Reclamă (2)


Nu am intenţionat să remarc decât profunda imoralitate a acestui mod de a face reclamă, în care se speculează nevoile oamenilor de către companii, mari sau mici, în scopul satisfacerii intereselor lor, strict lucrative.
Discuţiile au atins şi aspecte pe care nu le-am dorit şi faţă de care doresc să mă delimitez.
Nu deţin cunoştinţele necesare pentru a putea discerne nivelul de periculozitate a unei astfel de exploatări, dar, în măsura în care posed nişte cunoştinţe, de cultură generală, sau mă pot documenta, mi-e la îndemână să înţeleg că orice exagerare este contraproductivă şi nu serveşte nimănui.
Astfel, exploatarea de suprafaţă este de departe extrem de dezavantajoasă pentru mediu, aceasta presupunând efectiv modificarea reliefului. Este o metodă practicată, ce-i drept, şi în Statele Unite, dar la fel de drept este că asta se petrece în zone pustii, nelocuite. Referindu-ne la teritoriul României, incomparabil mai mic şi cu densitate a populaţiei mult mai mare, există experienţa exploatării la suprafaţă a unor zăcăminte carbonifere, care au pustiit terenuri întinse, ce se vor reface în timp de secole.
Pe de altă parte, vorbind de cianuri, tot românul se gândeşte la Rasptin, la James, James Bond, la pastila din gulerul cămăşii etc. Evident imaginea este falsă, nu se extrage aur cu cianură de potasiu (KCN), dar acest proces este posibil cu Cianură de Fier. Nu există azi în lume nicio exploatare de aur care să nu folosească procedeul cianurării. Şi asta de pe la 1884.
Cianurile sunt de fapt săruri, ce-i drept cu o faimă foarte proastă. Totuşi, trebuie ştiut că din totalul de 1,6 milioane de tone de cianură produsă anual la nivel mondial, numai 13% este folosita in prelucrarea aurului. Restul ajunge in alte domenii, la fabricarea medicamentelor, bijuteriilor, adezivilor, componentelor electrice şi electronice, vopselelor, cosmeticelor. Culmea, impotriva acestor industrii nu protesteaza nimeni, ba produsele lor sunt de largă folosinţă. Până nu de mult, orice fotograf amator, care se chinuia să facă fotografii color, ştia că procesul presupunea tratarea fotografiilor într-o baie „de albire”, care nu era altceva decât Cianură de Fier, care dizolva argintul din suportul fotografic. Substanţa s-a găsit şi poate se mai găseşte în magazinele de specialitate şi nu protestează nimeni.
Accidentele întâmplate nu-nseamnă altceva decât că măsurile de protecţie trebuie luate cu mai multă atenţie şi seriozitate, nu că metoda trebuie interzisă.
Mai e problema rentabilităţii, pentru statul român, a concesionării acestei resurse, a condiţiilor în care s-ar realiza aceasta. Nu ar trebui să se repete faza concesionării petrolului, pe nimic.
Aşadar, în articolul anterior nu m-am referit la aceste aspecte. Pentru o mai bună înţelegere am făcut-o acum, şi în privinţa deciziei, în principiu, cred că trebuie să se pronunţe specialiştii. Pe de altă parte actuala guvernare nu mi-a făcut (cel puţin mie) dovada că ar avea şi ar promova măcar părerea unui singur specialist, în orice domeniu ar fi acesta, motiv pentru care incompetenţa, specifică guvernării actuale, ar plana şi asupra încheierii unui contract cu RMGC, ceea ce mă face să mă pronunţ pentru un prudent mai bine nu!