Restitutio in… Stupiditas!

Destule bizarerii ne-a adus decembrie 1989. Una din ele a fost şi rămâne restituirea proprietăţilor, pentru care unii (s-o spun p-a dreaptă), mai tembeli, s-au bătut să fie „in integrum”, ba şi fără limită de timp.
La început, toţi cetăţenii s-au gândit că e vorba de proprietăţile naţionalizate de comunişti, ăia care au abuzat de putere şi care le-a luat omului case, pământuri, alea-alea, cu japca, c-aşa a vrut muşchii lor. S-a făcut o lege, s-au abrogat articole din codul civil etc. Şi toată treaba asta a fost făcută atât de temeinic încât s-a ajuns că s-a modificat şi istoria. Păi Cuza (mă refer la Cuza Vodă) promulga celebra lege a secularizării averilor mânăstireşti pe la 1863, rămasă în istorie ca un moment important în laicizarea statului român. În istorie a rămas numai scrisă, că justiţia română, pe baza legilor de azi a considerat actul ca fiind abuziv şi l-a anulat, restituind de-a valma păduri, ogoare, clădiri.
Pe la 1918, Brătianu expropria (surprise) Domeniile Coroanei, iar urmaşii lui se chinuie să le refacă (domeniile).
Ferdinand, şi mă refer la Regele Ferdinand, a făcut o celebră la rândul ei, reformă agricolă, împroprietărind sute de mii de familii ţărăneşti cu loturi agricole, dar şi cu vatra satului. Prezenta scriitură nu-şi propune să studieze reforma înfăptuită de Regele Ferdinand ci subliniază doar caracterul istoric al acesteia. Şi reforma asta e pe cale a fi desfiinţată de Justiţia Română care, iată, din nou face istorie în România, de fapt în Europa. Aflăm că prin Transilvania se restituie latifundiile expropriate de Ferdinand pentru înfăptuirea reformei, ba se restituie până şi vetrele satelor, foştilor latifundiari desigur. Se aplică aceleaşi legi post-decembriste.
S-au restituit şi imobile pierdute la masa de joc, executate de bănci pentru datorii, şcoli, spitale, fără deosebire, unor persoane dubioase cu legitimitate tot atât de dubioasă. Dacă justiţia noastră ar opera în altă parte, sigur ar restitui şi Alaska.
Dincolo de aspectul scandalos, mie îmi ridică un semn de întrebare calitatea şcolii române de drept şi a celor care-au absolvit cursurile acestei şcoli. În afara posibilităţii ca aceştia să fi condus lucrurile intenţionat în situaţia de faţă cu interesul de a profita de jaful general instituit, alternativa este că sunt proşti de băune. Ca legiuitor să nu vezi, nici după ce legile proaste încep să producă efecte tip dezastru, ce prostii ai făcut şi să nu încerci să repari, cât mai e posibil, ceea ce-i aiurea, mi se pare strigător la cer.
Să mai şi susţii că eşti pentru garantarea proprietăţii când tu consfinţeşti exproprierea împroprietăriţilor de către Cuza, Ferdinand, Brătianu, e dovadă fie de infantilism, fie de şarlatanie politică.
Dar staţi liniştiţi, indiferent unde aveţi vreo proprietate, poate apărea f’un urmaş de-al lui Basarab I-ul, Brâncoveanu sau Ştefan cel Mare care ştie el că chiar acolo a avut el…. În Transilvania chiar asta se întâmplă, azi!
Probabil că prima măsură ce-ar trebui luată ar fi încetarea panaramei ăsteia cu restituirea. Până când s-o mai ţii în funcţiune? Până nu se va mai găsi niciun escroc să mai fabrice acte false? Şi următoarea ar fi verificarea corectitudinii hotărârilor emise de instanţele de judecată. Multe din acestea au produs nedreptăţi unor oameni care n-au avut altă vină decât aceea că trăiesc, iar unii au trăit, că de aici li s-a tras moartea, într-o epocă şi o ţară în care „JUSTIŢIA” RESCRIE ISTORIA!

