A meritat Mengele oprobiul la care-a fost supus?


S-ar părea că a fost o victimă. Activitatea lui s-a desfăşurat la nivelul celebrului Auschwitz Birkenau. A rămas în istorie ca medicul care a efectuat experimente pe oameni, în urma cărora mulţi dintre aceştia mureau.
Am trăit şi eu cu impresia că o asemenea bestialitate nu poate fi depăşită, că e maximum ce ar putea suporta oamenii şi umanitatea în general.
Citind însă nişte declaraţii, ale ministrului sănătăţii român, mi-am dat seama că oricând putem învăţa lucruri noi. Ce spune ministrul nostru? Păi ce să spună, spune clar că ministrul sănătăţii, la noi, nu se ocupă cu administrarea sistemului de sănătate în sensul îmbunătăţirii activităţii acestuia, pentru programe de reducere a incidenţei unor boli, sau de eradicarea acestora, cum ar fi mulţi tentaţi să creadă, ci cu reducerea consumului de medicamente şi a cheltuielilor în general!
În justificarea măsurilor preconizate prin introducerea taxei de clawback, cea care alungă importatorii de medicamente, n-are nicio reţinere în a declara:

Mecanismul pe care il propunem in prezent are mai mult efect reglator, controleaza depasirea bugetelor. De exemplu, in ultimul an, in domeniul oncologic, cresterea consumului de medicamente oncologice este de 20%, in timp ce morbiditatea a crescut cu 8%. Noile masuri nu vor afecta direct bolnavul, acesta nu va avea de platit mai mult pentru medicamente.

Observaţi că pe individ nu-l deranjează c-au crescut cheltuielile cu 20%, decât din cauză că morbiditatea n-a fost şi ea pe măsură. Cum adică noi am cheltuit cu 20% mai mult şi n-au murit decât cu 8% mai mulţi? Curat ineficienţă.

Ministrul sanatatii sustine ca in urma acestei masuri este posibil ca „volumul vanzarilor (de medicamente desigur) sa scada pana la optimul necesar”.

Deci semnalul de alarmă tras de medicii oncologi cum că administrarea de citostatice s-a redus cu cca 70% ca urmare a inexistenţei acestora în reţeaua spitalelor din România nici nu e luat în considerare, medicii nu pricep că asta s-a şi urmărit, ăsta a şi fost obiectivul pe care onor ministrul şi l-a propus. Nu spune dl ministru la ce „optim necesar” se referă, dar e de bănuit că e vorba de optimul necesar al ieşirilor din sistem.
Dar staţi aşa, asta nu-i totul. Unde se mai pot reduce cheltuieli? Păi tot în spitale, că au desfiinţat ei atâtea, da’ şi astea rămase trebuie să reducă cheltuielile la cât vrea dl ministru. Păi cum le-ar putea reduce? Simplu, ce atâtea internări? Mai răruţ că-i mai drăguţ şi mai ales mai subţire că el nu-i dispus să plătească prostiile medicilor.
Ia vedeţi ce mai declară şi ce vă aşteaptă:

Noi tinem bolnavii prea mult in spitale inutil.

Să vă spun acum că pentru o operaţie de bypass, pe cord deschis, în România durata de internare este de 10 zile postoperatoriu.
Pentru un infarct, Ovidiu Ioaniţoaia a stat internat 6 zile la Spitalul Municipal, iar pe 15 martie va fi operat pentru bypass la un spital din Stuttgart. Să fim atenţi să vedem cât va sta internat acolo!
Ştie cineva, cumva, cât durează o internare în alte spitale din Europa pentru aceste afecţiuni?
Cert este că la spitale s-au luat măsuri, nu mai poate fi nimeni internat decât dacă e urgenţă!! A se înţelege că dacă ai nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru care de regulă se face programare, n-ai nicio şansă decât dac-ai ajuns în stadiul de urgenţă, adică faza următoare e să crăpi!

Am crezut iniţial că dl ministru Ladislau Ritli, că despre el este vorba, este finanţist, sau contabil poate. Nu, nicio şansă. El e medic şi culmea e că are trei specializări, dintre care una este oncologia.
Din păcate nu vom putea avea statistica deceselor cauzate de aceste măsuri criminale, dar aş fi foarte curios să ştiu dacă dr. Josef Mengele ar avea motive să fie gelos pe dr. Ladislau Ritli.
Atenţie! Dr. Ritli se declară medic specialist în Pediatrie, Oncologie, Hematologie. Fiecare e liber să facă ce crede, dar eu n-aş recomanda nimănui să-şi dea copilul pe mâna individului ăstuia. Cei care-ar fi tentaţi să-i devină pacienţi la oncologie, să ştie că-i va trata naturist cu zeamă de varză şi fără medicamentele specifice şi-i va lăsa să moară-n chinuri, fără analgezice.

PS – Declaraţiile epocale ale ministrului aici dar şi aici

4 comentarii la “A meritat Mengele oprobiul la care-a fost supus?

  1. virusverbalis spune:

    Pe langa zeama da varza, mai tre un adjuvant: ardei iute..In rest, multa lamuie verde,,cat sa-ncapa ,cui stiu io…

  2. Sinistru şi cinic personajul ăsta, cu rang de ministru. Numai că, el are aprobarea să spună ceea ce spune. Şi de la MRU, şi de la Băşilă. Tartorul tartorilor e în capul Statului, şi nu vrea să se dea jos de acolo, nici de-al dracului ce e! Cică doar când şi-o face planul la ieşirile din sistem ale pensionarilor nesimţiţi, care se încăpăţânează să trăiască, astfel consumând din bugetul de pensii, mai mult decât le-au alocat el. Mă întreb şi eu, ca prostu’. Dacă durata medie de viaţă a unui bărbat în România este de 69 de ani, presupunând că lucrează până la 65, câţi îi mai rămân să „sugă sângele poporului ” ?

  3. lili spune:

    Pe ăsta , l-aș împușca cu plăcere ,chiar și acum că nu mai e ministru. Cum naiba la noi, toți miniștrii sănătății sunt imbecili, nu-mi dau seama.Ori –––- au directive , pt. a scăpa de cît mai mulți bolnavi cronici, copii, bătrîni, că altfel nu-mi explic. ?Și toți au mutre de sadici dom’le !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s