Nu-l Doare Nici În… Pix!


E parcă pentru a doua şi a treia oară când Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) îl sancţionează pe preşedintele Băsescu, acordându-i două avertismente pentru discriminare.
Primul avertisment, primit în 2007, cel pentru lansarea sintagmei „ţigancă împuţită” a fost anulat de ÎCCJ, iar acum sunt incriminate discursurile:

„Nu poţi să îi spui finlandezului, ţiganii nu au fost la Helsinki şi nu au cerşit. Ce poate să facă diplomaţia când Guvernul constată că ţiganii cerşesc agresiv, au început să fure prin autobuze, ce poate să facă diplomaţia pentru că acolo e reacţia opiniei publice”

pentru unul din avertismente şi cel în care afirmă că

„80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat. Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?”.

Nicio problemă, chiar dacă şi acum Curtea de Apel îi va respinge acţiunea de anulare a acestor sancţiuni, ICCJ e „caldă şi-l aşteaptă” cu anularea lor, cu atât mai mult cu cât e „pregătită”. Inspirat, Băsescu a pornit războiul împotriva ICCJ şi-a făcut-o tocmai bună ca material de lucru pentru DNA! Ce mama dracului, să-i mai dea mâna să-i mai returneze dosare lui Daniel Morar!

Razbunare DNA pentru “trantirea” dosarelor de coruptie? Toti judecatorii instantei supreme sunt interceptati si inregistrati ambiental, via SRI, si toti au dosare de ”pre-cercetare” penala la DNA.

D-aia, pe Traian Băsescu nu-l doare nici în pix!