Această intrare a fost publicată în Una-Alta.

28 comentarii la “Restitutio in… Stupiditas!

  1. Marcus spune:

    @Carco, faptul ca astia au rescris istoria n-ar fi chiar atat de grav, in definitiv au facut-o si altii, nasol este cau au „restituit” atat de mult incat, din prea mult zel, au depasit granitele tarii, atragand astfel biata tarisoara in conflicte diplomatice cu vecinii din cele trei puncte cardinale N, W si S (Marea Neagra nu se pune ca-i lac rusesc 🙂 )
    sa fii iubit
    marcus

  2. Este dovada clara a faptului ca banul este ochiul dracului. Cu acest „ochi” vede „justitia romana”, atunci cand, dand anumite hotarari in numele legii, ar trebui sa fie oarba.
    Vai de mama justitiei noastre!

  3. dlnimeni spune:

    Interese si interese. Altfel, o restituire a Alaskai chiar ca ar fi ceva grozav.

    • Cârcotaşu spune:

      Au pierdut ocazia. La capitolul ăsta noi asigurăm pionieratu’!

      • dlnimeni spune:

        Cum spuneam, interese si interese, asa incat exemplele din trecut nu mai declanseaza retineri: primul exemplu de tentativa frauduloasa de restituire a fost prin 1992-1993 cred, atunci cind niste insi doreau sa li se restituie terenul fostului aerodrom militar Pipera, desi acesta fusese expropriat cu despagubire, prin 1938.

      • Cârcotaşu spune:

        Domnule, interese există întotdeauna, dar să reîmproprietăreşti mânăstirile şi cultele (în Transilvania), să anulezi reforma agrară a lui Ferdinand, sunt chestii inadmisibile. Pe aceleaşi principii România nu va primi Bucovina (aia de la Ucraina) şi nici Cadrilateru’ de la bulgari. În rest, sigur, interese există, dar ele sunt punctuale. Aici e vorba fie de prostie, fie de trădare! Îmi pare rău, nu-mi plac cuvintele astea mari, da’ la urma urmelor exprimă şi ele o realitate!

      • dlnimeni spune:

        Carcotasule, nu cred ca mai exista prostie si tradare, cred ca exista bani si putere. Deasemeni, nu mai exista retinere si nu mai exista (demult!) perspectiva timpului ci numai prezentul. Si relatia de schimb.

      • Cârcotaşu spune:

        Einstein spunea: Sunt două lucruri infinite, universul şi prostia umană. Despre univers încă nu sunt sigur! Aşa că să afirmi că nu crezi că mai există prostie, mi se pare extrem de hazardat. 😯

      • dlnimeni spune:

        De la nivelul lui Einstein, prostia umana era, cu siguranta, infinita. Nivelul meu nu este cel al lui Einstein.
        Legat de motivatii, cu siguranta ca va stiti ca primele trei motive de actiune ( si nu o data, infractiune) sunt banii, puterea si sexul. O fi si prostia un motiv, dar nu de top.

      • Cârcotaşu spune:

        Da, aşa este, doar că cine este motivat exclusiv de bani, putere şi sex e un dobitoc. Prostia la ea acasă! Părerea mea.
        PS – Oh! N-am disclaimer aşa că pot accepta la mine pe blog cuvântul „dobitoc”. Dl Năstase nu poate!

      • dlnimeni spune:

        Pe blogul dvs, dvs aveti ultimul cuvint.

      • Cârcotaşu spune:

        Mde, aţi fost deosebit de prompt. Eu mai editez, că nu-s aşa mare sculă!
        Şi indiferent de blog, tot aşa gândesc!

      • dlnimeni spune:

        Am baut o cinzeaca dintr-un lichior de fructe de padure (facut in casa) si am devenit mai sprinten.

