Lume, lume, numai mâine mai e o reprezentaţie!


La şedinţa comună a celor două camere ale parlamentului, spre surpriza multora, Băsescu şi-a anunţat participarea şi nu numai atât, chiar a participat.
A participat pentru a face el ce ştie mai bine, circ. Sigur, era de aşteptat. Ce a surprins, dar nu foarte mult, a fost că şi-a exprimat dorinţa de a participa la şedinţa de mâine, când în mod normal se dezbate textul propunerii de suspendare, dezbatere urmată de votul în plen.
Băsescu a declarat că nu va ataca astăzi documentul, pe motiv că n-a avut timp să-l studieze!!, Dar că vrea să participe şi la şedinţa de mâine, să combată pe măsură ce se vor ridica problemele în şedinţă! Adică bey, fiţuica asta n-are valoare. Ce să mă obosesc io s-o citesc, chemaţi-mă şi mâine, atunci când va fi să pot da peste bot direct celor ce se vor lua de viaţa mea.
Pe urmă a lansat o diversiune, cum bine îi stă, cea cu „propunerea” ca la referendumul ce va avea loc (nu se îndoieşte că va fi suspendat), să se introducă şi o întrebare referitoare la marota lui, aceea cu modificarea constituţiei în sensul unui parlament unicameral. Probabil printre susţinătorii săi se vor găsi mulţi susţinători ai acestei prostii, dar e surprinzător că poate spera să se găsească vreun prost, la un oarecare nivel de decizie, care să pună botu’ la aşa o tâmpenie, care-ar ridica obligatoriu pragul adoptării rezultatelor referendumului la 50%+1 din electorat.
Altfel, PDL-ul s-a mulţumit să testeze coaliţia, să realizeze susţinerea pe care o va avea procedura de suspendare, ocazie cu care s-a dat în spectacol Mircea Toader, care simulând (?!) o criză de isterie şi-a arătat supărarea că preşedintele şedinţei, dl Zgonea, nu a dat curs cererii „de procedură”, adică vot nominal. De ce vot nominal? Păi să vadă toată PDL-imea cine va vota pentru suspendare, eventual să mai poată face scandal, presiuni împotriva unora care le-au scăpat din…! Surprinzător, dl Zgonea nu l-a pus la punct pe dl Toader cum ar fi meritat-o, cu atât mai mult cu cât PDL-ul nu a votat nici măcar propunerile făcute de Ioan Oltean referitoare la înfiinţarea comisiei care să motiveze competent suspendarea preşedintelui, şi la termenul la care i s-a solicitat CCR să se pronunţe. Toate propunerile au fost votate, una cu 19 voturi împotrivă (ăsta nu era PDL-ul), respectiv cu 1 vot abţinere. Evident PDL-ul a primit ordine clare să nu voteze! Va fi şi mâine la fel?