Ce nu credeam să apuc să văd, pe Băsescu sacrificându-şi cea mai mare plăcere pentru binele poporului, a ţărişoarei noastre!
La depunerea jurământului de către guvernul Ponta, acţiune prezentată şi ca ademenire a imaturului Ponta să-şi rupă gâtul, animalul politic care este, Băsescu evident (da’ cine credeaţi?), a suportat cu eroism lunga ceremonie, la finalul căreia toţi se aşteptau la obişnuita (în asemenea ocazii) cupă cu şampanie. Ştiut fiind că acesta este punctul din protocol în care preşedintele se însufleţeşte brusc, nu mică mi-a fost mirarea când l-am auzit spunându-i lui Ponta că „n-am şampanie!” În aşa situaţie de criză, în care a cerut tuturor să strângă cureaua, unora cu 25%, altora cu slujba, el, preşedintele nostru, ne face dovada modului extrem în care înţelege să-şi impună austeritatea. Ce-i cu obiceiul ăla, să dai la 200 de indivizi să bea şampanie? Câte sticle se risipesc? Şi mai ales că obiceiu’ ăsta prost e să-ţi moi numai buzele în cupă, după care s-o laşi jos. Ce ştie ţăranu’? Să strice orzu’ pe gâşte? Stop risipei!
PS. De fapt gestul vrea să semnifice supremul dispreţ pe care-l putea arăta cuiva. Refuzul de a ciocni o cupă cu ocazia evenimentului arată de fapt dorinţa sa ca acesta să fie sortit eşecului!
PPS. Nicio grijă, după ce toţi au plecat, în biroul lui îl aştepta sticla de whisky şi nelipsitele cuburi de gheaţă în cantitate suficientă.
Spus aşa, fără ocol,
este vorba de dispreţ.
Nu pune pe Ponta preţ,
nici măcar pe protocol.
Revenind la subiect,
Băse a fost incorect:
Vrea să-l credem abstinent
Da’ de-al dracu-i… monument!
😀 Cât de mult de muncă vor acea culegătorii de folclor pentru a studia versurile despre „omul din topor”… 😀
@ Bibliotecaru,
Eşti dator a citi asta: https://numarareainversa.wordpress.com/2012/04/27/na-ca-s-a-putut/#comment-649 . după ce-ai făcut-o putem avea discuţii pe alte teme. Pân-atunci, ia un liber!
Dacă sunt dator, atunci e musai… 😀
@ Bibliotecaru,
Fiecare cu libertatea lui!
Unui neam prost, chiar dacă se simte jignit, tot îi miros picioarele!
Sigur, nici o problemă.
Nu apreciez pe cei ce cenzurează mesaje civilizate, dar este dreptul domniei voastre.
Eu nu am încercat să vă atac, deşi ştiu că aceasta este părerea domniei voastre… dar nici nu pot să vă dau dreptate în ceea ce spuneţi despre politică doar pentru a vă face plăcere, pentru că mâine sau poimâine vine cineva şi-mi reproşează că am fost de acord cu domnia voastră în ceea ce spuneţi.
Cât despre mirositul picioarelor… De când visez să-mi găsesc un mic loc undeva în satele părăsite ale României să pot merge desculţ pe uliţă. 😀
Prin cenzurare înţeleg că nu mai doriţi să scriu pe blogul dumneavoastră. Poate ne vom mai citi pe alte bloguri atunci. O seară plăcută în continuare!
@ Bibliotecaru,
Domnule, de-nţeles înţelege fiecare ce vrea, dar mai ales cât îl duce capul. Nu, nu este vorba să fie toată lumea de acord cu mine, dar nu-mi poate nimeni lua dreptul de-a opri de la publicare, pe blogul meu, a mesajelor jignitoare. Dacă pentru domniata să faci pe cineva măgar e cuvânt de laudă, mă rog, nu te-mpiedică nimeni ca pe blogul dumitale să-i cultivi pe cei care te consideră ca atare. Din fericire nu eşti în măsură să-mi impui mie o asemenea conduită.
Cât despre cenzură, să lăsăm lozincile, mai e puţin şi mă dai pe mâna lu’ CNSAS. Dovedeşte 7 ani de-acasă şi n-o să te „cenzureze” nimeni.
INCENDIAR ! UN ZIARIST AMERICAN CERE DEMISIA AMBASADORULUI SUA DIN ROMANIA. ! FACE RASPUNZATOARE ADMINISTRATIA OBAMA DE MOARTEA SOLDATILOR ROMANI IN AFGANISTAN !
