Despre ce vorbim?


Păi vorbim despre inflamarea presei băsiste care tot lansează întrebări retorice, nu mai puţin tâmpite, cum că unde a fugit Ponta, de ce n-a vrut să „dea socoteală”, că vezi dragă Doamne, e absolut normal ca noi, sclavii SUA, să ne prezentăm la raport în faţa unui trepăduş trimis de marele licurici.
Păi ceva adevăr este în aceste tâmpenii ridicate la rang de reguli diplomatice.
Păi de ce?
Păi Ponta n-a avut sânge-n pix să stea acasă şi să n-o bage-n seamă pe madama Nuland, aşa cum protocolul îi dădea dreptul. Ce pretenţii poate avea un adjunct de ministru (funcţia madamei) să fie primită de prim-ministrul unei ţări normale? Niciuna. Punct! Domnul Obama trebuie să ştie că n-are voie să umilească ţările aliate şi să-şi trimită emisari nesemnifactivi cu pretenţia de a fi primiţi ca şefi de stat. Dac-o face, merită să i se dea peste bot! Ponta asta a făcut. Bravo lui!
Acu’ vine cestia cu sângele-n pixu’ lu’ Ponta. Da’ ia gândiţi-vă cum ar fi fost să stea acasă şi să n-o bage-n zeamă pe madamă? Aveţi variante? Băgaţi acilea!