Alt update la Ţara ca o marfă! (2)

La 30 martie, cînd scriam primul articol din „Ţara ca o marfă”, nu aveam cunoştinţă de ulterioare apariţii în presă a unor păreri similare cu mai multă acoperire din partea unor oameni competenţi în domeniu. S-a întâmplat să apară şi s-a întâmplat să le reiau aici, ceea ce voi face şi azi.
Sigur, se va găsi cineva să spună că nu era cazul, că-n Săptămâna Mare nu se cade, e timpul să fim buni, să gândim frumos, să postim spiritual. Eu unul nu-mi permit însă ca nici măcar pentru un moment să fiu fraier, să mă las furat sau cine ştie, omorât, pe acest considerent. Ca atare, viaţa continuă şi cu bune şi cu rele.
La materialul ce va urma, o mică introducere:
Atunci când un serviciu de informaţii îl recrutează pe X, o face pentru că acel X reprezintă un obiectiv ce prezintă interes. Ori acel cineva, prin natura profesiei, deţine nişte posibilităţi ce interesează, utilizabile, ori prezintă posibilitatea, prin sprijinul ce i se poate acorda, să poată promova într-o poziţie ce va putea fi folosită în interesul dorit, de serviciul respectiv. Apoi se pune problema posibilităţilor de a-i asigura o platformă materială pe care acesta s-o poată folosi. Aici ar fi o problemă. Când un om cu o existenţă normală accede la o situaţie materială superioară, chestia bate la ochi şi e un semnal clar că „se întâmplă ceva”, de cele mai multe ori necurat. De cele mai multe ori „obiectivul” e nevoit să nu-şi folosească noile resurse materiale, multă vreme, fie până ce „câştigă la LOTO”, are succes într-o afacere şi, ce să vezi, se-mbogăţeşte, fie până la „retragerea” din activitatea pentru care a fost recrutat. Când ţie, serviciu recrutor, ţi se iveştea „pleaşca” să dai peste o ţară în care nu există nimeni care să se-ntrebe cum mama dracului se face că o multinaţională petrolieră îţi angajează nevasta pentru 7.000 de € pe lună pentru c-ar fi, vezi Doamne, un medic anestezist bun, chiar dacă n-a auzit mapamondul de ea, se cheamă că serviciul în cauză e norocos să cheltuiască chiar foarte puţin cu acel X în cauză şi să beneficieze de servicii aproape gratuite. Sper că înţelege toată lumea cum devine cu acea promovare impresionantă a lui MRU, cum se face că pentru aşa „mireasă” a venit prinţul pe cal alb. Mai departe să citim ce spune dl. Aurel I. Rogojan* într-un articol publicat în Cotidianul din 6 aprilie crt.

Mihai Răzvan Ungureanu şi serviciile secrete străine**

de Aurel I. Rogojan

După 1989, în România a intrat foarte repede în circulaţie un nou tip de paşaport. Cel mai tare paşaport. Paşaportul de agent al unui sau mai multor servicii secrete ale noilor stăpâni ai lumii.

Un evreu româno-american, convertit la catolicism, mi-a învederat că sunt şi voi rămâne o persoană nefrecventabilă dacă nu mă hotărăsc să ma salvez în barca pescarului ce mi-a ieşit în cale, in sua personna. Osârdia unora, dar şi a altora, cu aceeaşi origine ideologică, chiar dacă roza vânturilor i-a împrăştiat pe toate punctele cardinale ale mapamondului, de-a mă damnatiza, având ca laitmotiv nişte realităţi obiective de notorietate generală, întotdeauna demn asumate, circumscrise faptului de a fi fost şi rămas în serviciul patriei mele ca ofiţer al securităţii statului şi naţiunii române, îmi reaminteşte, de fiecare dată când sunt luat în seamă, de vorbele pescarului. Asta, fiindcă cei care văd şi simt o ameninţare periculoasă pentru liniştea lor în exercitarea, din partea-mi, a dreptului prevăzut de celebrul Articol 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sunt în barca pe care am refuzat-o. Şi nu am refuzat-o fiindcă este prea slabă în faţa furtunilor care ne aşteaptă, ci fiindcă este o barcă mereu rătăcitoare prin ceţurile tărâmurilor ostile sufletului românesc.

