Comici vestiţi ai… politicii băsiste!

Azi, Vasile Blaga, noul preşedinte ales al PDL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, că a fost felicitat telefonic de premierul Victor Ponta, însă a precizat că democrat-liberalii nu vor colabora cu USL câtă vreme această formaţiune încearcă să confişte statul, notează Mediafax.

Aşa este, Vasile Blaga pune astfel la punct USL-ul care se milogea la uşa PDL-ului după colaborarea „competenţilor” din PDL. 😆 😆 😆

Publicitate
Această intrare a fost publicată în Una-Alta.

10 comentarii la “Comici vestiţi ai… politicii băsiste!

  1. dlnimeni spune:

    Nu cred ca dl Blaga este un comic, mai degraba un personaj care evolueaza si el intr-un joc care nu este al lui. Altfel in ceea ce priveste exprimarile si intelesul, putem discuta. Cum statul fusese deja conficat de PDL, intelesul vorbelor dlui Blaga nu poate fi decit acela ca, prin confiscarea uselista, intelege eliberarea statului de sub confiscarea pedelista. Lucrurile se complica si mai tare datorita faptului ca dl Blaga este doar in aparenta un ne-suporter prezidential; in fapt, el asculta de dl Basescu, desigur nu in termenii cu care ne-am obisnuit la dl Boc. Sa retinem si ineditul situatiei: dl Blaga nu este sunat de presedinte (de ce sa il fi sunat? stia dinainte si, probabil, facusera impreuna lista votatilor la conventie), in schimb este sunat de dl Ponta care, dorind sa introduca o doza de politete in viata politica, risca sa mai primeasca una peste mina cu care a ridicat telefonul.

    • Cârcotaşu spune:

      @ dl Nimeni,
      Orice-aţi spune, mie mi se pare nebunesc de comic refuzul de „colaborare” cu USL-ul, singurul lucru care este sigur, a fost exclus din start de către liderii USL. Cu alte cuvinte refuză ceea ce nimănui nu i-a dat prin cap să-i ofere! 😆 😆

      • dlnimeni spune:

        Dl Blaga nu este totusi dl Berceanu, asa incit in declaratia care va amuza trebuie gasit simburele. „Colaborare” nu inseamna participare la guvernare. Este o declaratie de pozitionare, in care gasesc urmatoarele semnificatii: 1. ceea ce am scris anterior, pedeleul nu discuta cu useleul daca ii sunt dati oamenii afara. Cu alte vorbe, dl Blaga ar dori ca dl Ponta sa guverneze cu oamenii pedeleului. 2.Dl Blaga ne anunta ca pedeleul, in urmatoarea perioada, nu va fi vioara intii a opozitiei la usele, pozitial pe care se situeaza dl Blaga nefiind una de adversitate politica, ci de necolaborare, in sensul ca pedeleul va colabora cu altcineva. Acel altcineva ar urma, sa fie, probabil, dl Ungureanu si partidul ungurenilor. 3. Dl Blaga se simte totusi vulnerabil in calitate de sef de partid , fata de eventuale anchete interne referitoare la diverse ministere si cred ca nu se simte bine nici daca cineva incearca sa afle ce meniu mincat trei fruntasi pedelisti la ministerul de interne in 2009. O ia un pic cu duhul blindetii, pastreaza si o asa-zisa distanta fata de Cotroceni, pe care analizorii de nuante politice ne-o vor indica, in realitate dl Blaga va merge cu dl Basescu iar daca nu atunci va avea cine sa il impinga de la spate.

      • Cârcotaşu spune:

        @ dl Nimeni,
        Veţi putea să mă iertaţi că am încercat să evidenţiez umorul din declaraţia sforăitoare a lui Blaga?
        Asta mi l-a făcut interesant. Altfel nu dau doi bani pe domnia sa şi pe declaraţiile sale. Încă odată vă rog să mă scuzaţi!

      • dlnimeni spune:

        Cum adica, voi putea sa va iert? Ba da, doi bani trebuie sa dati. Cu stima.

      • Cârcotaşu spune:

        @ dl Nimeni,
        Sorry, da’ n-am mărunt şi cum ar fi culmea să dau ciubuc pe Blaga, rămâne cum am stabilit, nu dau doi bani! 😆

      • dlnimeni spune:

        Inteleg ca un ban ati da, poate un ban jumate ( mai tineti minte titlul Luna si doi bani jumate?).

  2. Milucu spune:

    No aiasta nu-i comicarie !
    Cea mai mare COMICARIE ar fi ca deputatii si senatorii PDL sa voteze suspendarea lu’ Ochila alaturandu-se celor de la USL .

    • Cârcotaşu spune:

      @ Milucu,
      Dom-le, tomna’ că asta cu votatu’ pentru suspendare n-ar fi chiar aşa o comicărie, că ştiu io pe câţiva, destui, care dacă n-ar fi frica…! :mrgreen:

      • Milucu spune:

        Daca votul este secret cu bile o sa se „minuneze” Ochila Lat-Lungila de la Cotroceni cati din parlament nu-l mai doresc.
        Sanatate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s