Uite Boc, nu e Boc…

Numărarea zilelor lui Boc (la guvernare) a devenit sport naţional, şi parcă s-a organizat zilele astea un campionat naţional. Băsescu a lansat zvonuri, răspândacii din PDL ne-mpuiază capu’ cu schimbarea, ba unii zic că tre’ să plece, până şi Roberta a lu’ Anastase ne vorbeşte de soluţia Boc.
La rândul său, opoziţia, ba chiar Adrian Năstase, au luat leapşa de la Băse şi, la rândul lor, participă la campionatul naţional. Ba dl Năstase a riscat şi-un pronostic, că mâine, cică, la consultările de la orele 12-13.00 Băsescu ar putea anunţa

SURPRIZA – … ca Boc si-a dat demisia iar consultarile sunt pentru a desemna un nou premier. Evident, Basescu va incerca sa schimbe doar primul-ministru nu si pe cei mai importanti membri ai guvernului, ca sa nu se supere cu partidul…

Presa, toată, dezbate tema şi-şi dau toţi jurnaliştii cu presupusu’ că cică atât i-a fost lu’ Boc.
Acuma culmea, deşi e mai mult decât clar că Băse nici pe de parte n-are chef să-l schimbe pe Pupăciosu’ lui favorit, care-l satisface întru totul, nu numai ca statură potrivită, dar şi ca experienţă, dacă se mai joacă prea mult de-a uite Bocu’, nu e Bocu’, s-ar putea ca, din neatenţie, să-l dea jos cu adevărat.
Şi asta ar rămâne de pomină, iar Băsescu ar intra-n istorie ca întruchiparea lui Popa-Prostu’!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s