Şi totuşi, nu puţini români de seamă, prin demnităţile înalte, dar temporar deţinute, în virtutea naivităţii şi bunei noastre credinţe, plătesc cu averea României preţul câte unui bilet de clasa a treia pentru a se putea urca şi ei în barca pescarului.
De trei luni şi mai bine, tot felul de voci “din public” transmit unele supoziţii, altele aparente neprobate încă, în legătură cu interesele străine reprezentate de cetăţeanul Mihai – Răzvan Ungureanu, primul dintre miniştrii Guvernului României.
Locotent-colonelul (retragere) Nicolae Ulieriu, fost şef al Biroului [ulterior Sectorul] de Presă al Serviciului Român de Informaţii, este şi el unul dintre cei care au afirmat, cu subiect şi predicat, că prim-ministrul a avut şi ar avea o relaţie specială cu un anumit serviciu străin. Domnul Ulieriu nu poartă decât vorbele auzite la ultimul său loc de muncă.

Mai recent, senatorul Daniel Savu, colonel SRI în rezervă, membru al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, a săvârşit şi Domnia Sa o afirmaţie cu acelaşi fond. Calitatea de membru al comisiei parlamentare de control a SRI [deţinătorul competenţei generale de contraspionaj] dă afirmaţiei domnului senator nu numai greutate, dar şi alte conotaţii. Se ştie şi nu numai că se acceptă, dar ar putea fi şi o condiţie. Nu ar fi nici primul, dar nici ultimul caz.

Întâmplător sau nu, apariţia şi ascensiunea cetăţeanului Mihai-Răzvan Ungureanu în viaţa publică nu mi-au rămas neobservate. El a căpătat notorietate publică în prima jumătate a anilor ’90, în urma unui scandal care a implicat Serviciul Român de Informaţii. Scenariul, regia şi producţia sunt un duplicat al scandalului creat în jurul lui Horia-Roman Patapievici, pornindu-se de la o banală investigaţie a căpitanului Soare. În cazul preparatorului universitar Mihai-Răzvan Ungureanu, un alt “căpitan Soare”, [fost corespondent de război pe frontul din Transnistria!] a găsit de cuviinţă să-l viziteze la locul de muncă şi să iniţieze o provocare la colaborare, în opinia lui Mihai Răzvan Ungureanu. În contextul de atunci, simpla prezenţă a unui ofiţer al SRI într-o instituţie publică putea să devină pretext de scandal. Oripilat de gestul reprezentantului autorităţii legitime a statului român, Mihai Răzvan Ungureanu s-a adresat cu proteste vehemente pe la porţi străine, cazul său devenind obiect de studiu în Marea Britanie, este exemplul pe care îl putem demonstra, de pe urma căruia capătă foarte repede o largă notorietate internaţională.
Întâmplător sau nu, de studierea şi expunerea cazului său în Marea Britanie, şi în lume, s-a ocupat Virgil Baleanu [alias Dijmarescu], fost ofiţer, cu gradul de căpitan, în contraspionajul extern al Departamentului Securităţii Statului, care, conform documentelor oficiale, în 1987 a fost condamnat la moarte, în contumacie, pentru săvârşirea infracţiunii de trădare.
Asemenea lui Horia-Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu a început să fie perceput în medii din străinătate, închise “neiniţiaţilor”, ca un tânăr al cărui viitor promite şi în care trebuie învestit.

Colecţia impresionantă de titluri şi funcţii onorifice din CV-ul prim-ministrului în funcţie nu mai lasă loc şi pentru vreo realizare notabilă. Nici nu avea când să valorifice atât de multele investiţii, toate menite a-i stimula neostoita-i sete. De putere şi de bani. Aşa ni-l descriu intimii săi.