      • Cârcotaşu spune:

        Domnule, vârsta şi tot ce decurge din ea m-au făcut să pricep că banii, puterea şi sexul sunt nişte chestii absolut neimportante. Când te pregăteşti să treci un prag, înţelegi că dincolo nu treci cu nimic din toate astea, deci a le absolutiza e o imensă prostie. Vă rog deci, manifestaţi înţelegere faţă de punctul meu de vedere. Chiar dacă avem perspective diferite!
        În ceea ce priveşte cinzeaca respectivă, nu vă pot decât ferici. Diabetul meu nu-mi dă voie decât la asta!

      • dlnimeni spune:

        Va apreciez punctele de vedere.
        Diabetul: imi pare rau sa aud ca va afecteaza. Sa stiti ca nu beau nici mult si nici des, dar astazi pur si simplu s-a intimplat sa beau o cinzeaca. Zilele acestea am auzit ca mierea de sulfina (nu barbu) ar fi recomandata pentru cei cu diabet, asta pe linga merele reinette de Canada (nu mi s-au copt anul acesta! nu a fost caldura destula).

      • Cârcotaşu spune:

        Din câte cunosc, mierea de orice fel, fie ea şi de sulfină, îmi e interzisă, la fel ca şi zahărul. Folosesc zahăr de mesteacăn, numitul Xilitol şi i-am descoperit nemaipomenitele calităţi pentru protecţia danturii. Asta-i chestia cu „fiecare rău are şi-un bine”!

      • dlnimeni spune:

        Chestia cu mierea de sulfina am aflat-o recent de la o doamna vinzatoare de miere facuta de la albinele proprii. E grozav ca puteti totusi minca dulce. Multa, multa sanatate!

      • Cârcotaşu spune:

        Ce să facă şi ei, săracii, trebuie să-şi laude marfa. Altfel mierea, din orice floare ar proveni, conţine zahăr la greu. Nici vorbă să poată fi indicată la diabet.
        Dulce doar la cafea, un ceai, că la 65 lei/kg, zahărul ăsta nu prea te-ndeamnă să faci altceva cu el.
        Mulţumesc pentru urări, vă doresc aşijderea!

      • dlnimeni spune:

        Ii voi spune respectivei doamne, atunci cind o voi revedea, sa nu mai recomande mierea de sulfina pentru diabet.

      • Cârcotaşu spune:

        Cred că nu are rost. N-o veţi face decât să se uite urât la dv. La ce-ar folosi?

      • dlnimeni spune:

        Stiu sa spun astfel de lucruri vanzatoarelor fara sa se supere. Si oricum am de gind sa cumpar, pentru testare proprie, un borcanel cu miere de sulfina ( am citit despre suflfina ca are efecte interesante), asa ca nu va indura observatia pe gratis.

    • Cârcotaşu spune:

      Sorry, da’ din articolul linkuit nu se înţelege prea clar ce vor cele două doamne precum şi alţii, în contra României. Că după 2W au urmat naţionalizări e clar, că acum se cer restituiri şi că legislaţia e diferită în fieş’care fostă ţară comunistă, iarăşi e clar. Eu subliniam prostia românească în numele căreia se restituie totul de la Ştefan cel Mare încoace. De unde şi negarea istoriei, dar şi a vorbei bătrânului, aia cu Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor… aiurea, sau mai binezis adevărat c-o mică modificare, în loc de „voştri”=”mei”. Da’ ş-acilea e îndoielnic că ăştia care revendică or fi chiar urmaşii lui, că doar falsu-i la mare cinste!
      Şi io iarăşi nu-nţeleg: de ce să se restituie de la Ştefan cel mare? Păi nu era normal să ne gândim şi la Burebista?

      • Ghita Bizonu' spune:

        A se vedea ce zic alte state. Numa noi „in integrum”.

  4. Emil Vulcanescu spune:

    Sa fii Iubit …! ! !
    SI
    Noapte Buna !

    P.S. Am si eu niste „pamant” laga Cluj unde este ca ” E ” mai multe gaze si petrol si crede-ma ca ma astept sa fiu expropriat in ” interesul ” Statului Roman
    in favoarea companiei Shell.
    Sunt prea mic sa ma pot lupta cu Dracii Astia !
    SI
    Sunt si un Mare Pacatos !
    Multa Sanatate I ti Doresc ! .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s