Bătu-l-ar norocu’ de mandat!


Chiar şi băsiştii cei înfocaţi se-ntreabă ce-i cu prelungirea (a cât-a?) mandatului lui Daniel Morar, cu încă 6 luni, în funcţia de şef al DNA-ului.
Că doar s-a anunţat sec, vineri, că mandatul lui Daniel Morar la conducerea DNA se prelungeşte cu 6 luni. Nici baschetbalistei nu i-a venit să creadă chestia asta, da’ i-a dat drumu’. Vor veni unii să-ntrebe pe ce mă bazez când spun că nici Codruţei nu i-a venit să creadă şi io doar o să le zic că încă din 18 iulie, cu 9 zile înainte, „înălţimea-sa” a anunţat că, îl va delega tot pe Daniel Morar pe funcţia de procuror şef al DNA, dacă “nu apare niciun fel de propunere sau nu e numită altă persoană”.
Sigur „felul ăla de propunere de numire” trebuia s-o facă cineva. Cine? La modă e Ghici, ghicitoarea mea! Ministrul justiţiei, dom’le, el trebuia să propună pe cineva spre a fi numit pe funcţie. Cine-i ministrul justiţiei? Păi cine altul decât Titus Corlăţean? Şi ce z’se ‘mnealui? Păi ‘mnealui z’se, imediat, pe data de 19 iulie, că: numirea procurorului şef al DNA trebuie făcută într-o perioadă de calm, de pace, iar în condiţiile în care vremurile sunt “prea fierbinţi”, orice propunere avansată acum va produce scandal, va fi contestată.
Aşa că n-a mai făcut-o, a lăsat-o aşa cum a căzut.
Mda! Sigur, asta fiind părerea domniei sale sau măcar a f’unui consilier de-al domniei sale, iute adoptată, pe principiu’ dacă toţi politicienii sunt o apă ş-un pământ, de ce să-i mai schimbăm? îl lăsăm p-ăsta încă 6 luni, că ce puii noştri mai contează?
Bine-bine, acu’ e şi asta o posibilitate, da’ sigur mai erau şi altele, da’ vezi bine că ştie toată lumea că ăla de nu face nimic nici critici nu are! Ş-atunci de ce să nu-l lăsăm în durerea lui?
Păi cum să-l las, că nimuricu’ ăsta tocmai ce-a zălogit 6 luni din activitatea de-acu’ încolo a guvernului. Tocmai ce l-a lăsat pe Băsescu să dicteze la DNA, că vorba aia, dacă tot îl suspendarăm, de ce să-i mai schimbăm şi omu’ de la DNA, lasă-l să-i dea ordine şi când o locui în Mihăileanu! Că doar noi nu suntem ca ei, ce puii mei?
Cam pe acelaşi ton pe care altu’, unu’ Rus cică-l cheamă, tocmai susţinea că referendumu’ trebuie cântărit după listele electorale ale lui Băsescu, vine şi Corlăţean să ne spună să-l lăsăm pe Morar şef la puşcărie, că aşa crede el că-i bine. Ei, nu-i de loc bine coane Corlăţean, tocmai ce-ţi înjuraşi de mamă electoratu’ lu tălică (a lu’ USL carevasăzică), care numără zilele până la debăsificarea finală, numa’ ca să nu te critice ăla băsist, că-ndrăzneşti să te iei de oamenii lu’ Băse!
Aferim, coane Corlăţean, tocmai ne-ai mai dat de urmărit un destin, al lu’ matale, în legătură cu zilele pe care le vom număra, până la plecarea ta acasă!! Din păcate, înainte de a asista la debăsificare, urmărim în direct băsificarea guvernului Ponta… Ioan Rus, Titus Corlăţean… Care urmează?
Că altfel sigur, mai greşeşte omu’! Da’ cum dracu’ se face că nu greşeşte niciunu’ să facă ce trebuie?
Că sigur, primu’ ministru e la plajă, cu famelia! Ce, mai are f’o treabă? Că doar ultima oară-l văzusem când votase la referendum, pe la cinci dup-amiază… de ne-a fost exemplu!!!

Câââââţi?


N-a stat nimeni, până acu’, să socotească şi să ne spună nouă cam câţi oameni l-au speriat pe Ceauşescu şi l-au făcut să fugă cu elicopterul de pe clădirea CC-ului. Poate că ar exista date despre numărul celor adunaţi, cu o zi înainte, la celebrul miting, ultimul la care-a apucat dictatorul să promită încă 100 de lei la salarii. Acolo a fost chestie organizată, ar fi trebuit să se ştie câţi bucureşteni au fost „mobilizaţi”. Să fi fost 50.000? Nu se poate şti. Nici „experimentaţii” apreciatori din zilele noastre, cei ce-ţi spun fără să clipească câte suflete participă la o demonstraţie, umplu o piaţă sau o stradă nu pot să spună câţi oameni au ieşit în dimineaţa zilei de 22 decembrie şi l-au alungat pe cel care nu mai era de suportat în fruntea statului.
În anii trecuţi, când a trecut aşa, o boare de proteste prin ţară, când se strângeau manifestanţi de umpleau locul în faţa guvernului, nişte „apreciatori” numărau rapid 3-5 mii de demonstranţi şi se arătau dezamăgiţi că nu pot număra sute de mii, zicând: numai atâţia aţi reuşit să adunaţi??!
Prin iarnă, când au început demonstranţii de prin toată ţara să strige „Jos Băsescu!”, şi la 15 grade minus, tot nişte apreciatori spuneau că-s prea puţini demonstranţi ca să-l impresioneze pe Băse!
Acu’, la referendum, 7.500.000 au demonstrat că nu-l mai vor pe Băsescu şi „preşedintele ales” declară că a câştigat referendumu’. Da’ nu numai atât, sunt o gaşcă, toţi portocaliii, care susţin inepţia asta.
Păi măi, mânca-v-ar neica, să muriţi în puşcărie, voi chiar vreţi s-aveţi şapte milioane cinci sute de mii de români sub ferestre, care să vă „spună” că sunteţi tâmpiţi? Doar aşa aţi înţelege??