Investitorii l-au format ca actor. Adică interpret de roluri. Pentru asta l-au învăţat arta de a minţi şi de a fi impertinent, ca antidot la trac. Independentul Mihai Răzvan Ungureanu recita zilnic pe de rost dezinformările politice elaborate în laboratorul toxic al unui partid iremediabil compromis, pe care îl menţine la putere în numele dorinţei sale patologice de putere.

Primul dintre miniştrii Guvernului României ne minte fără să clipească, cinic şi cu ură, de câte ori ni se adresează. Actele sale de guvernământ sunt nişte ordine străine şi secrete. Secrete pentru a ascunde abuzul, ilegalitatea şi trădarea. Legea naţională română a secretelor de stat interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor de interes public.

Guvernul nu mai comunică nimic din ceea ce face, numai după ce isca vreun scandal. Şi o face aproape în fiecare zi.
Guvernul preferă să ia amploare zvonurile, în loc să ofere informaţiile corecte. Guvernul are sadica plăcere să stea spectator la dezbinările pe care le provoacă şi să ne adâncească disperările.

Când guvernezi netransparent, înşeli, cetăţene Ungureanu! Iar infidelitatea înaltului dregător, înaltă trădare de ţară se cheamă, cetăţene prim-ministru!
* Cine este dl Rogojan? vă las plăcerea să descoperiţi singur!
** Articolul a fost publicat în Cotidianul, aici

13 comentarii la “Alt update la Ţara ca o marfă! (2)

  1. TOP GUN spune:

    TOP GUN
    Carco’,tie si prietenilor acestui blog,Paste fericit,sarbatori minunate,alaturi de cei dragi!

  2. dlnimeni spune:

    Paste Fericit, Carcotasule!

  3. Sibilla spune:

    ХРИСТОС ВОСКРЕСЕ!
    HRISTOS A ÎNVIAT !!

  4. Marcus spune:

    @Carco: din pacate vom afla adevarul peste 50 de ani. Eu am sanse 🙂 , da’ tu?
    sa fii iubit
    marcus

    • Cârcotaşu spune:

      @ Marcus,
      Acu’ depinde ce-nţelegi prin „a afla adevăru'”, că unii nu-l văd nici când le scoate ochii, tot aşteaptă să-l afle de prin ziare sau de pe sticlă! :mrgreen:

  5. dlnimeni spune:

    Interesant articolul din Cotidianul si – recunosc – care ma depaseste. Ceea ce pot sa chibitez, ca pura speculatiune, este ca, daca aluziile din articol sunt adevarate iar serviciul secret strain face cum am citit ca faceau rusii, care ofereau ca rasplata pina la o treime din veniturile normale ale agentului, atunci ar insemna ca, pe undeva, ar mai fi venituri de 20K euro lunar. Ma mai gindesc, tot speculativ, adica fara o baza reala, dar am ca si comparatie practicile unor banci care isi dirijeaza transferurile internationale unel pe la altele, daca nu cumva exista reciprocitati banesti si in aceste sfere: de exemplu, serviciile austriece platesc, printr-o companie, un apropiat al unui sef roman iar serviciul roman plateste, prin reciprocitate, tot printr-o companie, un apropiat al sefului austriecilor. Si uite-asa se stringe prietenia intre popoare. Simple speculatiuni, nimic real, nici o aluzie, orice asemanare cu persoane reale este cu totul intimplatoare.

    • Cârcotaşu spune:

      @ Dl Nimeni,
      Păi în articol nu sunt aluzii, sunt concluzii bazate pe multe informaţii, la rândul lor verificate şi răsverificate. Ruşii nu făceau nimic deosebit, metodele au fost aceleaşi şi pentru KGB ca şi pentru CIA etc. Da, apreciaţi corect, ar mai trebui să fie şi alţi bani, poate 20 K poate mai mulţi, ăştia 7.000 sunt mărunţiş de mers la piaţă. Sigur, cum spuneţi, nu sunt simple speculaţii, nimic ireal, asemănarea cu persoanele reale este cu totul şi cu totul neîntâmplătoare şi… sunt 100% şanse ca totul să fie cât se poate de adevărat!!!

  6. Dă Doamne să cadă azi! Cum cine? Guvernul MRU. La moţiune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s