High Diva


Aseară, la emisiunea Sinteza Zilei, Invitata lui Mihai Gâdea, în partea a doua a emisiunii, a fost soprana Angela Gheorghiu. Este una din artistele care nu fac de ruşine titlul de Divă. De altfel aşa o numeşte întreaga Anglie, unde de 20 de ani cântă pe scena lui Royal Opera House. De fapt o mai numesc şi The Magnificent Angela Gheorghiu.
Nu voi insista pe detalii biografice, cine simte nevoia poate pune numele ei pe Google şi va găsi orice detalii doreşte. Nu postez aici niciun clip, deşi pe Youtube oricine tastează numele ei poate asculta cât îi pofteşte inima ariile pe care le interpretează, înregistrate pe diverse scene ale lumii.
Ceea ce vreau să remarc este altceva. La un moment dat Mihai Gâdea, setat pe „valorile” în vogă acum în România, face o tentativă de a fi măgulitor şi pomeneşte despre faptul că din publicul care-o ascultă şi-o apreciază fac parte capete încoronate, în primul rând familia regală a Angliei, Regina, dar şi Prinţesa Diana şi prinţul Charles, referindu-se şi la… faimă. Răspunsul Angelei Gheorghiu a fost a fost superb. Astfel, nu fără oarecare maliţie „naivă”, a întrebat: vă referiţi la faima lor sau la a mea? A ţinut apoi să precizeze că atunci când e pe scenă, pentru ea, oricare spectator din sală e la fel de important (ca şi Regina).