Pentru cei care încă dezbat rezultatul alegerilor acum e la ordinea zilei isteria, nestinsă încă, a alergiei la Ponta. Nu s-a terminat bine tema cu UDMR-u’ că o nouă pleaşcă a venit odată cu semnarea „Actului coabitării”. Şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi… probabil că va mai continua vreo săptămână, din ce în ce mai stins, dacă între timp nu apare altceva, f’un alt semn al „cârdăşiei” Ponta-Băsescu. După cum ziceam mai acu’ ceva vreme, poporu’ vrea sânge pe pereţi şi nu împăcări pe care le califică imediat ca „pupat piaţa endependenţii”.
Pentru alţii, din cei pentru care politica, odată ce-au avut loc alegerile, şi-a pierdut atractivitatea, ca să nu fie atmosfera prea monotonă, au luat la dezbatere un subiect mai „subţire” şi deci de bon ton: anunţata apocalipsă. Dă bine să vorbeşti despre călindaru’ maiaş, deşi nu ştie nimeni ce-i cu el şi de ce se termină iremediabil!! Mai o remarcă fină despre timp ca o categorie filozofică, mai un… ou sont les neiges d’antărţ cu un ton melancolic şi-o privire pierdută. Bineînţeles, ăştia evită să fie luaţi în balon, cică ei discută subiectul la caterincă, aşaaa, din plictiseală, că ş-aşa n-au altceva mai bun de făcut deşi ascultându-le peroraţia e clar că le cam tremură budigăii.
Unii, mai mucaliţi (chiar nevinovaţi, fără voie), au şi ei contribuţia lor la eveniment. Auzi pe la o aglomeraţie: Dragă, ce-ţi ia tipu’ de apocalipsă? 😯 Sau: hai dom-le s-o facem lată de apocalipsă! 😆 Ce mă miră e că pe acolo, pe la hipermarketuri nu i-a venit nimănui ideea de o promoţie, ceva…
Acu’ io ce să mai zic?
Păi o să vă urez Un Crăciun Fericit tuturor celor ce daţi pe aci!
Da’ poate ne mai vedem până atunci, doar să treacă, mâine, apocalipsa!
PS – Se zice că aceasta ar fi a 183 prevestire a apocalipsei. Dacă facem un calcul 2012:183=10,99 ani scurşi între două prevestiri. Parcă ultima fusese pentru anul 2000! Se verifică şi intervalul apariţiei. 😯
PPS – Despre Apocalipsă a scris şi Cristian Tudor Popescu. WOW, ce mai tropăim! 😆
EXCELENTA POSTAREA !!! Iar chestia cu „- Ce-mi iei de …Apocalipsa ” este…piramidala !!! Da-mi voie sa te corectez referitor la ” pupat piata …endependentii ” . Citatul corect este : ” PUPAT DOS PIATA ENDEPENDENTII ” fiind totusi sigur , ca stiai asta .Iti urez la randu-mi un Craciun fericit . si pentru a fi in „ton”….O APOCALIPSA …CAT MAI LINISTITA !Fireste „urarea din urma ” este valabila si pentru cei ce-ti viziteza blogul .
@ Mariane,
Merci de aprecierea prin care mă obligi să-ţi doresc şi o apocalipsă fericită, ţie, da şi tuturor românilor
Salut, Florine! Poate că n-ai văzut reclama „Metro”. Speculează din plin „fenomenul”.
Mai vorbim , după. Crăciun fericit ţie, familiei şi celor care te vizitează pe aici!
@ Victor,
Păi n-am văzut-o, da’ dacă e, e!
Şi ţie aşijderea, alles gute!