Ambasada SUA- Bucuresti
Ambasador
RUSINE DOMNULE AMBASADOR SUA !
Faptul ca soldatii romani sunt trimisi cu bocancii rupti in Afganistan fara tehnologia sau pregatirea necesara …..este si raspunderea aliatilor americani. De altfel a obliga pe romani sa cumpere avioane de la fier vechi in plina criza economica este o rusine.
Am trimis o scrisoare presedintelui Obama pe aceasta tema.
Va fac raspunzator moral pentru moartea tinerilor romani si va cer….demisia !
Românii i-au aşteptat mulţi ani pe americani. Acum îşi doresc să plece. Comportarea reprezentanţilor diplomatici ai S.U.A. la Bucureşti, şi în special a dvs. , a contribuit la această stare de spirit. Atitudinea împotriva intereselor românilor de rînd contribuie la exacerbarea antiamericanismului şi a antisemitismului. Preşedintele Traian Băsescu a declarat război poporului român şi dvs. îl sprijiniţi aproape necondiţionat. Ruşine, domnule ambasador! Este cazul şi momentul să vă daţi demisia!
Sînt cetăţean al Statelor Unite, ţara care rămîne o ultimă speranţă pe acest pămînt. Comportamentul dvs. le răpeşte acestă speranţă cetăţenilor României. Am votat pentru Barak Obama, un om care promite demnitate şi o viaţă mai bună nu numai americanilor, ci şi românilor. Ce demnitate au aceştia din urmă, care au ajuns cerşetori în propria lor ţară? Plecaţi, domnule ambasador! Faceţi de ruşine America! Este momentul să vă daţi demisia!
Sînt cineast şi ziarist. Am văzut la Televiziune un cunoscut actor de la Teatrul Naţional din Bucureşti, care este muritor de foame. Statele Unite ajută şi vor ajuta asemenea oameni. Dvs., în loc să-i aplaudaţi pe artişti, îi aplaudaţi pe cei care îi fac să moară de foame.
Ruşine! Este cazul să plecaţi şi să lăsaţi locul unui trimis diplomatic al Washingtonului care să reprezinte o naţiune plină de umanitate, un model pentru întreg mapamondul, o naţiune şi un experiment unice în Istorie. Este cazul să vă daţi demisia, domnule ambasador!
Am ajuns în America printr-o scrisoare a preşedintelui Jimmy Carter către Nicolae Ceauşescu. Acea scrisoare mi-a salvat viaţa. Am fost acuzat de trimiterea unui material filmat despre dictator în S.U.A. Am trăit „visul american ” şi sînt mîndru că sînt cetăţean al Statelor Unite. Dar nu uit de unde am plecat, cum faceţi dvs.
Am trimis aceste rînduri preşedintelui Obama şi membrilor nou aleşi ai Congresului S.U.A. Plecaţi, domnule ambasador, pînă nu veţi fi trimis acasă de alţii! Românii i-au aşteptat pe americani şi sper ca, după plecarea dvs., visul lor să se împlinească, de data aceasta cu adevărat. Domnule ambasador, vă rog să vă daţi demisia!
ROBERT HORVATH DEVA, cineast, preşedintele DEVARTES FILM INTERNATIONAL.
(New York – Tokyo)
Bibliotecaru, la Bibliotecă. S-a deschis, şi are aer condiţionat. În plus, nicio cenzură!
Cred ca problema nu e atit a dlui Basescu, care nu este la primul gest de acest fel, cit de incapacitatea opozantilor de a se comporta pe masura, desigur asta neinsemnind grosolanie.
@ Dl Nimeni,
Scuze, da’ a se comporta pe măsură, în cazul de faţă, ar fi însemnat ca Ponta să-i răspundă: Nicio problemă şefu’, am adus noi! Matale scoate cupele că-i rezolvată!
Nu era singurul raspuns posibil.
@ Dl Nimeni,
Evident că nu era singurul răspuns posibil, dar era cel mai potrivit. Din păcate, ca să fii în măsură să dai un răspuns, trebuie să fii pe fază, în cazul de faţă ar fi trebuit ca cineva să fi anticipat mitocănia comisă, ceea ce mi se pare imposibil. Sigur, a discuta despre ce-ar fi putut face Ponta, la nivel anecdotic, e una, dar a vorbi despre „incapacitatea opozanţilor de a se comporta pe măsură”, ca reproş, mi se pare cam tare. Nu credeţi?