Ai avut dreptate, da’ la ce ţi-a folosit?

Cică „Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a adoptat pe 14 decembrie 2012 avizul prin care se arată că măsurile luate de Parlamentul și Guvernul României în ceea ce privește referendumul din această vară au fost în conformitate cu principiile constituționale și statul de drept.”
Comisia asta e mai cunoscută ca fiind numită „Comisia de la Veneţia”
Din această rezoluţie decurge valabilitatea tuturor măsurilor legislative luate de guvernul Ponta, respectiv Parlamentul României, inclusiv Ordonanţa de Urgenţă pentru amendarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, da’ şi Ordonanţa de Urgenţă pentru amendarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea referendumului.
Cu alte cuvinte Băsescu şi gaşca au mâncat „borş” cu „lovitura de stat”, cu subminarea statului de drept. Acelaşi meniu, cu „borş” preparat de Monica, au servit m-me Merkel, cu toată gaşca, începând cu Barroso, Viviane Reding, şi cine-a mai poftit cu ocazia referendumului. A, şi să nu cumva s-o uităm pe Hillary şi pe mesageru’ ei, Philip Gordon, pofticioşii de dincolo de gârlă.
Toţi au mâncat cu polonicu.
USL-u’ a avut dreptate, cum dreptate au avut şi cei 7,4 milioane de români, da’ degeaba.
Printre propunerile Comisiei, în ceea ce priveşte modificarea constituţiei, e una tare: cică dacă se va menţine posibilitatea destituirii preşedintelui, aceasta să fie, în faza suspendării de competenţa parlamentului (zât CCR!), iar destituirea să se facă nu prin referendum ( 😯 ) ci pe cale judecătorească!, în justiţie carevasăzică!
Iu-hu!
Şi altă modificare propusă, în ceea ce priveşte delimitarea clară a competenţelor Preşedintelui şi ale Prim-ministrului în ceea ce priveşte politica externă….
I-auzi ia!

Această intrare a fost publicată în Ei şi!?.

11 comentarii la “Ai avut dreptate, da’ la ce ţi-a folosit?

  1. Marian spune:

    Ai uitat sa-l pomenesti si pe Gitestein prietene, ai uitat de Gitestein !!!Adica ai uitat de ” ochii si urechile ” dar mai ales ” portavocea” lui Obama . Cu este posibil ? Deci astia de la Venetia …ne vor da ceva ” despagubiri ” …cel putin morale pentru faptul ca l-au inscaunat pe post de guvernator pe Basescu pana la sfarsitul mandatului ca….nu cred ca va mai risca o noua suspendare , un nou referendum ?!

    • Cârcotaşu spune:

      @ Marian,
      Ai dreptate dom-le, nici io nu ştiu cum de-am uitat de el. Merci, că mi-ai atras atenţia. M-am corectat!
      Păi despăgubirile morale ni le-au şi dat. Au zis c-am avut dreptate şi gata. Ce, n-ai mai văzut din ăia care-au murit, cum se zice, cu dreptatea-n braţe?

  2. shogunu' spune:

    Şi care instanţă să-şi dea verdictul pentru demitere?
    Io propun să fie judecătoria din Sălişte sau din Avrig, da’ hotărîrea să fie definitivă şi irevocabilă, fără altă cale de apel!
    Banzai!

  3. Ghita Bizonu' spune:

    Da? Ai auzit de unu Ionita Sorin „societate in civol”? El targe concluzia : „Comisia de la Veneţia a decis: astă vară a fost puci” Ptr inteaga scalambaiala http://www.contributors.ro/administratie/venetia/
    Da numa duopa ce se iau pasteilele ptr tensiune si nervi!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s