tâmpeniile! Aşteaptă să vedem ce zic „cutiile negre”. Nici măcar atâta lucru n-ai răbdare?

      • vizitator spune:

        Ce mai faci, Carcotasule?
        Chiar daca este neglijent in scriere, Bizzie a simtit ceva cu mirosul lui de catana batrana. Chiar daca lumea informatiilor nu este accesibila si cunoscuta oricui, sunt destule situatii in care in doua-trei minute nu prea poti face mare lucru. In cazul acesta, agentii de siguranta ucrainieni ( sa presupunem, pentru usurinta, ca sunt in ministerul apararii), trebuiau sa afle ce avion se afla, la momentul respectiv, in spatiul geografic in care s-ar fi putut afla persoanele interceptate, tinand cont ca apararea antiaeriana sau/si sistemul de navigatie civila identificasera cu siguranta si etichetasera, prin radarele proprii, aeronava, gratie sistemului IFF. Aici depinde cat de repede pot schimba informatii intre ele, in Ucraina, unitati sau subunitati ale diferitelor comandamente; daca sunt si din diferite ministere, lucrurile se complica nitel.
        Cum doresti tu, sa incercam sa dezvoltam un pic discutia fara sa tragem concluzii. Cu pasajele copiate in engleza, Bizzie pune degetul pe rana: in conditiile lucrului cu rachete ghidate prin radar, e nevoie de trei radare pentru a pune jos un avion considerat inamic. Un radar asa numit de descoperire ( sau, modern achizitie), un radar de angajament (sau de tir, sau de urmarire fina,..) si un radar de iluminare. BUK-M1, fiindca probabil acesta este sistemul si nu M2, poate face si achizitie (sau descoperiri de tinte), insa nu cu performante prea mari, datorita caracteristicii de directivitate cu lob ingust a antenei sale radar, care este clar antena unui radar de angajament (2,5 x 1,3 grade). Ca urmare, daca nu primeste date primare de la un complex radar de descoperire, sistemul BUK-M1 poate intampina trei dificultati mari: probabilitatea de a scapa o tinta, in regim de descoperire, este destul de mare, la vitezele avioanelor de azi (1Km in 4 sec. la 900Km/h), mai ales in inaltime, distanta de descoperire este relativ mica si atunci iarasi tinta poate fi scapata prin schimbarile de regim de lucru ( descoperire – interogare – angajare – ghidare) si, particular, sistemul este considerat ca vulnerabil, depinzand si de versiunea concreta de radar amplasata, la rachetele anti-radar. Toate acestea au condus, probabil, la un sistem de lucru securizat, in care radarul de descoperire este inlocuit cu o retea de observatori umani, ca in WWII, pe baza observatiilor acestora intra in actiune sistemul de urmarire optica intern din dotare care, tot cu observator uman, da date primare in azimut – unghi de inaltare (de aici necesitatea unei convorbiri radio intre doi observatori), dupa care, fara interogare, sistemul BUK intra direct in regimul de lucru de angajare – lansare. De ce fara IFF (interogare)? Operatorii sistemului au considerat ca, daca aeronava ar fi fost una de lupta, atunci pilotului i-ar fi putut fi semnalata interogarea de catre o statie radar necunoscuta, acesta ar fi intrat in regim de evitare ( ar fi sters-o de acolo), insa transmiterea coordonatelor chiar aproximative ar fi putut genera un bombardament de artilerie neplacut ( pare-se ca o subunitate de lansatoare grad acopera, cu o singura salva, 32 de hectare de teren, va dati seama) impotriva sistemului. BUK (uite acum imi dau seama ca e inversul notatiei KUB, a sistemului pe care il succede) M1 are, cu racheta dirijata prin radar, o precizie de lovire de 175m, de aici o probabilitate de lovire a tintei (F-15 care nu manevreaza) de circa 75%. Nu ar fi foarte mult diferit de reteta prin care sarbii, cu sistemul KUB, mai vechi, au dat jos invizibilul american. Dar, cum ai zis, sa asteptam precizari, mai ales dupa cercetarea cutiilor negre. Sanatate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s